Premiile lui Bihorel

Consilierii contra: Ce se întâmplă când votezi cu curul

Şoc şi groază, săptămâna trecută, în comuna bihoreană Tărcaia. Sătenii au intrat în agitaţie aflând că aleşii lor au decis să desfiinţeze toate şcolile şi grădiniţele din comună. În timp ce părinţii se gândeau deja ce vor face cu odraslele lor, iar dascălii unde vor merge să predea, Bihorel a aflat că, în realitate, consilierii locali PDL, PSD şi PPMT, după ce au primit spre informare un document cu reţeaua de şcoli din judeţ pentru anul şcolar 2013-2014, n-au înţeles exact ce au de [...]

Cine-a pus Golful în drum? (FOTO)

Orădenii care au trecut lunea trecută, chiar de 1 aprilie, pe strada Erofte Grigore din Ioşia Nord, au putut vedea o scenă rară, demnă de cascadorii râsului. Şi nu era păcăleală! Mai puţin au gustat episodul şoferii, pentru că un Golf se deplasa de capul lui, fără nimeni la volan, perpendicular pe axul drumului, ajungând în final să blocheze circulaţia în dreptul magazinului Unicarm. În ciuda claxoanelor prelungite, nervilor şi strigătelor, vreme de un sfert de ceas n-a apărut nimeni [...]
16

Comisarul Seremi: Tânăra soţie a fostului şef al PDL Bihor, bugetară cu bolid la Protecţia Consumatorilor

Ajuns din întâmplare la instalarea în funcţie a noului şef de la Protecţia Consumatorului, Giani Cătălin Bura, Bihorel a avut surpriza să o descopere acolo pe nimeni alta decât pe tânăra soţioară a ex-deputatului şi şefului PDL Bihor Ştefan Seremi, Natalia. Tânăra doamnă Seremi s-a ferit însă de presă ca de dracu’, ca nu cumva să fie trasă-n chip, chit că de fapt nu avea niciun motiv să se cufunde în anonimat. Asta pentru că, de ceva vreme, lucrează pe un post de comisar la CJPC, [...]
2

Parolă conform tradiţiei: Angajaţii s-au întors împotriva şefului Direcţiei pentru Promovarea Culturii Tradiţionale

Show mare săptămâna trecută la Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Bihor. Directorul, tânărul liberal Radu Matei Pavel, a primit un jenant 5 la evaluarea anuală făcută de o comisie a Consiliului Judeţean tuturor şefilor instituţiilor de cultură, aşa că în următoarea şedinţă a CJ urma să-i fie reziliat contractul de management. Aflând că vor avea un alt boss, în persoana altui tânăr liberal, Adrian Dume, şase angajaţi ai CJCPCT au intrat rapid în grevă [...]
1

A doua oară-i cu noroc: Omul de afaceri Radu Pentie a fost prădat de hoţi!

Zilele trecute, omul de afaceri Radu Pentie, patronul Irish Pub, a fost călcat de hoţi la sediul firmei sale din buricul târgului. Şi nu o singură dată, ci chiar de două ori. În ambele cazuri, indivizii au avut treabă doar cu un seif aflat în biroul afaceristului. Prima dată l-au deschis cu chei potrivite, dibuite chiar în biroul patronului, dar pentru că n-au găsit înăuntru mare lucru s-au întors câteva zile mai târziu. Şi, cum cheia nu mai era, s-au gândit să-l spargă cu un flex [...]

Buni de plată! Orădenii nu-şi puteau deconta parcarea în curtea Primăriei

Inovativ, modern şi eficient, sistemul de taxare pentru parcarea din curtea interioară a Primăriei a dat până de curând rateuri când venea vorba de legalitate. Conform noului sistem, orădenii care, grăbiţi să rezolve treburi personale sau profesionale în clădirea municipalităţii, îşi lasă maşina în această parcare, beneficiază de gratuitate pentru primele 30 de minute, după care sunt buni de plată. Staţionarea după cele 30 de minute până la o oră se taxează cu 2 lei, între una şi două [...]

Război femeiesc: Directoarea de la Iosif Vulcan vrea să ştie cine îi sunt duşmanii

Bihorel a arătat cu vreo două săptămâni în urmă că directoarea Colegiului Naţional Iosif Vulcan, Simona Martin, şi-a pus în cap să o demită pe contabila şcolii, Cristina Antik, pe motiv că aceasta n-ar mai fi dispusă să-i ascundă micile sau marile nereguli. Între timp, însă, războiul s-a mutat în spaţiu. Cel virtual. Ascunşi în spatele anonimatului, diverşi angajaţi ai şcolii s-au luat în gură pe forumul lui Bihorel, aruncând cu vorbe când în Martin, când în Antik. Aşa că săptămâna [...]

