Retrospectiva săptămânii prin ochii lui Bihorel: Ce priorități are Brancardierul, după ce a revenit ministru la Sănătate

Brancardierul este din nou ministru la Sănătate. „Era imposibil să mă schimbe. Fizic, nu aveam cum, în abia șase luni, să amortizez cheltuielile făcute cu instalarea mea. Așa că partidul m-a lăsat să mai scot din pârleală”. „Vei schimba strategia cu noul prim-ministru?”. „Evident. Îmi bag picioarele în ele de vaccinuri. Prioritatea mea va fi să se compenseze frecția galenică, care, până la urmă, e cea mai ieftină băutură alcoolică”. (mai mult…)

Câteva observații despre caniculă și metode de combatere a acesteia

1. Dragnea să vină în fiecare județ să-și prezinte programul de guvernare. Apele vor îngheța, temperatura medie va scădea. 2. Hoții nu vor avea de suferit pentru că ei mereu își păstrează sângele rece. 3. Locatarii de la blocuri să deschidă larg ferestrele pentru ca frigul acumulat în iarnă să mai reducă din vipie. 4. Să înlocuim culturile de cereale cu cactuși, urmând ca din aceștia să se facă tequila. 5. Guvernul să lanseze programul prima cămilă. 6. Să se amplaseze [...]

Maghiar contra Sorbonica: Decanul Facultății de Medicină din Oradea vrea reduceri de șefi în Universitate

Decanul Facultăţii de Medicină şi Farmacie din Oradea, Adrian Maghiar, unul dintre fiii defunctului rector Teodor Maghiar şi fratele fostului rector Doru Maghiar, şi-a surprins colegii săptămâna trecută, cu un mesaj vehement în Senatul Universitar, la a cărui reuniune a participat ca invitat. Maghiar le-a spus colegilor că, dată fiind situaţia financiară precară a Universităţii, aceasta are nevoie urgentă de cumpătare. O primă soluţie pe care a propus-o a fost chiar reducerea [...]

În perioada BAC-ului, până și copacii pică

La Aleșd a fost o grindină care a spart capetele unor localnici. Fenomenul nu a rămas neremarcat. Dacă se întâmpla asta la sediul Guvernului, nimeni nu băga de seamă, că acolo mai toți sunt bătuți în cap. În Oradea un copac a căzut pe o mașină și era să-l strivească pe ghinionistul șofer. Nu am auzit glăsciorul ecologiștilor, să-și asume și ei o dată greșeala, că se opun ca toate coptăturile să fie eliminate. Dar la ce să te aștepți de la niște verzi care din ură față de galben [...]

Kaizenii de la ASCO

Abia ce s-a terminat seminarul cu japonezii de la Kaizen, că funcţionarii Administraţiei Social Comunitare Oradea s-au grăbit să anunţe într-un comunicat de presă că au şi pus în practică principiile, „în cadrul unei acţiuni de voluntariat la locul de muncă”, după cum se arată în informare. Oamenii au toaletat arbuştii, au zugrăvit prin depozite, au lăcuit şi vopsit băncile din curtea instituţiei, însă totul în timpul programului de muncă, adicătelea pe bani, şi-ncă [...]

Cearta pe bloc: Noua arhitectă șefă din Primărie, contestată de o orădeancă

Nici n-a apucat Cristina Antonina Buruiană să ajungă în Primărie, unde din 1 iulie va fi noul arhitect şef, că deja e şi contestată. O orădeancă, Maria Vidican, a bombardat cu sesizări Primăria, Prefectura, Inspectoratul de Stat în Construcţii şi parchetele locale, nemulţumită că pe strada Gheorghe Doja, lângă clinica New Medics şi alături de un bloc cu trei etaje pe care afaceristul Călin Raita l-a ridicat în urmă cu mai bine de un deceniu, ar urma să fie construit încă unul, cu două [...]

Zece efecte ale numirii lui Tudose ca prim-ministru

1. Domnul Tudose nu mai bea. E drept că a băut până la vârsta de 75 de ani, dar de 15 ani nu a pus alcool în gură. 2. Domnul Tudose are doar 50 de ani? Explicația e simplă. Omul are 90 de ani, dar cum 40 de ani a avut filmul rupt, se ia în considerare doar perioada în care a fost conștient. 3. Liga Alcoolicilor Anonimi l-a exclus din organizație pe motiv că a devenit notoriu. 4. A cerut de urgență înființarea unui post de prim-prim-vice prim-ministru pe care să i-l atribuie [...]

