Premiile lui Bihorel

Invazie de voluntari: La FMF dau năvală medicii străini

Anul viitor, la Facultatea de Medicină şi Farmacie, limba română va fi limbă rară. Cu acordul şefilor Universităţii, FMF va „importa” nu mai puţin de 42 de profesori medici străini, majoritatea de la celebra clinică parteneră din Ingolstadt, dar şi din Kuweit şi Ungaria. Interesant este că, potrivit decanului Florian Bodog, toţi profesorii invitaţi vor veni la Oradea exclusiv voluntar, adică fără să ceară niciun leu de la facultate ori de la Universitate! Ei vor ţine cursuri cu [...]

Proşti de dau în gropi: Cum au făcut Doreii marcajele de pe DN76 (FOTO)

Înainte de a porni la drum pe DN 76 Oradea-Beiuş, bihorenii trebuie să se înarmeze cu răbdare şi cu şerveţele. Nu de alta, dar se vor enerva şi vor râde cu lacrimi deopotrivă. Zilele trecute, Doreii din dotarea firmei CCF Timişoara, câştigătoarea licitaţiei pentru reabilitarea acestei şosele, au făcut marcajele rutiere temporare pe drum, de la ieşirea din Oradea. Şi au făcut-o într-un mare stil! Liniile care ar trebui să fie drepte sunt mai mult curbe, ba chiar în zig-zag pe alocuri. [...]
7

Nu deranjaţi! Pensionarii, ţinuţi la cozi, în frig, de angajaţi sictiriţi ai OTL

Clientul nostru, stăpânul nostru! Normal, dacă plăteşte. Când e vorba de beneficiarii anumitor facilităţi, însă, se schimbă placa. Săptămâna trecută, pâlcuri de pensionari aşteptau câte o jumătate de ceas în frig la uşa punctului de distribuţie a cardurilor din incinta staţiei de redresare a OTL din strada Duiliu Zamfirescu. Bătrâneii care veniseră să îşi ridice formularele pentru abonamente erau trataţi nu doar cu ger, ci şi cu sictir. Oamenii societăţii de transport nici n-au lăsat [...]
2

Moşul cel rău: Înainte de Crăciun, Bolojan a anunţat disponibilizări în Primărie

Apropierea sărbătorilor l-a făcut pe primarul Ilie Bolojan să îşi redescopere latura sensibilă. Edilul a scăpat săptămâna trecută, în conferinţa de presă de sfârşit de an, afirmaţia că municipalitatea va continua anul viitor reducerea cheltuielilor prin noi reduceri de personal, dar s-a corectat repede. „Primăria va face în continuare reduceri de personal, nu mari, dar va face”, a spus primarul. Bolojan a evitat să precizeze numărul celor care se vor trezi după Bobotează cu cardul de [...]
2

Puia în chef: De ziua lui, şeful DGASPC a dat petrecere cu fast la serviciu

Deşi cercetat de Comisia de disciplină a Consiliului Judeţean pentru că a ascuns sub preş, luni întregi, bătăile comise de educatori asupra adolescenţilor din Centrul de Plasament pentru Copii cu Probleme Psihosociale, lui Călin Puia, şeful Direcţiei Generale pentru Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Bihor, i se cam fâlfâie. Şi-ncă bine de tot. Bihorel a aflat că directorul şi-a sărbătorit săptămâna trecută, marţi, ziua de naştere la sediul instituţiei, cu păpică, băuturică, [...]

Şcoala vieţii: Ce-a putut zice un primar PDL într-o conferinţă de presă

Mai mulţi lideri ai PDL Bihor s-au adunat joia trecută într-o conferinţă de presă pentru a milita împotriva exploatărilor de gaze de şist în judeţ şi pentru a critica deciziile guvernării USL. Spre exemplu, Ioan Bota, prim-vicepreşedinte al filialei judeţene şi primar al comunei Rieni, s-a plâns că Ministerul Educaţiei nu va mai plăti salariile cadrelor didactice care predau la clase incomplete, iar dacă nu vor vrea să le desfiinţeze, primăriile ar trebui să le plătească din fonduri [...]

NUP de Crăciun: Cum a scăpat chirurgul iubăreţ de la Beiuş de un dosar penal

Vă mai amintiţi de Casanova de Binş, năbădăiosul chirurg Sorin Ianceu de la Spitalul Municipal Beiuş, cel prins recent la întâlniri amoroase cu o asistentă măritată? Ei bine, reclamat de soţul încornorat pentru că l-a ameninţat cu pistolul, Don doctor Juan a fost scăpat de dosarul penal de procurorii beiuşeni. Iar asta mulţumită femeii, care s-a jurat că n-a văzut arma, chit că soţul i-a dezarmat amorezul chiar în faţa ei. Acuma, nu-i exclus ca duduia să nu fi văzut pistolul, fiindcă [...]

