Teatru şi circ: Vezi aici cum şi-a premiat Bihorel laureaţii! (FOTO / VIDEO)

Gala Premiilor lui Bihorel 2015 a reunit 500 de participanţi la Teatrul Regina Maria. Cei 15 ani ai săptămânalului BIHOREANUL au fost sărbătoriţi printr-un spectacol de muzică, dar şi prin decernarea „înţepăturilor” pe anul în curs personalităţilor care… şi-au cerut-o.

Anul acesta, Mircea Chirilă a oferit 23 de diplome şi un non-premiu, Consiliului Judeţean, pentru inactivitate.

Dat fiind caracterul aniversar al Galei Premiilor lui Bihorel, mulţi dintre premianţi s-au purtat ca nişte gentlemani, limitându-se la a ura ani mulţi BIHOREANULUI, în plus la cei 15 bifaţi deja, şi evitând contra-atacurile.

Găsiţi mai jos toate premiile!

Stănel Necula, managerul Electrocentrale şi Termoficare

Specialist în lichidare şi chiar şi-n termoficare, domnul Necula a reuşit, urgent, să bage CET-ul în faliment. Omul are două salarii, şi de la Electrocentrale şi de la Termoficare, aşa că şi noi îi vom da două premii, unul lui Stănel şi altul lui Necula. S-a remarcat prin modul în care, în prag de iarnă, a asigurat alternativ căldură şi apă caldă orădenilor, adică o zi nu era apă caldă, în schimb căldura lipsea cu desăvârşire.

Premiul „De la domn’ Stănel Necula / Orădencele-i vor… căldura!”

Nu-i nici oarbă ca-n Brăila,
Nu-i nici tută ca-n Chitila,
Nu-i beţivă ca-n Vaslui,
Nu-i femeia orişicui.
Orădeanca-i ţeapănă,
Cu nimeni nu seamănă.
Ţeapănă nu din natură,
Ci din lipsă de căldură.

 

Dumitru Voloşeniuc, fost director al Administraţiei Bazinale de Apă „Crişuri”

Există un proverb care spune: cum te ajută neamurile nu ţi-o trage nimeni. Fostul şef de la A.B.A. Crişuri a trebuit să plece din instituţie pentru că fratele său promisese la jumătate din oraş că vor fi angajaţi pe lefuri grase la Ape. Cu această ocazie a ajuns şi domnul Dumitru Voloşeniuc la concluzia că există două feluri de neamuri: Ne-am duce şi Duce ne-am.

Premiul „Am şi eu un dulce frate / Mi-a băgat cuţitu-n spate”

Amândoi suntem de-o mamă,
De-o făptură şi de-o seamă,
Ca doi inşi într-o maşină
Ce de poliţişti e plină.
Eu ţi-s frate, tu-mi eşti frate,
Tu faci angajări la Ape,
Eu totul am decontat
Şi am şi demisionat.

 

 


Alexandru Kiss, vicepreşedinte CJ Bihor, preşedinte UDMR Bihor

Dacă Elena Udrea s-a plâns că atunci când a ajuns la bulău i s-a luat sutienul şi nu a avut apă caldă, vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Kiss Alexandru, băgat o noapte la beci de DNA, a declarat că el n-a avut parte de acelaşi tratament, nici cu sutienul, nici cu apa caldă. Domnul Kiss este acuzat că a dat terenurile Consiliului Judeţean la preţ mic firmei Selina. Acum, tot el a trebuit să numească juristul care să se ocupe cu retrocedarea terenului către CJ…


Premiul „La bulău e apă caldă / Sanyi liniştit se scaldă”

După 15 ani de muls,
Şi asta nu fost de-ajuns,
Asta judeţ nerecunoscătoare
Vrei să bage la mine la răcoare
Che ghesit la mine vina:
Dat pemântul la Selina.
Ca se fac pe plac la voi
Iau pemântul înapoi.