Somnoroase păsărele: Mărirea taxelor de la Universitate a trecut pe lângă Lia Pop

E clară treaba: senatorii sunt o apă şi-un pământ, indiferent la ce nivel ar activa. Lia Pop, membră în Senatul Universităţii orădene, a transmis săptămâna trecută presei, ca după fiecare şedinţă de Senat, o informare cu toate noutăţile. Numai că din întregul comunicat lung de două pagini lipsea cea mai importantă informaţie, cea despre mărirea taxelor de şcolarizare, unele dintre ele chiar dublate. Deşi Pop a fost rapid acuzată de unii, laolaltă cu conducerea Universităţii, că ţine sub [...]

Bolojan non-stop: De când a divorţat, primarul merge la muncă şi duminica

Pe lângă avalanşa de bârfe pe care a stârnit-o, divorţul primarului Ilie Bolojan a avut şi un efect direct asupra activităţii din instituţia pe care o conduce. Dacă până acum edilul orădenilor venea la muncă dimineaţa devreme şi pleca seara târziu, iar sâmbăta îi era tot zi normală de lucru, de câteva săptămâni Bolojan a făcut modificări în program, venind la birou inclusiv duminica! În sfânta zi lăsată de Domnul pentru odihnă, primarul îşi fixează întâlniri de lucru cu directorii din [...]
2

Sofronie-obiectiv militar: Episcopul Oradiei se fereşte de presă ca de… dracu’

Că BIHOREANUL nu este ziarul preferat al episcopului Sofronie o ştiu deja şi ateii. Dar, mai nou, se pare că Prea Sfinţitului îi creşte necontrolat tensiunea şi când vede alţi ziarişti. Lunea trecută, la slujba de Buna Vestire, pe care a oficiat-o în fruntea unui sobor de preoţi la mănăstirea cu acelaşi nume, episcopul s-a oprit de două ori din binecuvântare după ce văzuse că unul dintre fotografii cotidianului Crişana se apropiase de el pentru a obţine o imagine din lateral. „Jos!”, [...]

„Popa” Manuel Seleş, schimbat de la CS Crişul cu un alt „jucător” politic

Pus în urmă cu trei ani de Partid pe funcţia de director adjunct la Clubul Sportiv Crişul, deşi este absolvent al unei facultăţi de teologie, iar singurele sporturi pe care le-a practicat sunt jocurile de pe internet, PDL-istul Manuel Seleş (foto) a fost pus pe liber de noua orânduire USL-istă. Dar, cum postul anume inventat pentru el nu putea să rămână vacant, scaunul i-a fost oferit unui alt om de partid, de data aceasta pesedist, un anume George Horia Fărăianu, de profesie [...]

Lex et (dez)honor! Urmărit penal de DNA, primarul Beiuşului a fost premiat de Poliţie

De la manifestările de Ziua Poliţiei Române nu puteau lipsi decernările de plachete inscripţionate cu deviza Poliţiei Române, „Lex et honor”, înmânate de şeful Poliţiei Bihor, chestorul Liviu Popa, unor persoane merituoase care au contribuit la bunul mers al instituţiei. La Beiuş una din asemenea plachete s-a dat fostului şef al Poliţiei municipiului, comisarul şef Constantin Uşvat, iar cealaltă primarului Adrian Domocoş. În cazul fostului şef al Poliţiei beiuşene gestul este explicabil, [...]

Gang n-am style: Şaormărie „coreeană” pe Dorobanţii de Oradea

Pe Dorobanţii prăfuiţi ai Oradiei, adică strada Alecsandri, s-a deschis un fel de şaormărie care vinde de-ale gurii, foarte inspirat botezată „Gangnam’s”. Cum melodia a fost cântată de un sud coreean, Bihorel a crezut că-i rost de ceva haleală asiatică. Dar degeaba: pe dinafară–i vopsit gardul, înăuntru-i miocardu’. Deci dacă tot dăm denumiri muzicale fast-food-urilor, Bihorel abia aşteaptă să se deschidă un atelier de depanat proteze dentare care să se numească „Harlem shake” sau un [...]
2

Parapeţi pentru ciumeţi? Panouri de ghetou pe Densuşianu vs. panouri „lux” lângă cartierul Europa (FOTO)