Înc-o tură! După ce a „demolat” Dealul Ciuperca, firma Abed Nego are tupeul să vrea să-l consolideze

Reabilitarea dealului Ciuperca după alunecările de teren care au distrus grădina publică amenajată anul trecut de firma Abed Nego a intrat în faza SF-ului. Nu a studiului de fezabilitate, ci a ştiinţifico-fantasticului. După ce în primăvară a contractat firma Gavella să execute intervenţiile de urgenţă pentru stabilizarea dealului şi pentru drenarea apelor subterane, înainte s-o ia la vale şi clădirea cafenelei din vârful dealului, Primăria a scos la licitaţie lucrările de consolidare, [...]
1

PSD-ul lui Mang, un tezaur fără trezorier

Lipitorii de afișe și lipitorile din partidul de guvernământ trebuie să-și primească răsplata. Domnul Mang și-a dat de multă vreme seama că la ce rezervă de cadre tinere are, dacă nu le inventează sinecuri, junii pesediști riscă să moară de foame. Numai că buba cu angajările fictive s-a spart și nemulțumirile au ieșit la suprafață. Supărat că nu mai primea bani de la un loc de muncă pe care nu-l frecventa, fostul trezorier l-a dat în esofag pe Ianoș, care se poate trezi acuzat de [...]

Înălţimile lor, poliţiştii: Curtea de Apel Oradea a eliminat standardele de înălțime la admiterea în Poliție

Dacă pe viitor veţi vedea pe stradă poliţişti şi poliţişti de frontieră din ce în ce mai scunzi, să nu vă miraţi. În uniformă, înălţimea nu mai contează. Aşa au decis judecătorii Curţii de Apel Oradea într-un proces declanşat în această primăvară de mai mulţi tineri înscrişi la concursurile de recrutare organizate de Ministerul de Interne, iniţial declaraţi „apţi” la controalele medicale, dar în final respinşi fiindcă aveau statura sub limita stabilită printr-un Ordin de ministru, şi anume [...]
3

De la Alfa la Omega. A lipsit Alfa, dar a fost Omega

De când a fost falimentată, fabrica Alfa a dispărut din peisajul orădean. În schimb, spre bucuria tuturor orădenilor a venit Omega. Mega trupa din Ungaria ne-a adus aminte ce bună muzică aveau vecinii de peste graniță, în vreme ce noi eram asasinați cu Cântarea României. O mare de lume a dorit să-și galvanizeze amintirile. Sigur că nu poți scutura mătreața la 60 de ani ca la 20, pe ritmurile celor de la Omega, asta pentru că la vârsta a treia nu stai prea bine la capitolul [...]

Kiss la odihnă: Fostul șef al UDMR Bihor, Alexandru Kiss, se pensionează

Bihorenii care anul trecut şi-au cumpărat şampanie de bucurie că fostul preşedinte al UDMR Bihor, Alexandru Kiss, nu mai candida la un nou mandat, nici în fruntea partidului, nici la şefia Consiliului Judeţean, instituţie pe care procurorii DNA zic că a păgubit-o cu milioane de euro, şi apoi au renunţat să desfacă sticlele aflând că urmaşii săi din conducerea judeţului l-au pus director general peste Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară Ecoland, care gestionează centrala electrică pe [...]
1

Triunghiul amoros: Politicianul Dorin Corcheș, demascat că a „întors” o mireasă de la altar

Farmecele vicepreşedintelui ALDE Bihor, Dorin Corcheş, au ajuns să spargă căsnicii. Mai precis, viitoare căsnicii. Demnă de telenovele, povestea felului în care Corcheş a „deturnat” o viitoare mireasă din drumul spre altar a fost dezvăluită tocmai de încornoratul părăsit. Joia trecută, orădeanul Sergiu Morar a anunţat pe Facebook, „cu durere în suflet”, că după 7 ani de iubire sinceră şi reciprocă a rupt orice relaţie cu ex-aleasa inimii sale, Daniela Mateiu, la bază antrenoare de [...]
1

Retrospectiva săptămânii: Ajuns nr. 2 în partid, Bolovan mărturisește cum va duce PNL la putere

Luni Vio către Ghiusi: „Gata, ne-ați dat clasă. Dragnea era aşa de disperat că vă dădea și Ardealul, numai să nu ajungă la bulău”. „Da, da’ și ai noștri, niște boi: au mers la cacealma și le-a sărit lumea-n cap. E clar că ne-ați românizat, pentru că politicienii noștri au ajuns la fel de isteţi ca ai voștri”. Marți Bolovan a devenit Nr. 2 în PNL. „Dacă ar fi câștigat aripa cealaltă, făceam alianță cu pesediștii. Că fură cot la cot prin București...”. „Dar voi aveți vreun plan ca să [...]