 

Chestorul Liviu Popa, şeful Poliţiei Bihor

De la ultima Gală a Premiilor lui Bihorel, ţinută în iarna lui 2014, cadrele de Poliţie au rămas de aceeaşi parte a baricadei, neînlocuind cascheta cu cagula. Prin urmare, Inspectoratul Judeţean nu a fost zguduit de mari scandaluri. Rezultatele bune se datorează şi faptului că s-a modificat structura de comandă. Atunci când adjunctul Poliţiei Bihor, domnul comisar şef Eugen Boc, este plecat în concediu, trupele sunt dirijate de fiul acestuia, mai ales când e vorba de intervenţii la Hanul Pescarilor.

Premiul ”Anul ăsta, vedeţi, zău / Nu-s organe la bulău”

La noi în Inspectorat
Deja am făcut curat,
Dacă vreunul e pătat,
L-am zburat sau arestat.
Însă noi când obosim
Pe copii ne bizuim.
Îi ia pe toţi la omor
Însuşi micul Boc. Junior.

 

 

Daniel Vulcu, managerul Teatrului Regina Maria

Daniel Vulcu a primit atâţi bani pentru Festivalul de Teatru Scurt, încât acesta a adurat ceva mai puţin decât pauza dintre două acte. Motivul pentru care festivalul a fost ciuntit este că banii au fost păpaţi de Gril Rock Porc Oaie Festival, de Târgul Pălincarilor şi de sponsorizările pentru casele parohiale ale popilor din mediul rural. Pentru creşterea atractivităţii, propun ca pe viitor festivalul teatral să se ţină în Parcul Bălcescu, să fie cuplat cu o chermeză, iar spectatorii să admire piesele între doi mici şi-o halbă de pălincă.

Premiul „Nu ştiu cum să mă descurc / Festivalu-i tare scurt”

Ştiu ce vă dau, dragii mei:
Zece negri. Mititei…
Livada cu vişinată
Şi o ciorbă minunată.
Şi apoi, dacă mai vreţi,
O pereche de hamleţi,
Capra, iezii din dotare,
Nu pe scenă, ci-n frigare.

 

Szabo Odon, preşedinte executiv UDMR Bihor

Domnul Szabo Odon, timp de 20 de ani, i-a dus geanta şefului său, domnul Alexandru Kiss. Şi nu era uşor să o care, ştiut fiind faptul că în geanta unui depanator se găsesc toate porcăriile, de la cositor şi sacâz, până la pistol de lipit şi aparate de măsură. Când s-a pus întrebarea cine-l va debarca pe Kiss, Odon a spus răspicat: fac io! Iar cum Odon are şase copii, nu-l văd prea bine pe actualul şef al UDMR-ului…


Premiul „Eu mai am un singur gând / Să-l dau pe Sanyi de pământ”

Ştiu că este cam urât
Că am vrut să-l execut,
Gândul meu doar unul e:
Nu vreau să se chinuie,
Când un fost depanator
O ia de la un croitor.
După aia, să te ţii,
Cred că fac mii de copii.

 

Constantin Romanul, medic, fost cadru didactic

Domnul profesor Constantin Romanul, după o carieră prodigioasă ca profesor, în care a reuşit să jecmănească generaţii întregi de studenţi, a fost prins cu mită. Întrebarea nu trebuie pusă lui – de ce a făcut asta?, ci organelor – de ce aşa de târziu? Şcoala de chirurgie maxilo-facială creată de domnu’ doctor e cel puţin la acelaşi nivel cu cea a mardeiaşilor din Velenţa care operează cu boxul pe mână.

Premiul „Cine vrea să treacă anul / Musai e să marce banul”

Băi, la mine este clar:
De eşti bou, de n-ai habar,
De eşti bun, de eşti deştept,
La examen te aştept.
Evident, ca să marci banul,
Altfel vii din nou la anu’!
Doar aşa vei învăţa
Şpaga-n viaţă cum se ia.