Richard al II-lea: Actorul Richard Balint are un tiz în Oradea

Sărbătorile de iarnă sunt un prilej numai bun pentru ca toate ONG-urile să-şi amintească de săraci şi să organizeze tot soiul de târguri şi show-uri caritabile. Dacă au fost atenţi, orădenii au putut vedea că pe multe dintre afişele unor asemenea spectacole apare şi un nume foarte cunoscut: cel al lui Richard Balint. Deşi cei mai mulţi ar putea crede că va urca pe scenă de fiecare dată însuşi actorul Teatrului Regina Maria, cel care în viaţa de zi cu zi este un ateu vehement şi, în [...]
1

Mişcarea populistă: Oamenii lui Băsescu fac scandal din orice

Că e vorba de fundaţie, că e vorba de partid, oamenii lui Băsescu de la Mişcarea Populară nu ratează nicio ocazie să iasă în faţă şi să „facă opoziţie”. După ce la începutul săptămânii trecute au înfruntat ploaia ca să împartă pe Corso pliante împotriva Guvernului USL, miercuri, la conferinţa de presă, jurnalistul Daniel Meze, membru de vază al Fundaţiei Mişcarea Populară, s-a oţărât că municipalitatea a montat în parcuri panouri cu mesajul „Primăria Oradea vă mulţumeşte că preţuiţi [...]
1

Parcare cu descurajare: Ce metodă a descoperit un orădean pentru a scăpa de amenzi (FOTO)

Un orădean a găsit o metodă simplă şi ingenioasă pentru a-şi lăsa maşina în orice parcare din oraş fără a se teme că ar putea fi amendat, chiar dacă nu îşi scoate tichet. Proprietar al unui Logan, omul şi-a tapetat bordul maşinii cu tichete de parcare cumpărate pentru câte 30 de minute, cu câte un leu, astfel că angajatul de la serviciul Parcări care s-ar încăpăţâna să verifice dacă între ele se află cumva şi vreun tichet valabil pentru locul şi pentru ziua respective şi-ar pierde cel [...]
8

Studenţi la pârjol: Cursanţii de la Protecţia Mediului au învăţat cum să… taie porcul

Transformată în loc de practică pentru studenţii Facultăţii de Protecţia Mediului, staţiunea de cercetări pomicole de pe Dealul Viilor a fost săptămâna trecută scena unui omor. Cum pomi nu prea mai au de tuns prin staţiune, studenţii şi profesorii de la specializarea „Controlul şi expertiza produselor alimentare” s-au adunat acolo ca să taie... un porc! Bihorel a auzit că pentru învăţăcei şi profesori deopotrivă ar fi o tradiţie ca, înainte de Crăciun, să înveţe cum să pârjolească şi [...]

Pactul cu diavolul: Szarka Arpad nu este cercetat pentru scandalul din DGASPC din cauza unei înţelegeri politice

Aşa cum bihorenii deja ştiu, după scandalul de la Centrul de Plasament pentru Copii cu Probleme Psihosociale, unde educatorii îi băteau pe adolescenţi cu bâta şi le dijmuiau mâncarea, şeful cel mare al Direcţiei pentru Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului, liberalul Călin Puia, este cercetat de comisia de disciplină a Consiliului Judeţean şi riscă să-şi piardă funcţia. Ceea ce se ştie mai puţin, însă, este că o culpă la fel de mare o are şi directorul adjunct, udemeristul Szarka [...]

OTL-ul aerian: Un elicopter a aterizat săptămâna trecută în curtea OTL

Un vehicul pentru care niciunul dintre şoferii OTL nu are permis şi-a făcut apariţia miercurea trecută în curtea societăţii: ditamai elicopterul. Aparatul a aterizat după plecarea jurnaliştilor ce participaseră la inaugurarea Centrului de Mecatronică al OTL şi aparţine unui om de afaceri din Arad. Aflând de pe site-urile de ştiri despre performanţele aparaturii de la Oradea, conducerea societăţii Astra Vagoane Călători Arad, deţinută de milionarul Valer Blidar, s-a deplasat în păr la [...]

