Arhivele etichetei: jurnal de bihorel

Retrospectiva săptămânii: Prefectul s-a supărat pe birtașii care vor să țină crâșmele deschise

Luni Vio către Ghiusi: „Văd că Cechescu mărește miza. Ne umple de bani să luăm centrale electrice, numai să le dăm și lor posturi prin Primărie și Prefectură”. „Să dea cât de mult! Problema este că, dacă nu pune mâna pe posturi, Odeonul o să-i dea peste degete”. Marți Prefectul, nervos pe birtași: „Nu înțeleg ce mai vor. Nu le ajunge că le-am dat program de la 6 dimineața la 21, acum vor până la 23?!”. „Dar cine merge în localuri la 6 dimineața?”. „Sunt cei pe care i-a prins ora [...]

Retrospectiva săptămânii, prin ochii lui Bihorel: Fostul procuror explică de ce se tot leagă de vecini

Luni Vio către Ghiusi: „Văd că blestemul Păsztorului acționează asupra lui Bolovan acum, că a venit iarna grea”. „De ce?”. „Păi, băieții deștepți au semnat contractele de deszăpezire, iar actuala conducere a Județului trage ponoasele”. „Nu-i chiar așa. Sunt firme serioase de deszăpezire, unele au în dotare chiar și lopeți și mături”. Marți  Fostul procuror ajuns avocat se leagă de vecini numai așa, de-a lelea. „M-a enervat vecinul că a pus poza patronului de la Irish Pub pe [...]

Retrospectiva săptămânii: După ce a stat în doliu trei luni, Odeonului i-a mai revenit culoarea în obraji

Luni Vio către Ghiusi: „Ai văzut că la Ministerul Dezvoltării Odeonul și-a plantat omul în cabinetul lui Cechescu? Nimic nu mișcă fără husarul amator”. „Stai să vezi ce valuri vor fi când și Păsztorul va fi reșapat, upgradat, vopsit și lustruit, numai bun pentru vreun post de secretar de stat”. Marți După ce a stat în doliu trei luni, după activul de partid dat afară de la Consiliul Județean, Odeonului i-a mai revenit culoarea în obraji: „Îl somez pe prefect să atace hotărârile [...]

Retrospectiva săptămânii, prin ochii lui Bihorel: Ce le-a spus flăcăul de la AUR unor șoșoance și băieți fără Bacalaureat

Luni Vio către Ghiusi: „Văd că imediat a sărit fostul ministru de la Sănătate să-i apere pe poeții de la revistele alea pe care nu le citește nimeni”. „Trebuie să ne răsplătim fiecare membru și întotdeauna e mai convenabil s-o facem cu bani de la buget”. Marți  A venit flăcăul ăla care conduce AUR. L-au așteptat câteva șoșoance și băieți fără Bacalaureat. Gurul din Moldova a precizat la microfon: „Sloganul nostru: „Împreună îi dăm pe toți afară” nu se referă la cei care [...]

Retrospectiva săptămânii: Directorul Muzeului explică de ce a adus tarantule în instituție

Luni Vio către Ghiusi. „Iar sunteți cei mai importanți din Parlament! Singura voastră problemă este că au intrat și șovinii de la AUR”. „Pentru noi e mană cerească că apar naționaliștii. Că doar așa, cu spaima față de români, ne mai ținem unit electoratul”. Marți Directorul Muzeului Mare a anunțat o expoziție cu 50 de tarantule vii. „Acum, că se aude că ești pe făraș, te preocupi cu astfel de evenimente?”. „Există o explicație. Am auzit că umblă Bolovan prin muzeu să vadă ce fac [...]

Restrospectiva săptămânii: Barney dezvăluie cum vrea să scape Sorbonica de rușine

Luni Vio către Ghiusi: „Am înțeles că nu vă convine că noi vom serba Tratatul de la Trianon”. „Dracu’ mai înțelege ceva din istorie! Pentru voi e tratat, pentru noi e dictat. La fel cum pentru noi arbitrajul de la Viena e tratat, iar pentru voi e dictat. Nu mai bine mergem să bem o pălincă?”. Marți Rectorul Barney, după ce Sorbonica a ajuns pe ultimul loc între universități: „Avem deja strategia să scăpăm de rușine”. „Să nu ziceți că îi trimiteți și pe profesori la școală, ca pe [...]

Retrospectiva săptămânii: Cum a ticluit Păsztorul contractul de renovare a Policlinicii Mari

Luni Vio către Ghiusi: „Parcă anul ăsta nu au mai fost așa de mulți vizitatori la Ziua Morților”. „Nu te mira, că la cât s-a scumpit tariful la intrarea cu mașina în cimitir, merită să vii la mormânt numai în calitate de decedat”. Marți Cu 20 de minute înainte de a părăsi șefia Consiliului Județean, Păsztorul a ticluit un contract de renovare a Policlinicii, ca și gura lui Beni Hill asfaltatorul să mănâncă ceva. Omul a mărturisit: „Păi, dacă Depanatorul i-a făcut cadou jumătate din [...]