 

Ioan Mang, preşedintele PSD Bihor

După trei ani de muncă crâncenă, 24 de ore din 24, ca vicepreşedinte al Consiliului Judeţean, deşi e om de stânga, domnul Mang a fost tras pe dreapta. În continuare, nu a pregetat să se dedice oamenilor acestor locuri: Sînmartinul e unit cu Oradea, în sala sporturilor de 5.000 de locuri se ţin concerte, drumul expres survolează depoul CFR, iar strategia de dezvoltare a oraşului are deja completat capul de tabel…

Premiul ”Pe la noi pe la depou / Rezolvat-am drumul nou”

I-am spus: frate Bolojan,
Munca noastră nu-i în van
Căci oraşu-i mai presus
Decât tălpile ce-am pus.
La anul eu vreau să fie
Bolojan în Primărie,
Pe Ilie îl susţin
Ca primar, dar în Birtin!

 

 

Maica Mina

Doamna Maica Mina, Şefa Mănăstirii Sfintei Cruci, a fost trimisă în judecată pentru constituire de grup infracţional organizat şi spălare de bani în formă continuată. Adevărul e însă altul. Văzând că nişte evazionişti îi propun treburi ilegale, stareţa a vrut să-i aducă pe drumul cel bun şi, la fel cum Iisus a făcut vin din apă, şi ea a făcut din facturi false, acte veritabile. La fel cum Iisus a hrănit mii de oameni cu cinci pâini şi doi peşti, şi ea i-a alimentat pe evazionişti cu facturi pentru diminuarea TVA.

Premiul ”Doar un lucru eu vă cer: / Să mă judecaţi în Cer”

Asta este o minune,
Nicidecum evaziune.
Cum adică trebi murdare
Dacă faci la bani spălare?!
Nu e formă continuată
C-am făcut-o câteodată.
Să ştiţi, pe cuvântul meu,
Vă pârăsc la Dumnezeu.

 

Iosif Pazurik, manager Nutrientul

Domnul Iosif Pazurik e om de afaceri. Aşa că şi-a făcut o crescătorie de porci lângă oraş. La câte porcării se petrec aici, cea a domnului Pazurik ar fi trebuit să treacă neobservată. Din păcate pentru el, slujbaşii de la Grada de Mediu şi de la Agenţia de Protecţie a Mediului, s-au încăpăţânat să susţină că lor nu le pute nimic. Singura soluţie de a scăpa de aceste mirosuri stânjenitoare este să mutăm oraşul la o depărtare de 30 de km de crescătorie sau Agenţia de Protecţie a Mediului la Cluj.


Premiul „Oraşul îl iei la pas / Numa’ de ai vată-n nas

Asta este o prostie:
C-am făcut o porcărie!
Porcărie de doreşti,
Poţi s-o vezi la Bucureşti.
Orădeni, sunteţi salvaţi,
N-o s-aveţi refugiaţi!
A porc de o mirosi,
Sirienii n-or veni.

 

Gheorghe Carp, managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă

Managerul a mulţumit public Consiliului Judeţean că a lăsat spitalul Primăriei Oradea, căci altminteri la ora asta operaţiile s-ar fi făcut la opaiţ, cu cuţitul de bucătărie, de către brancadieri. Cum interiorul spitalului este amenajat, managerul Carp a ieşit la acţiune în jurul acestuia. A montat lifturi exterioare, a făcut heliport, s-a apucat de parcare şi, dacă se enervează, construieşte viaductul drumului rapid care trece peste strada Gheorghe Doja, construieşte policlinica şi repară toate ţevile de termoficare din jumătate de oraş.


Premiul ”Heliport am în dotare / Bine că nu am parcare”

Tot spitalul l-am dotat
Şi cu săli de operat,
Şi cu multe aparate,
Şi cu lămpi mai luminate.
V-am umplut de RMN-uri,
În exces avem CT-uri,
Ce ne mai lipseşte oare?
Nişte grupuri sanitare.

 

Adrian Domocoş, primar de Beiuş

Primarul liberal Adrian Domocoş şi-a făcut abonament. Nu pe transportul în comun, ci la DNA. La câte dosare are la respectiva instituţie, precis că deja începe să-şi facă concediile cu ofiţerii de caz, merge la nunţile procurorilor, ba poate şi să ceară un birou numai al lui în sediul DNA-ului. Adevărul este că toate aceste nenorociri se întâmplă din cauză că, în urma aplicării noului cod, Codul Penal Român şi Codul Penal din Beiuş s-au unificat, motiv pentru care din Primăria Binşului singurul care nu riscă să fie reţinut este câinele din ghereta paznicului.