Bătaia e ruptă din rai: Şeful ADP, Liviu Andrica, preferă bătăuşii în locul procurorilor

Directorul Administraţiei Domeniului Public, Liviu Andrica, şi-o cam cere. Bătut într-o dimineaţă de februarie la ieşirea din blocul unde locuieşte, de către doi ţigani care nu au fost niciodată identificaţi, omul face haz de necaz. Joia trecută, prezentând jurnaliştilor investiţiile de peste 10 milioane de euro derulate anul acesta de ADP, Andrica a garantat corectitudinea procedurilor de atribuire a lucrărilor cu o remarcă surprinzătoare. „Eu unul m-am cam lămurit. Decât să te [...]

Se caută o balustradă: Bătrânii urcă treptele din Primărie ţinându-se de pereţi

Poate fi sediul Primăriei plin de deştepţi care fac oraşul să meargă, că edililor tot le lipseşte mintea. Altfel nu se explică de ce scările care duc la cantina instituţiei şi la unica toaletă destinată publicului, ambele aflate la subsolul clădirii, nu au fost prevăzute cu măcar o balustradă de sprijin. Bihorel a suprins săptămâna trecută o bătrânică ce se chinuia să urce treptele ţinându-se cu o mână de baston şi cu cealaltă de perete, motiv pentru care le face şefilor instituţiei o [...]
1

Planuri de milioane: Curtea de Conturi a descoperit un prejudiciu de 6 milioane de lei la Primăria Oradea!

Inspectorii Curţii de Conturi, care au părăsit săptămâna trecută Primăria orădeană, au cerut, printre altele, documente justificative pentru toate investiţiile începute şi nefinalizate din 1990 până în 2013, socotind un prejudiciu de 6 milioane lei! Cap la cap, la atât se ridică valoarea studiilor, analizelor şi planurilor comandate şi plătite din bugetul local de-a lungul celor două decenii, fără ca proiectele să fi fost concretizate. Pe lista studiilor peste care s-a aşternut praful [...]

Revelion în familie: Cântăreţii în vogă, prea scumpi pentru Primăria Oradea

Anul acesta, de Revelion dansăm în familie! Orădenii obişnuiţi să petreacă noaptea dintre ani la concertele organizate în centrul oraşului au toate şansele să rămână acasă, deoarece Primăria a intrat în posesia tarifelor practicate de cântăcioşii consacraţi, iar tarifele sunt de patru ori mai mari decât cele obişnuite. Dacă artişti precum Andreea Bănică, Alex Velea, Vank ori Akcent cer între 4.000-5.000 euro pentru o jumătate de oră, plus cheltuielile de transport şi de cazare, pentru [...]

Paradă cu fumuri: De Ziua Naţională, Armata s-a lăudat cu maşini vechi

Ziua Naţională a României a scos în stradă puhoi de lume şi la Oradea, peste 10.000 de localnici bucurându-se de parada militară organizată în centrul oraşului. Pe lângă satisfacţia că au văzut soldaţi, poliţişti, jandarmi şi pompieri echipaţi de sărbătoare, orădenii au putut urmări şi maşinile de intervenţie ale acestora. Baiul e că au primit, cu ocazia asta şi un bonus pe care nu şi-l doreau: bătrânele maşini ale rămăşiţelor Armatei au răspândit un fum înecăcios, cam cu acelaşi efect [...]
2

Şofer de chestor prins cu alcool

Şeful Poliţiei Bihor a rămas fără şofer. Miercurea trecută, pe la şase seara, agentul şef Adrian Florea a şifonat frumosul Touareg de serviciu al chestorului Liviu Popa într-o „confruntare” consumată pe centura Oradiei, unde intrat pe contrasens, a lovit o maşină care circula regulamentar. N-ar fi fost mare problemă dacă subofiţerul s-ar fi aflat în oareşce misiune, mai ales că, din câte a aflat Bihorel, pagubele nu au fost catastrofale. Chestia nasoală e însă alta. Şi anume că agentul [...]

Matea vs Micula: Fostul redactor şef al Crişanei şi-a bătut foştii şefi în instanţă

Ex-redactorul şef al cotidianului Crişana, Dan Matea, şi-a bătut foştii patroni, pe celebrii oameni de afaceri Ioan şi Viorel Micula. E adevărat, în instanţă, unde a cerut şi a obţinut plata drepturilor salariale de care a fost privat, zicea el, pe perioada cât a lucrat pentru cei doi. Concret, miza a fost contravaloarea compensaţiei băneşti echivalente cu două salarii de bază pe care patronii ar fi trebuit să i-o achite în momentul în care l-au „restructurat”, un spor de fidelitate în [...]
1