La Consiliul Județean e plin de neamuri proaste

Un vechi proverb udemeristo-pesedist spune că neamurile nu ți le alegi. Ci, cel mult, le angajezi. Practic nu există loază de mahăr politic care să nu beneficieze de avantajele date de apartenența la o familie cu origine sănătoasă. Și ce poate fi mai sănătos decât un lipitor de afișe, care s-a apucat de facultate la 40 de ani, la 41  a luat masterul și la 42 doctoratul. Și toate astea fără să fie prins. Acum, la Consiliul Județean, domnul Pasztor a intrat în frenezia oploșirii soldaților [...]

Care pe care: Războiul pentru șefia Tribunalului Bihor se duce pe toate planurile!

Mai sunt câteva săptămâni până când se va stabili noul preşedinte al Tribunalului Bihor, funcţie vizată de actuala deţinătoare, judecătoarea Carmen Domocoş, dar şi de fosta vicepreşedintă, Daniela Jurjuţ-Lazăr. Din câte a aflat Bihorel, lupta dintre cele două se dă pe toate fronturile, pentru că Domocoş i-a făcut zile fripte contracandidatei sale pe tot parcursul „competiţiei”. În culise se şopteşte că judecătoarea Lazăr-Jurjuţ a şi ajuns să sesizeze Consiliul Superior al Magistraturii [...]
1

Dragnea-i Pepsi pe lângă Mang

Ce nu face omul ca să scape de bulău... Unii ar face și copii cu mă-sa numai să nu ajungă pe prici, cu fața la perete și cu gura închisă. Mie nu mi se pare grav ce oferă infractorul Liviu Dragnea UDMR-ului. Să ai funcționari proporțional cu ponderea populației, cel puțin în Bihor, ar fi dezastruos pentru Pasztor și compania. Dacă s-ar păstra această proporție ar trebui dați afară cel puțin 50 de maghiari din stațiunea balneară Consiliul Județean. Că de când Mang s-a botezat Ianoș, acolo [...]

Narcis, abonat la puşcărie: Fostul patron al Jurnalului de dimineață, condamnat din nou la închisoare

Dispărut din peisajul autohton după ce s-a căsătorit cu o doctoriţă din Iaşi, despre celebrul patron al defunctului Jurnal de dimineaţă, Narcis Fekete Bandi Pişta, nu s-a mai auzit de atunci mare lucru. Au rămas în urma sa doar nenumăratele ţepe date unor parteneri de afaceri şi angajaţilor lăsaţi fără salarii. Asta până acum doi ani, când la Oradea a ajuns vestea că Narcis a intrat la bulău, condamnat la 5 ani de detenţie după ce şi-a tras firmă fantomă în judeţul Arad, cu care a [...]

Un picnic domnesc

Dumnezeul orădenilor relaxați a fost nemilos cu supușii. A ordonat o ploaie torențială care a ținut de vineri până duminică dimineața. Asta parcă în ciuda celor dornici să iasă la iarbă verde în mijlocul orașului. Noroc că duminică după amiaza vremea s-a îmbunat și lumea a ieșit să vadă despre ce e vorba. Stupoare. Locul, Parcul 1 Decembrie, nu putea fi reperat după norul de la grătare. Groaznic: nu se auzeau nici manele bubuind, nici highidiși care să-ți sfâșie timpanele. Oribil, până [...]

Nimic de declarat: Universitarii orădeni nu și-au depus declarațiile de avere

Obligaţi prin lege, la fel ca toţi funcţionarii publici, să-şi declare an de an averile şi interesele, prezentând public o declaraţie până cel târziu la data de 15 iunie, universitarii orădeni cu funcţii de conducere s-au făcut că plouă, în ciuda arşiţei de săptămâna trecută. Până vineri, deci cu o zi după termenul limită, pe site-ul Universităţii erau postate doar câteva declaraţii de avere, cele mai multe ale unor anonimi. Lipseau cele ale rectorului, prorectorilor (cu o singură [...]
1

Despărţire cu scandal: De ce a „dezertat” Delia Ungur la concurență

Despărţirea Deliei Ungur de Agenţia de Dezvoltare Locală Oradea, după opt ani la cârma parcurilor industriale din oraş, se anunţă urâtă, după ce femeia a sărit în barca UDMR-PSD, ca să gestioneze SC Parcuri Industriale Bihor, firmă a Consiliului Judeţean. Pe de o parte şefii din Primărie îi reproşează că încă de anul trecut ar fi cerut garanţii pentru încă un mandat de directoare, deşi acesta se ocupă prin concurs, şi că ar fi pretins şi o majorare a salariului, care depăşeşte 8.000 lei, [...]