Premiul „În primărie nu voi sta / Mai mult ca la DNA”

Băi, să ştii că fac urât!
La DNA eu mă mut.
Binş-Oradea fac, ştii bine,
Cel puţin vreo patru zile.
Stau cinci zile la răcoare,
Încă patru returnare,
Când intru în primărie,
Deja nimeni nu mă ştie!

 

Mircea Fodor, preşedinte executiv FC Bihor

Echipa de fotbal FC Bihor trebuie sprijinită. Preşedintele Mircea Fodor a venit cu soluţia salvatoare ca întâi să-i sprijine pe fotbalişti, care nu se pot ţine pe picioare de foame. Prin urmare, datorită intervenţiei sale energice, a reuşit să dea un salariu pe acest an, de 500 de lei, jucătorilor. Dar ce înseamnă 500 de lei după 11 luni, la 24 de jucători?!

Premiul ”Mai am un singur dor / Găsiţi-mi un sponsor”

„Bolojan m-a ajutat,
Popa nu m-a încurcat,
Sponsorii banii au băgat,
Lotul e consolidat.
Suntem ca intraţi în A,
Ba şi Cupa om lua.
Parcă m-am simţit alt om…
Până m-am trezit din somn.

 

Ioan Man, primar de Finiş

Deja la Finişul de Beiuş se înregistrează nişte minuni care pun în pericol supremaţia Caracalului. Aici am avut primul teren de fotbal în pantă. Tot aici a fost construit un pod care duce spre nicăieri. Iar în ce priveşte alimentarea cu apă potabilă, domnul primar Ioan Man s-a opus cu îndărătnicie ca solul sfânt al comunei să fie brăzdat de conducte. Totuşi, după îndelungi negocieri, în care scaunele s-au prăbuşit sub greutatea celor implicaţi, semn că cel mai deştept cedează, s-a ajuns la o soluţie. Finală.

Premiul „Finişu’ e, fraţilor, / Caracalu’ de Bihor”

Dacă vreau bine şi-mi cadă
Fac şi polo în cascadă,
Fac şi baschet subteran,
Şi golf pe teren viran.
Dacă vine unu’ tare
Şi îmi pune o întrebare:
Cine sunt? I-o spun făţiş:
„Are you Scotish?”. „No! Finish!”

 

Aurel Chiriac, directorul Muzeului Ţării Crişurilor

Domnul Aurel Chiriac este pe picior de mutare. Îi recomandăm să schimbe piciorul ca să nu obosească, pentru că de şase ani stă cu exponatele în lăzi… Soluţii există pentru rezolvarea situaţiei. Dacă tot nu se va face mutarea decât peste 20 de ani, măcar lăzile în care sunt depozitate exponatele să fie din sticlă, pentru a fi admirate de tinerele generaţii.

Premiul „Pân-apuc să mă mut eu / Ajung piesă de muzeu”

Dup-un secol şi ceva,
Sigur că ne vom muta.
Dar atuncea chiar şi eu
Voi fi piesă de muzeu.
Nu vreau pe colegi să-i scuz,
Vom munci şi la Oituz
Şi vom ocroti, normal,
Chiar şi nufărul termal.

 

Horia Stanciu, manager UAMT Oradea

Domnul Stanciu a dat în judecată sindicaliştii din propria fabrică pe motiv că au făcut o grevă ilegală. Când s-au trezit aduşi în instanţă, cei peste 200 de împricinaţi practic au blocat şi aşa supraaglomerata justiţie. Până la urmă lucrurile s-au rezolvat, muncitorii întorcându-se înapoi pe plantaţie.

Premiul „La noi la UAMT / Sindicatul varză e”

Au făcut-o cu toţi lată,
Grevă neautorizată.
De-aia am făcut scandal,
I-am adus la Tribunal.
Când producţia s-a oprit,
Tot ei m-au despăgubit.
Cinci greve de ticluiesc,
Sigur mă îmbogăţesc.