A apărut marfă nouă pe Centură. Nu daţi năvală, că nu e ceea ce speraţi, ci panourile fonoabsorbante! Numai că şi acestea sunt de două feluri: pentru premianţi şi pentru repetenţi. Repetenţii sunt cei din zona Densuşianu, unde panourile montate, deşi atenuează zgomotul produs de TIR-uri, sunt menite să ascundă şi urâţenia blocurilor, astfel că sunt din beton şi le dau locatarilor senzaţia de ghetou. În schimb, în zona cartierului Europa panourile sunt transparente (foto), asortate la [...]
28

Bătaie pe casă: Primăria nu poate recupera o locuinţă de la Universitate

Se vede clar că-n Oradea-i criză mare! Pe un singur apartament, situat pe strada Oneştilor, se bat patru părţi: proprietarul, adică Primăria, administratorul, adică Universitatea, chiriaşul actual, adică universitarul Gheorghe Crainic, başca un fost chiriaş. Apartamentul în cauză a fost repartizat ca locuinţă de serviciu Universităţii, care l-a alocat şefului de lucrări de la Protecţia Mediului Gheorghe Crainic, apropiat al fostului decan Vasile Bara. Crainic nu are, însă, niciun [...]

Scăpat de uitare: Niciun verdict în scandalul de plagiat al lui Ioan Mang

Scandalul de plagiat care i-a compromis pesedistului bihorean Ioan Mang cariera politică la nivel înalt - acesta fiind nevoit să demisioneze la doar câteva zile după ce fusese uns ministru al Educaţiei - s-a rezolvat în purul stil românesc: nicicum! La 10 luni după ce a fost acuzat că şi-a pus numele, singur sau alături de soţie şi de asistentul Constantin Petru Popescu, pe nu mai puţin de 7 lucrări plagiate, Mang n-a fost declarat nici vinovat, nici nevinovat. Pe surse, presa [...]
3

Pe linie moartă: După ce a scăpat de liberali, CNADNR a blocat investiţiile în Bihor

Deşi din 16 parlamentari bihoreni 10 sunt liberali şi pesedişti, Bihorul poate să-şi ia adio de la investiţiile în drumuri pe următorii patru ani. Motivul? Premierul Victor Ponta, ministrul „Marilor Proiecte” Dan Şova şi directorul general al Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale Mircea Pop i-au mazilit luna trecută pe toţi cei patru penelişti din conducerea CNADNR, inclusiv pe orădeanul Radu Băruţa, care fusese director adjunct. La doar o săptămână după „evacuarea” [...]
2

Lascău vizionarul: Puiu şi-a scris demisia din CJ înainte să fie condamnat

Condamnat pe 8 martie la 3 ani de închisoare cu executare pentru fapte de corupţie şi dispărut fără urmă imediat ce s-a pronunţat sentinţa Înaltei Curţi, consilierul judeţean şi şeful PPDD Bihor Ioan „Puiu” Lascău este, fără doar şi poate, un vizionar. Ca dovadă, săptămâna trecută, el a trimis Consiliului Judeţean, prin poştă, demisia din calitatea de ales al bihorenilor, act care are în antet sigla PPDD şi, atenţie, data de 25 februarie, adică o săptămână înainte ca magistraţii [...]

Moştenire de la Radu: Cum i-a fraierit Ţîrle pe austrieci să facă drumuri pe banii lor

Peste 900 de localnici din zona Tinca au strâns semnături pe un tabel prin care vor să preseze oficialităţile să continue lucrările de modernizare a drumului judeţean DJ 792 A Leş-Beliu-Tinca, în lungime totală de 40 km, din care pe vremea fostului preşedinte al Consiliului Judeţean, Radu Ţîrle, firma austriacă Strabag a finalizat 25 km. Buba e că, aşa cum se şi lăuda Ţîrle, austriecii au lucrat pe banii lor, fără ca beneficiarul să asigure sursa de finanţare, în valoare totală de peste [...]
1

Eu te-am făcut, eu te omor: Soţia judecătorului Antik, nedorită la Colegiul Iosif Vulcan

După un scandal petrecut în vara lui 2011, când s-a aflat că cele trei contabile şi-au mărit salariile cu de la ele putere, directoarea Colegiului Naţional Iosif Vulcan, Simona Martin, a organizat un concurs pentru ocuparea unui asemenea post, la care a participat un singur candidat: Cristina Antik, soţia judecătorului Levente Antik, care, potrivit surselor lui Bihorel, era prietenă cu directoarea. Între timp, se pare însă că prietenia s-a dus pe copcă, directoarea vrând să scape şi de [...]
3