Retrospectiva săptămânii: Discuție cu trei superintelectuali, care au reușit să strângă 15 superspectatori

Luni Vio către Ghiusi: „Am văzut că Budapesta bagă bani la greu pentru renovarea sediului Episcopiei”. „Păi, dacă așteptam după fondurile europene ne trezeam cu clădirea în cap, ca Policlinica veche. Ar trebui să ne spuneți măcar köszönöm”. „Eu zic să vă zică grecii, că ei au distrus palatul”. Marți Lansare de carte. Trei superintelectuali au reușit să strângă cincisprezece superspectatori. Unul dintre autori: „După sondaje, toți românii mă citesc din scoarță-n scoarță. Dacă te iei [...]

Abureală de bancheri: Cum a încercat BRD să-i ducă de nas pe ziariștii din Oradea

Partener al Federaţiei Române de Handbal, Banca Română pentru Dezvoltare a gafat în stil mare, miercurea trecută, la Oradea. Cu trei zile înaintea partidei de handbal feminin România-Austria, oficialii băncii au invitat jurnaliştii orădeni la Hotelul DoubleTree by Hilton, pentru o discuţie liberă cu trei dintre componentele naţionalei, Gabriella Szücs, Yuliya Dumanska şi Cristina Neagu. Întâlnirea era fixată pe ora 11, dar ziariştii au fost informaţi că de fapt handbalistele vor apărea [...]

Blejan, mare politician

Dacă întrebi orădenii ce este ALDE, 80% îți vor spune că probabil e o filială a RENEL-ului. Dacă îi întrebi pe membrii ALDE cine este Ciprian Blejan, 80% vor ridica din umeri. Și totuși, omul s-a remarcat în politică prin abilitatea de a fi ginerele regretatului Tavi Bot, cel mai sprințar traseist politician român de după Revoluție. Blejan s-a apucat să le dea orădenilor lecții de „arhitengură”, pe Bolojan l-a făcut praf și chiar încep să regret că n-am votat cu slugile lui Tăriceanu, ca [...]

Repetiţii de imagine: Vicepreședintele Consiliului Judeţean Bihor, Traian Bodea, se bagă-n faţă

Atunci când i-a dat în vileag pe şefii Consiliului Judeţean că sunt ahtiaţi după imagine, Bihorel n-a greşit deloc. În timp ce investiţiile şi proiectele majore ale instituţiei sunt anunţate de regulă de preşedintele Pásztor Sándor şi de vicepreşedintele Ioan Mang, celălalt vice, Traian Bodea, e lăsat pe dinafară, aşa că e nevoit să-şi „inventeze” propriile conferinţe. Vinerea trecută, după modelul lui Mang, care a făcut conferinţă ca să anunţe spectacolul de operă „Szilvia, prinţesa [...]

Grindeanu nu e din filmul cu Mang

Șucăr mare la PSD. Disperat că Guvernul nu-l spală și riscă pușcăria, condamnatul definitiv Dragnea Liviu a decis să-și taie mâna dreaptă, aia cu care se șterge, adică să-l execute pe Sorin Grindeanu. Șeful local al PSD, domnul Mang, a explicat că schimbarea era necesară pentru că Grindeanu nu mai era din același film cu ceilalți colegi din PSD. Întrebarea care și-o pune orice votant al partidului roșu este despre ce film e vorba. Când o văd pe Olguța Vasilescu sau Gabi Firea, gândul [...]

Marea familie a Ambulanţei: Serviciul Județean de Ambulanță s-a transformat în cuib de neamuri și piloși!

Mare victorie mare, săptămâna trecută, la Serviciul de Ambulanţă Judeţean Bihor după ce Cristina Matei, nevasta şefului Serviciului RUNOS, care gestionează resursele umane ale unităţii, PSD-istul Eugen Marius Matei, a fost angajată, după mari eforturi, economist la Serviciul Financiar Contabil. Femeia a câştigat la 3,5 puncte de următorul candidat, nu mult, dar suficient ca să-şi asigure postul după ce, în urmă cu doi ani, şi-a mai încercat norocul, dar a fost lăsată pe dinafară. [...]
1

Omul de fier și Drumul vinului

Săptămâna trecută au avut loc două competiții cu iz sportiv. Iron Man, adică Omul de fier, a presupus ca participanții să înoate 3800 metri, să meargă 180 de kilometri cu bicicleta și să alerge o probă de maraton. Dacă aveți impresia că nu se poate, vă arăt eu cel puțin câteva zeci de supersportivi capabili de așa ceva. Concomitent, pentru iubitorii de drumeții, biciclete și băutură, s-a desfășurat concursul Drumul vinului. Cine crede că acest drum este ușor de străbătut se [...]