 

 

Ana Maria Tiron, secretar executiv PSD Bihor

Ana Maria Tiron este noua stea a pesedismului local. Secretară executivă a filialei PSD, adică cea care-i execută pe toţi, a reuşit, prin muncă multă şi capacitate de convingere, să facă afaceri cu primăriile pesediste. Cinci dintre acestea au primit studii de dezvoltare făcute de firma Anei, semn că, dacă vor, tinerii din România nu trebuie să plece din ţară pentru a câştiga 20.000 de euro în câteva zile.

Premiul „Nu contează cât de lung ai părul / Important e ce şi cum gândeşti”

Am făcut o treabă mare:
Studii pentru dezvoltare.
Acum, orice primărie
Va avea bani în prostie.
Dar şi eu pe lângă ei
Voi avea biştarii mei.
Lumea va sări ca arsă.
Ană, zorile se varsă…

 

Cristian Bitea, ex-subprefect de Bihor

Pe vremea când era subprefect, Cristian Bitea s-a enervat că maşina i-a fost ridicată de hingherii primarului Bolojan, motiv pentru care a căutat – şi a găsit – multe hibe în regulamentul de parcare. Brusc, oraşul a fost împânzit de şoferii cu junghiuri de maşini care de obicei nu trec dincolo de graniţele hipermarketului Real. Între timp, Bitea a plecat la Bucureşti, dar nimic nu-i sigur. Că şi despre Bolojan mulţi au spus că-i dus, dar de fapt e tot în Primărie.

Premiul „Poate că Ilie-i tare / Însă-i moale în parcare”

Eu i-am spus: Dragă Ilie,
N-ai oameni în Primărie
Şi te execut urgent,
Că nu ai regulament.
Recunosc, m-am enervat
Că maşina mi-ai săltat.
De-amendai oraşul tot,
Sincer, mă durea în cot.

 

Constantin Bungău, rectorul Universităţii din Oradea

Rectorul Constantin Bungău a condus Sorbonica cu o mână de fier (habar nu avem ce făcea cu cealaltă mână în acest timp). Cert este că, fire autoritară, în timpul mandatului său, nimeni nu a mişcat în front, adică totul a încremenit de parcă Sorbonica ar fi ajuns un fel de Consiliu Judeţean. Singurii care au mai mişcat pe ici, pe colo au fost plagiatorii şi dascălii care iau şpagă. Abia de câteva săptămâni a început agitaţia, şi asta fiindcă la anul vor fi alegerile pentru rector.

Premiul „De când sunt la Sorbonica / Jur, nu s-a mişcat nimica”

La alegeri am un scop,
Să fac cu Bodog un troc:
Mă retrag încetişor,
Bodog ajunge rector,
Doamna mea, că-i fată fină,
Decan pe la Medicină…
Iar de restul nu îmi pasă,
Sorbonica să trăiască!.

 

Leontin Ţîrle, director Casa de Pensii Bihor

La ora actuală, cele mai rare elemente din natură sunt: rinocerul alb, diamantele roz şi medicii în libertate de la Casa de Pensii. Domnii doctori, cu asistenţii din dotare, au jucat în filmul vieţii lor, în regia Parchetului, şi au primit pentru asta câte un Oscar preventiv, urmat de arest la domicliu. Justiţia a decis, totuşi, ca actorii să fie judecaţi în stare de libertate, pentru că aceştia n-au exagerat cu pensionările bolnavilor închipuiţi. Nu de alta, dar numărul celor care au beneficiat de pensionări anticipate este cu ceva mai mic decât al populaţiei judeţului.

Premiul „La Casa de Pensii, frate, / Nu-s prea mulţi în libertate”

Când am venit la servici
De-unde medici? Ia de-aici!
Doar poporul la intrare,
Dornic de pensionare.
Unuia, pe coridor,
Îi crescuse un picior
Şi era cu banii-n brâncă
Să-l bage ’napoi la muncă.

