Lex et (dez)honor! Urmărit penal de DNA, primarul Beiuşului a fost premiat de Poliţie

De la manifestările de Ziua Poliţiei Române nu puteau lipsi decernările de plachete inscripţionate cu deviza Poliţiei Române, „Lex et honor”, înmânate de şeful Poliţiei Bihor, chestorul Liviu Popa, unor persoane merituoase care au contribuit la bunul mers al instituţiei.

La Beiuş una din asemenea plachete s-a dat fostului şef al Poliţiei municipiului, comisarul şef Constantin Uşvat, iar cealaltă primarului Adrian Domocoş. În cazul fostului şef al Poliţiei beiuşene gestul este explicabil, de vreme ce Uşvat a condus instituţia aproape 30 ani înainte să se pensioneze.

Însă în privinţa primarului Domocoş, urmărit penal în două dosare deschise de DNA şi ajuns primul primar din Bihor percheziţionat de două ori, Bihorel n-a găsit decât două explicaţii. Una că, fiind zi de sărbătoare, chestorul Popa n-o fi avut la el cătuşe, ci doar diplome, iar o alta că prin comportamentul său ca edil Domocoş le dă mereu de lucru poliţiştilor, care altfel ar intra în şomaj.


*
*