Kaizenul strică zenul: Șefii din Primăria Oradea au chiulit de la lecțiile de Kaizen, la care i-a programat Bolojan (FOTO)

Pasionat de sistemul de management japonez Kaizen, primarul Ilie Bolojan le-a adus joia trecută directorilor din Primărie şi din instituţiile subordonate doi specialişti niponi care să le vorbească despre îmbunătăţirea perpetuă a activităţii pornind de la cel mai jos nivel. Preşedintele şi respectiv directorul Asociaţiei Clean Up Japan, Yoshihito Tanaka şi Toru Shimizu, au bătut drumul tocmai din Ţara Soarelui Răsare pentru a le vorbi funcţionarilor orădeni despre creşterea performanţei [...]
1

Primăria face din țânțar armăsar

N-am să înțeleg niciodată de ce licitațiile se fac în ultima clipă, când iarna bate la ușă, când pică dealul peste noi, când țânțarii sunt gata să ne devoreze. Abia acum ne-am trezit că licitația pentru desemnarea firmei care se va ocupa cu deratizarea este contestată. Timp de câțiva ani a existat o firmă care și-a făcut onorabil treaba, așa că nu au prea fost reclamații cu privire la dezinsecție. La reînnoirea licitației firma cu pricina nu s-a mai prezentat, din câte se pare din motive [...]

Sorbonei au fost, sorbonei rămân! Șefii Universității din Oradea se feresc să-i sancționeze pe profesorii prinși că au chiulit

BIHOREANUL a demonstrat recent cum şase profesori celebri ai Universităţii din Oradea - ministrul Sănătăţii, Florian Bodog, decanul FMF, Adrian Maghiar, fratele acestuia, Doru Maghiar, preşedinta Tribunalului Bihor, Carmen Domocoş, vicepreşedintele CJ Bihor, Ioan Mang, şi fostul primar Petru Filip - chiulesc de la cursuri şi seminarii. La 10 zile după publicarea articolului, timp berechet pentru o verificare, ziarul a cerut în scris Universităţii să prezinte sancţiunile date [...]

Zece motive pentru care n-au mers orădenii la Aquapark când a cântat Brenciu

1. Dacă organizatorii anunțau că Brenciu face masaj thailandez, erau pline bazinele. 2. Mulți nu au venit de teamă ca Brenciu să nu blocheze toboganele cu trupul său vânjos. 3. Grosul orădenilor au renunțat aflând că trupa megastarului nu are și un cântăreț la vioară cu goarnă. 4. Oamenii preferă să audă mai degrabă zgomotul copiilor care cer înghețată și al nevestei care le solicită bărbaților să nu se mai uite după femei. 5. La ce salarii au bihorenii, cel mult puteau asista [...]
1

Parcare la liber(al): Doi deputați liberali și-au parcat bolizii pe locuri interzise (FOTO)

Ceea ce vedeţi în fotografie nu s-a întâmplat niciodată! O explicaţie ar putea fi aceea că primarul Ilie Bolojan ar fi spart banii orădenilor pe doi bolizi de lux, pe care îi lasă în parcarea de două locuri rezervată autovehiculelor Primăriei la intrarea în instituţie. Ipoteza cade, pentru că, se ştie, edilului i-a mers buhul că e zgârcit nu doar cu banii săi, ci şi cu ai altora. O altă variantă este că, descoperind că în plan local sunt la putere, şi prin urmare pot, deputaţii liberali [...]
1

Parfumata lui Băse: Șefa PMP Bihor, condamnată la închisoare cu amânare, după ce a fost prinsă beată la volanul jeep-ului

Gabriela Eler, ditamai secretar general adjunct şi preşedintă a organizaţiei de femei în filiala Bihor a PMP-ului lui Traian Băsescu, a comis-o. La propriu! Bihorel a descoperit că femeia a fost condamnată la un an de închisoare cu amânare, după ce vara trecută a fost prinsă atât de beată la volanul unui Jeep Cherokee încât poliţiştii au fost nevoiţi s-o extragă de la volan şi s-o sprijine serios ca să o poată duce la sediu. Alcoolemia femeii, de 0,94 mg/l alcool pur în aerul expirat, [...]