 


Ilie Bolojan, primar de Oradea

Primarul Ilie Boloan a avut ideea unirii cu Sînmartin. Datorită sprijinului frăţesc al aliaţilor UDMR-işti şi apatiei cetăţenilor, referendumul a picat, aşa că oraşul acesta, în loc să devină Oradea Mare, a rămas un Kiss Varad. Zâmbind printre dinţi către cei care s-au opus proiectelor sale, Bolojan a decis să continue şantierele pentru ca, dacă nu-i mare, oraşul să fie măcar tare. Singura lui problemă este că pe data de 31 decembrie va trebui să taie panglicile, concomitent, la Centrala pe Gaz, la Aquapark, la Drumul expres, la Dealul Ciuperca, la Campusul Şcolar, la Piaţa Unirii, la conductele de termoficare, la termoizolarea blocurilor, la cele două pasaje peste Centură, operaţie care-i va lua cel puţin un trimestru.


Premiul „Oamenii din Sînmartin / Toţi către Oradea vin”

N-aţi vrut ca să vă uniţi,
Să vedeţi ce-o să păţiţi!
Fac centuri, poduri de fier,
Bag oraşu-n şantier.
Nu o să am îndurare:
Bag parcări, sparg trotuare,
Deschid străzi, mut o statuie,
Cui nu-i place, să… se mute.

 

Mircea Puşcaş, ex-judecător

Fostul judecător Mircea Puşcaş a „puşcat” 4 ani cu executare, şi încă alte dosare îl mai apasă. Colegii lui nu au apreciat dubla sa personalitate: ziua în robă, noaptea cu cagulă. Interesant este că omul a dat dovadă de multă originalitate. Unii preferă să ia şpaga în euro, alţii în poşete sau excursii, am avut demnitari care s-au dedat chiar la caltaboşi. Ei bine, fostul judecător a primit inclusiv favoruri sexuale, adică a luat şpaga mică, dar în păsărică. Doar nu era prost ca păsărica să fie mare.

Premiul „Fie şpaga cât de mică / Dar să fie-n păsărică

N-am luat banii, dragii mei,
Ca să-i cheltui pe femei.
Nici vorbă c-am luat mită,
Am primit o păsărică.
De unde să fie şpagă?
Fata-mi era tare dragă.
La final, când a plecat,
Încă ceva rest mi-a dat!

 

 


Cseke Attila, deputat UDMR

Fostul ministru al Sănătăţii, domnul Cseke Attila, a fost înjurat de mulţi români că a desfiinţat o grămadă de paturi de spital. Acum se reînfiinţează spitale, dar medici nu sunt, prin urmare deciza lui a fost corectă. Mai mult, s-au apucat să-l înjure şi maghiarii verzi, că s-a însurat cu o româncă. Fraierii, în loc să se bucure că dintr-o Fuiorea a făcut un Cseke…


Premiul „Eu de când m-am însurat / M-am pus pe maghiarizat”

De la nuntă am venit,
De-aia-s foarte obosit,
Au fost ceardaş, dar şi mici,
Şi mulţi unguri, şi mitici,
Şi bograci, dar şi sarmale,
Muzici grele şi uşoare.
Odon s-a enervat iar
C-am trădat neamul maghiar.

 

Consiliul Judeţean Bihor

Nu se acordă niciun premiu, pentru că întreaga lor activitate a fost fără greşeală. Numai cine nu munceşte nu greşeşte.

 

Citiţi pe această temă şi articolul Evanghelia după Ioan… Mang: Vezi cum şi-a premiat Bihorel laureaţii, la gala care a reunit un număr record de 500 de invitaţi! (VIDEO)

Vezi mai jos GALERIA FOTO de la eveniment!


*
*

Women Moncler delmas Trench Coat 2015 Sale Online 2016 Women Moncler meille Padded Jacket Beige Sale Online 2016 Women Moncler lissy Padded Jacket Sky blue Sale Online 2016 Moncler Sleeveless Striped Stretch Dress White Blue Mens Moncler Lightweight Puffer Down Vest Black On Sale Women Moncler renne Padded Coat 2015 Sale Online 2016 Women Moncler joux Padded Jacket Grey Sale Online 2016 Mens Moncler Morane Logo Stripe Down Jacket Black On Sale