Arhivele etichetei: florin birta

Primăria riscă să inaugureze Podul Centenarului chiar de Centenar

Viceprimarul Florin Birta a anunțat că Podul Centenarului, care trebuia inaugurat prin februarie anul viitor, s-ar putea să fie inaugurat de 1 Decembrie. Anul acesta. Vestea este bună, dar și surprinzătoare, pentru că de obicei orice obiectiv are o anumită întârziere. Mulți au acuzat Primăria spunând că practic nu există investiție care să fie dată la timp. Edilul ripostează și zice că la birocrația din România e de mirare că se poate termina vreo investiție înainte să serbăm [...]

Trenul Centenarului pleacă din stație de la o linie moartă

Trist. Mai puțin de 10 oameni s-au înscris să meargă cu trenul pentru serbarea Marii Uniri de la Alba Iulia. Adevărul este că la ce întârzieri are CFR-ul, deja e problematic să ajungă la timp și dacă ar pleca în acest moment. Domnul vice Florin Birta constată cu amărăciune că numărul doritorilor e mic, dar acest ”mai puțin de 10” poate fi interpretat. Mai puțin de 10 poate fi și un singur înscris, ba mai mult poate fi vorba de fapt de mecanicul de  locomotivă. E rușinos că acum, în [...]
1

Reclamă în familie: Soția viceprimarului Florin Birta, vedetă în filmul de promovare a Bihorului

Agenţia de Management al Destinaţiei Bihor, o structură a Consiliului Judeţean unde se mai şi munceşte, a lansat zilele trecute primul videoclip de promovare turistică a judeţului, realizat de firma bucureşteană The Brothers M. Rezultatul a fost bun, filmuleţul primind multe laude pe Facebook. Mândria şi patriotismul local i-a făcut însă pe mulţi utilizatori să elogieze mai ales Primăria Oradea, ceea ce l-a scos din papuci pe directorul AMD, Bántó Norbert. Cu stoicism, acesta s-a [...]
2

Bani de bani: Cât câștigă, mai nou, șefii din Consiliul Județean Bihor și Primăria Oradea

Şefii judeţului şi ai Oradiei nu duc lipsă de „caşcaval”. După majorarea salariului minim, preşedintele Consiliului Judeţean Bihor, Pásztor Sándor, are un salariu de bază de 17.100 lei, la fel ca primarul Oradiei, Ilie Bolojan. Asta înseamnă că, lunar, aceştia duc acasă peste 10.000 lei. Vicepreşedinţii CJ Ioan Mang şi Traian Bodea, respectiv viceprimarii Mircea Mălan şi Florin Birta au salarii de bază de 15.200 lei brut, adică iau în mână circa 9.000 lei. Şi nu e totul. Din vara anului [...]

Zonele unitare, mai explozive ca gazul grizu

Sunt câteva subiecte care adună lume la dezbaterile publice. La fel s-a întâmplat cu discuția despre zonele unitare, mulți orădeni fiind convinși că numai gazul îi mai poate scoate din sărăcie. Așa că mulți cetățeni, mai ales cei care stau la case, doresc cu orice preț să se debranșeze de la sistemul centralizat. În principiu, au dreptate: e mai sănătos să nu depinzi de orice cocalar care nu-și plătește întreținerea și din pricina căruia riști să se oprească apa caldă și căldura în [...]
1

La duş cu primarul: Orădenii, invitați să facă un duș cald cu Bolojan, Mălan sau Birta

Imediat după debutul Toamnei Orădene, săptămâna trecută, orădenii au fost invitaţi la un altfel de festival, mai „cald”. Pe Facebook, ei au fost chemaţi la evenimentul „Fă un duş cu Bolojan, Mălan sau Birta”, creat de pagina denumită ironic „Tomy Popricaş”, după numele cântăreţului Tony Poptămaş, care-i inspiră pe unii şi îi enervează pe alţii postând citate lacrimogene pe Facebook. „Vrei să te bucuri de weekend și să petreci cu stil Toamna orădeană, dar nu ai iar apă caldă și căldură? [...]

Retrospectiva săptămânii: Vicele explică cum e cu aventurile și cu drumul spre Băi

Luni Vio, schimb de replici cu Ghiusi: „Mă, da’ ce ploaie a fost la Festivalul Berii... Bieții rockeri s-au ascuns sub boxe de teamă să nu-i trăsnească”. „Am auzit și eu că la voi rockerii sunt cu Satana şi Biserica cu Pomohaci”. „Noi suntem popor de credincioși, nu ca voi, care ați venit cu budismul din Mongolia”. „Mari credincioși, dacă la Iris plouă și la Omega e senin”. Marți Vicele, despre drumul spre Băi: „Eu vorbesc de una, primarul din comună de alta”. „Adică?”. „Eu vreau [...]

