Care pe care: Războiul pentru șefia Tribunalului Bihor se duce pe toate planurile!

Mai sunt câteva săptămâni până când se va stabili noul preşedinte al Tribunalului Bihor, funcţie vizată de actuala deţinătoare, judecătoarea Carmen Domocoş, dar şi de fosta vicepreşedintă, Daniela Jurjuţ-Lazăr. Din câte a aflat Bihorel, lupta dintre cele două se dă pe toate fronturile, pentru că Domocoş i-a făcut zile fripte contracandidatei sale pe tot parcursul „competiţiei”.

În culise se şopteşte că judecătoarea Lazăr-Jurjuţ a şi ajuns să sesizeze Consiliul Superior al Magistraturii şi Inspecţia Judiciară după ce a fost cât pe ce să nu mai ajungă la una dintre probele de concurs deoarece, profitând că deţine funcţia, Domocoş i-a respins cererea de concediu, sub pretextul că nu era cine s-o înlocuiască în sala de judecată.

Urmarea? Ca să ajungă la Bucureşti, Jurjuţ a lipsit de la muncă, motiv pentru care s-a ales cu două absenţe nemotivate. Măcar de-ar fi meritat…

1

1 Comentariu

*
*

  1. >> Postat de Tudor Manea | 22 iunie 2017 11:26

    O cunoaștem bine pe Domocos… Din pacate