Zece observații despre reuniunea motocicliştilor în Băile 1 Mai

1. Pe site-ul Direcției de Sănătate Publică manifestarea a fost popularizată sub numele de „Reuniunea donatorilor de organe”. 2. Pentru prima dată în istoria stațiunii, rockul a acoperit manelele. 3. Prin preajmă a fost văzută și doamna doctor Carmen Pantiș, coordonatoarea programului de prelevare de organe. 4. Costumația participanților a fost standard: tricou negru, haine de piele, plete în vânt. Vântul a  fost asigurat de organizatori. 5. Capacitatea de convingere a crescut [...]

Buda din Cetate: WC-urile din Cetatea Oradea, exemplu de jeg și mirosuri

Angela Lupşea, directoarea Cetăţii, n-a înţeles nimic din cursurile Kaizen pe care un grup de japonezi le-au ţinut şefilor din Primărie la începutul lunii. Specialiştii în domeniul pregătirii continue le-au recomandat managerilor să spele în fiecare zi toaletele, ca o lecţie de umilinţă şi de implicare personală pentru schimbarea în bine a atmosferei din firmă. Teoriile japoneze nu au, însă, nimic în comun cu realitatea românească. Nu doar că directoarea Cetăţii nu aplică principiile [...]

La Filarmonică, Ianoș Mang și Traian Bodea dansează ceardaș

Așa cum era de așteptat, Mang și Bodea s-au așezat în genunchi când a fost propus Meleg Vilmoș să participe la concursul pentru postul de director al Filarmonicii. Pentru ei e mai important să-și poată pune loazele de partid în posturi grase decât să se preocupe de soarta instituțiilor de cultură. Totuși, e bine că Meleg, de altfel un cunoscut actor, nu a fost numit manager la Teatrul Regina Maria, dar niciodată nu-i prea târziu. Trebuie ştiut că, pe vremuri, Meleg a avut probleme cu [...]

Ministerul Mucles: Ministerul Educației se codește să răspundă întrebărilor adresate de avocații lui Bodog

După ce fostul ministru al Educaţiei din guvernul tehnocrat, Mircea Dumitru, i-a retras dreptul de a coordona doctorate, confirmând dezvăluirile făcute de BIHOREANUL, şi anume că n-a îndeplinit criteriile minime pentru a obţine abilitarea în acest sens, ministrul Sănătăţii Florian Bodog a făcut contestaţie în justiţie, printr-un proces intentat Ministerului Educaţiei. Procesul se judecă la Curtea de Apel Oradea, care de la început a şi suspendat temporar aplicarea actului, numai că [...]

Zece efecte ale zborului Oradea-Constanța

1. Orădenii au posibilitatea să vadă cum arată litoralul românesc, după zeci de ani de Croația, Turcia, Grecia şi Spania. 2. E clar că a crescut nivelul de trai al bihorenilor dacă-și permit să renunțe la Italia pentru Mamaia. 3. Dacă doi turiști pleacă concomitent, unul cu trenul, unul cu avionul, cel cu trenul nu ajunge la Constanța până își termină cel cu avionul tot sejurul. 4. Pentru ca numărul de pasageri să nu scadă drastic, cei care au fost la mare nu au voie să-și [...]

Autogol la PNL: Liberalii din Diosig au șef nou un… PSD-ist!

S-ar zice că prin nordul judeţului, enclavă a UDMR, partidele româneşti nici nu prea au pe ce să se bată. Greşit! O demonstrează zarva creată în organizaţia PNL din Diosig de faptul că peste cei 30 de liberali locali a ajuns şef taman fostul şef al PSD-ului comunal, Constantin Sabău, fost viceprimar până anul trecut, când a devenit consilier liberal. Gurile rele zic că noua achiziţie, decisă de un şefuţ de partid de la Oradea, face PNL-ul din Diosig de râsul lumii. Şi nu neapărat din [...]