Kaizenul strică zenul: Șefii din Primăria Oradea au chiulit de la lecțiile de Kaizen, la care i-a programat Bolojan (FOTO)

Pasionat de sistemul de management japonez Kaizen, primarul Ilie Bolojan le-a adus joia trecută directorilor din Primărie şi din instituţiile subordonate doi specialişti niponi care să le vorbească despre îmbunătăţirea perpetuă a activităţii pornind de la cel mai jos nivel. Preşedintele şi respectiv directorul Asociaţiei Clean Up Japan, Yoshihito Tanaka şi Toru Shimizu, au bătut drumul tocmai din Ţara Soarelui Răsare pentru a le vorbi funcţionarilor orădeni despre creşterea performanţei [...]
1

La liberali: pace și frăție în prostie

În campania electorală pentru alegerea șefului PNL pe Oradea, ventilatoarele au funcționat din plin. Iar cei care au pus rahat pe dânsele au fost destui. Cel mai șifonat a ieșit Mircea Mălan, turnat la DNA de un tip mort de multă vreme. Mălan se vede pentru a doua oară învins la mustață, după ce a pierdut și funcția de președinte al Consiliului Județean. Până la urmă, nimic nou sub soare, dacă nu ai o pelerină să te protejeze de materialele împroșcate de adversar, mai bine te lași de [...]

Arbitru pentru unguri: Viceprimarul Florin Birta a mediat între UDMR şi PPMT programul din 15 martie

Avea şi episcopul Laszlo Tokes partea lui de dreptate: ungurii din Ardeal se „românizează” accelerat. Veacurile de convieţuire au făcut ca maghiarii să preia de la fraţii români obiceiul de a se mânca între ei. Minoritarii vor sărbători pe 15 martie izbucnirea revoluţiei maghiare de la 1848 separat, împărţiţi între UDMR şi PPMT. Săptămâna asta vor avea loc, la distanţă de două ore, câte două ture de alocuţiuni la statuia lui Szacsvay Imre din Parcul Libertăţii, două marşuri cu torţe pe [...]

Arşi la gaz! Cum a ajuns firma Distrigaz în supărări cu Primăria

Lovitură surprinzătoare la sfârşit de an: săptămâna trecută, Termoficare Oradea s-a racordat în cel mai mare secret la reţeaua magistrală Transgaz, scăpând astfel definitiv de serviciile intermediarului Distrigaz în furnizarea de combustibil pentru noul CET. Operatorul privat deţine în curtea societăţii o conductă de alimentare şi o staţie de reglare a presiunii prin care alimenta cazanul şi turbina pe gaz a vechiului CET, trăind din adaosul de 27% pus peste preţul Transgaz, dar prin [...]

Birta, lovit din dreapta

Viceprimarul Florin Birta a fost izbit de o mașină care nu a oprit la Stop. Pe lângă șocul fizic resimțit, domnul Birta a suferit și unul psihic. Adică de ani buni este în Partidul Național Liberal, iar acum primește o lovitură exact de unde nu se aștepta: din partea dreaptă. Norocul său este că viteza nu a fost mare și a scăpat teafăr. Mă întreb ce se alegea de domnia sa și de mașină dacă lovitura venea de pe partea stângă, că și așa am auzit că domnul Mang, după alegeri, vrea să intre [...]

Parcarea din Rogerius nu mai e pentru elicoptere

Vicele Florin Birta a declarat că se amână deschiderea parcării de lângă Piața Rogerius pe motiv de prostii în proiect. Adică partea de suprafață nu se va mai face cu beton elicopterizat. Carevasăzică nu veți mai putea veni la piață cu elicopterul, că nu o să aveți unde să-l parcați. În schimb, parcarea de la subsol poate fi dată în folosință, că acolo nu există niciun risc: nici de alunecare, nici de elicoptere. Ceea ce m-a șocat total este că Birta a anunțat că trei luni de acum [...]