Retrospectiva săptămânii: Ianoș dă explicații înainte de a pleca să se odihnească în Parlament

Luni Vio către Ghiusi: „Ai văzut ce ne face pandemia? Am intrat în scenariul roșu”. „De-aia sărea Ianoș într-un picior de bucurie zicând: în sfârșit avem un județ roșu?”. „Tu ce propui?”. „Dacă ar fi după mine, aș băga tot Ardealul în scenariul verde, măcar încă 1.000 de ani”. Marți Înainte de a pleca să se odihnească în Parlament, Ianoș a ținut să demonteze știrea falsă cu coroana pe care PSD nu a mai depus-o de Ziua Orașului. „Noi respectăm orașul. Coroana aia nu aparținea [...]

Retrospectiva săptămânii prin ochii lui Bihorel: Bolojan vrea să bage mai mulți maghiari în Parlament decât UDMR-ul

Luni Vio către Ghiusi: „La voi e ca la PSD. Cu cât aveți mai slabe rezultatele, cu atât mai mult mergeți tot pe mâna actualilor șefi”. „Asta au cam simțit-o și alegătorii noștri, care au propus să-i schimbăm numele Odeonului”. „Adică?”. „Până acum lui Ioan îi spuneam Ianoș, acum cred că ar trebui ca lui Odeon să-i spunem Croitoru”. Marți  L-am întrebat pe Bolovan cum s-au făcut listele de candidați pentru Parlament. „Păi, am luat o hârtie și un pix și am scris niște nume care [...]

Retrospectiva săptămânii: Primarele și-a început mandatul ferindu-se de Covid

Luni Vio către Ghiusi: „A ajuns și Valea lui Mihai să aibă laureat al Premiului Nobel pentru Poezie”. „Poți știi că nu-i de colea! E meritul nostru, că dacă noi nu ne comportam mizerabil cu neamurile poetei, crezi că plecau în America? Iar dacă rămâneau aici, sigur nu mai exista nicio laureată”. Marți Primarele și-a început în forță noul mandat. L-am văzut echipat ca un cosmonaut. „Să nu-mi spuneți că faceți și voluntariat la SMURD?”. „Nici chiar așa. Dar cum sunt și ofițer de [...]

Retrospectiva săptămânii: Cum de a venit Ianoș neatins de mazilirea din partid

Luni Vio către Ghiusi. „Interesant studiul despre maghiarii de aici. Am văzut că aveți foarte mare încredere în biserică și în ziarul de limbă maghiară”. „Când o viață întreagă te-ai obișnuit să faci focul cu același ziar, parcă nu-ți vine să folosești un cotidian de limbă română”. Marți Ianoș a venit neatins de la mazilire. „Nu pot să cred că te-au iertat, după rezultatele din campanie”. „Păi, când au văzut pe cine ar trebui să pună în loc, pe Brancardier sau Microprimar, și-au [...]
1

Retrospectiva săptămânii: Odeon, revoltat că l-a refuzat Bolovanul

Luni Vio către Ghiusi. „Avion cu motor / Ia-mă-n zbor, te rog, puțin / Însă nu din Debrețin! Se pare că Păsztorul a sabotat degeaba”. „La cum se prezintă lucrurile cu pandemia asta, cred că în curând nu o să mai zboare nimic din Oradea, în afară de angajații de la Consiliul Județean”. Marți Odeonul s-a trezit dimineață. Și-a spălat calul, și-a călcat tunica, a făcut baie, s-a pomădat, s-a epilat, s-a rujat și, uite așa, gata de măritiș, a plecat să-l pețească pe Bolovan. La ieșire [...]

Retrospectiva săptămânii: Ministrul educației pe județ vorbește despre toaletele online din școli

Luni Vio către Ghiusi: „Odeonul a scos o lege a exproprierilor prin care se adaugă la despăgubiri și bani care să compenseze amintirile pierdute”. „Ideea nu e rea. Ai văzut că, dacă locuiești 50 de ani într-un loc, despăgubirea crește cu 50%”. „Și ce-i cu asta?”. „Păi, noi locuim aici de 1.000 de ani, așa că vă stoarcem de parale”. Marți De necrezut! Ianoș nu a fost la inaugurarea secției de științe naturale a mutatului nostru muzeu. „Nu pot să cred că tu, atât de avid de [...]

