Tramvaiul care dărâmă case

Edilii au organizat o conferință de presă în care au arătat cam ce ne așteaptă anul acesta în ce privește investițiile. Vicele Birta a explicat că odată cu noile linii de tramvai, vor dispărea multe locuri de parcare.

Prin urmare, vor trebui demolate câteva locuințe și garaje ca să poată oamenii din zonă să-și parcheze mașinile în mod civilizat.

Îți trebuie curaj să ceri orădenilor să-și părăsească casele, pe motiv de buldozer. Asta dacă nu cumva prețul oferit pentru despăgubire este suficient de convenabil încât să merite deranjul.

De la o vreme, de când demolările s-au înmulțit, parcă a intrat în obișnuința oamenilor că trebuie să-și ia tălpășița în numele regenerării urbane sau al dezvoltării orașului.

Va fi interesant de văzut cum vor reacționa cei implicați, pentru că pe strada Plevnei a ieșit un scandal în toată regula.


*
*