Abia inaugurat, Aquapark-ul a şi fost băgat la apă

Pentru că fiecare ține la părerea lui, hai să vedem reacția bihorenilor la inaugurarea Aquapark-ului. Ioan Mang: „Încă o golănie de-a lui Bolojan. A băgat o grămadă de bani și construcția, deși nouă, e plină de apă. Precis s-au furat banii pentru hidroizolații. Oricum, de pe Aeroportul meu nu va veni nimeni la Aquapark, să fie clar”. Mircea Mălan: „După cum vedeți mi-a mai reușit un proiect. Singurul meu regret este că nu am fost lăsat să aduc meșteri din Italia să pună piatră pe [...]
7

Retrospectiva săptămânii: Vice Junele era cât pe ce să-l „facă” pe Franklin din flori

Luni Vio către Ghiusi: „Văd că mă iei peste picior cu câte medalii am luat la Rio”. „Am şi de ce: noi numai cu o înotătoare am câştigat mai multe medalii decât voi în trei ediţii”. „Las’ că vedem la urmă. Pun pariu că luăm mai multe decât voi, dintre care jumate de la sportivii voştri din valize. Că la noi tot ce e fier se lipeşte de degete, de când românul nu mai e frate cu codrul, ci cu magnetul”. Marţi Vice Junele despre carele alegorice cu flori: „Am vorbit cu cei din Debreţin [...]

Senzațional! Vechiul vice e noul vice

După ce Mircea Mălan a dat bir cu fugiții de la Consiliul Județean, a fost recuperat de Ilie Bolojan, ca vechi tovarăș de drum. Mergând pe principiul că oricum la Consiliul Județean nu mai poate face nimeni nimic, Mălan s-a refugiat în locul unde se simte cel mai bine, adică în Piața Unirii. Totuși, funcția lui de viceprimar e ușor amputată din cauza relațiilor mai mult decât nașpa cu directorul tehnic Mircea Ghitea. Așa că acum nu va mai interacționa cu Direcția Tehnică, Bolojan reușind [...]

Schimbare de gardă: Viceprimarul Florin Birta s-a trezit cu biroul colorat în galben

Fostul viceprimar UDMR Huszar Istvan şi-a eliberat săptămâna trecută, joi, biroul de la primul etaj al Primăriei, cu vedere spre Piaţa Unirii. Personalul administrativ a fost consemnat peste weekend la muncă pentru igienizarea încăperii astfel încât începând de luni să poată fi ocupată de noul vice, Florin Birta. Spre deosebire de Huszar, care la instalarea în funcţie, anul trecut, ceruse va biroul să-i fie zgrăvit în verde-brotăcel, după culoarea UDMR, Birta a vrut ca încăperea să [...]

Pod cu cădere: Viceprimarul Florin Birta a cerut refacerea unor lucrări la Podul Sfântul Ladislau (FOTO)

Dacă v-aţi închipuit că Dorel nu poate fi decât român, v-aţi înşelat. Există şi „Dorei” cehi! La câteva săptămâni după ce au turnat trotuarul Podului Sfântul Ladislau, marţea trecută angajaţii Firesta-Fiser Rekonstrukce Stavby au fost puşi de viceprimarul Florin Birta să îl spargă. Noul vice a descins pe şantier în urma unei reclamaţii cu privire la calitatea lucrărilor. Jurist de profesie, nici nu avea nevoie de studii în construcţii ca să realizeze că panta dată de constructori [...]
2

Popa Cornel intră în Birt. Rectific, în Birta

Supărat că Florin Birta îi dă de lucru, acum când mai are câteva luni şi se poate lăuda cu un dolce far niente, domnul Cornel Popa a sărit la jugulara tânărului consilier judeţean liberal. Birta a îndrăznit să propună ca Fundaţia Română de Tineret, cea care a distrus Casa Tineretului, să fie dată pe mâna Justiţiei. Reacţia preşedintelui Consiliului Judeţean a fost foarte ciudată şi a sărit practic în apărarea Fundaţiei, chit că nu a fost niciodată văzut prin preajmă să servească ceva. [...]

Gala Premiilor lui Bihorel: De ce i-am trimis primarului Ilie Bolojan o pereche de ochelari (FOTO)

Şi anul acesta, printre premianţii Galei lui Bihorel s-a aflat primarul Ilie Bolojan, care a venit la spectacol, dar a trebuit să plece înainte de momentul pe care i l-am dedicat. Drept urmare, premiul „Oamenii din Sânmartin / Toţi către Oradea vin” a fost ridicat de preşedintele CSM Oradea şi colegul de partid al edilului, Florin Birta. Motivaţiei i-a dat citire Richard Balint, care marţi seara l-a ajutat pe directorul BIHOREANULUI, Mircea Chirilă, în acordarea Premiilor lui Bihorel: [...]