Urna s(c)apă turma: Bugetare participativă cu buletine de vot completate, la Liceul Ghibu din Oradea

Votul cu urnă din actuala sesiune de bugetare participativă, în care orădenii pot alege zece proiecte pe care le vor implementate în oraş, a debutat cu stângul. Orădenii prezenţi săptămâna trecută la întâlnirea cu viceprimarul Florin Birta, organizată la Liceul Ghibu, s-au plâns că au primit de la organizatori buletine gata bifate.

Birta le-a spus oamenilor să arunce voturile însemnate şi să ia altele, necompletate, din vraful aflat lângă urnă. Incidentul a pornit de la faptul că, susţinători ai unui proiect pentru dotarea sălilor de clasă cu pubele destinate precolectării a trei fracţii de deşeuri, reprezentanţii liceului le-au indicat părinţilor elevilor ce proiect ar putea vota.

Cum oamenii n-au apucat să completeze buletinele de vot şi să le introducă în urnă, o parte din ele au ajuns la publicul larg, care s-a revoltat. Pentru a evita astfel de situaţii, viceprimarul Birta a hotărât că la următoarele întâlniri buletinele de vot vor fi distribuite abia la încheierea întâlnirii, ca să voteze fiecare în cunoştinţă de cauză. Pentru că altfel nu contează cine votează, ci cine numără voturile…


*
*