Retrospectiva săptămânii: Vicele a explicat cum vine treaba cu Oradea stațiune balneară

Luni Vio către Ghiusi. „Am văzut că ați bătut palma cu PNL-ul, ca să le dați votul pentru complexul sportiv. Gata, v-ați săturat de PSD?”. „Păi, nu mai avem cu cine face alianțe. Ianoș merge la pensie, iar pe micul primar nu-l poți aduce la negocieri, că stă tot timpul cu ochii pe parcare”. Marți Vicele a expus noul proiect de grădină termală cu aquapark. „Ideea de a transforma întreg orașul în stațiune balneară ne-a venit când am văzut ce bine o duc angajații de la Consiliul [...]

Retrospectiva săptămânii, prin ochii lui Bihorel: Șeful de la APIA, primul din partid care iese din post în pensie, nu cu duba

Luni Vio către Ghiusi: „Ai văzut? Am reușit să facem cei 5 kilometri de autostradă înainte de a face voi 30 de kilometri”. „Un om din Tecuci avea un motor, dar nu i-a folosit la nimic. Așa și cu autostrada, nu vă folosește la nimic. Până facem noi vama, vor mai trece câteva luni”. Marți Șeful de la APIA a ieșit la pensie. „Sunt primul din partidul meu care iese la pensie din acest post, de unde de obicei se iese cu duba, direcția Rahova”. „Ai avut satisfacții în munca depusă?”. [...]

Retrospectiva săptămânii: Brancardierul, supărat că a fost sancționat pentru o… sarcină de partid

Luni Vio către Ghiusi: „Nu i-ați vrut pe sri-lankezi în Secuime, că vă strică tenul și procentul. Acum i-am adus aici, în Partium”. „Faceți voi ce faceți, numai să ne asimilați. Ați adus moldoveni și olteni, acum sri-lankezi, mă aștept să populați în curând locul și cu extratereștri”. Marți Brancardierul, afectat că i s-a retras dreptul de a ține doctorate: „Cei de la Curtea Supremă au spus că e infracțiune pentru că nu eu am scris lucrările”. „Și nu e ilegal?”. „Nu, e sarcină de [...]

Retrospectiva săptămânii: Purtătorul de cuvânt al Păstorului nu mai știe cum să transforme nimicul în laude

Luni Vio către Ghiusi: „V-a mâncat să aveți și voi analizorul vostru de Covid, ca să vă testați neamurile din nordul județului”. „Știi că nu suportăm să ne amestecăm cu voi. Apă bem separat, gunoaie vrem să colectăm numai din pubelele noastre...”. „Dar, uite că nu sunteți în stare să porniți aparatul!”. „Nu-i nimic, măcar ies la socoteală mai puțini bolnavi de-ai noștri”. Marți Purtătorul de cuvânt al Păstorului, cătrănit: „M-a pus Pescaru de Șișterea să anunț și eu, ca Primăria, [...]

Retrospectiva săptămânii: Ianoș povestește cum l-a văzut pe Bolovan în biserică

Luni Vio, către Ghiusi. „Am văzut că ați încercat o autonomie mai discretă, așa, la apelul de seară”. „Treaba era aranjată, că pesediștii au experiență cu legile date noaptea, ca hoții”. „Și ce veți face acum?”. „La ce popor avem, iar vor ajunge pesediștii la putere și tot îi păcălim noi odată”. Marți Ianoș a anunțat că l-a văzut de Înviere pe Bolovan, noaptea, la o biserică unde se ruga. „Nu avea ce căuta acolo, că după ora 22 e interzis să umbli pe străzi”. „E interzis dacă ești [...]

Retrospectiva săptămânii: Vicele de la Primărie a descoperit care sunt avantajele epidemiei

Luni Vio către Ghiusi: „Tare mult ne-a ajutat guvernul Orban”. „Te referi la Ludovic Orban?”. „Mă refer la Viktor Orban. Ideea lui ca românii să intre în țară pe la Nădlac ne-a salvat de multe infecții. E clar că omul și-a făcut socoteala ca ”refugiații” să nu circule prin Transilvania, ca să nu-i infecteze pe-ai voștri”. Marți Vicele, despre avantajele epidemiei: „Dacă opream tramvaiele, era Revoluție. Acum, în sfârșit, putem să muncim în voie pe șantiere, fără blocaje în trafic”. [...]

Retrospectiva săptămânii: Targhet s-a întors la ocupația de brancardier, cu ocazia alegerilor din partid

Luni Vio către Ghiusi: ”Ai văzut ce a zis Ciomârtanul? Că dacă va fi să fie un viceprimar maghiar, acela numai din partea PPMT va fi”. ”La noi socoteala e clară. Trebuie să ne menținem veșnic la putere. Dacă câștigă PSD avem vice udemerist, dacă câștigă liberalii avem vice pepemetist”. Marți Nervosul director tehnic de la Primărie a explicat cum vine treaba cu tăierile de copaci: ”La noi copacii se taie ca maioneza. Dar nu văd unde-i problema, că și plantăm în loc”. ”Dar nu prea [...]