Retrospectiva săptămânii: De ce a redus Birtașul temperatura în clădirea Primăriei

Luni

Vio către Ghiusi: „Văd că e deranj mare cu fabrica de baterii pe care v-o fac chinezii la Debrețin”. „Chinezii zic că vor respecta cele mai tari norme ecologice. Dar știi tu cum se comportă chinezăriile în timp…”. „Dacă nu vă place, trimiteți-i la noi, mirosul de cauciuc se va amesteca cu cel de acumulatori și, astfel, toate duhorile se vor anihila”.

Marți

Birtașul a redus temperatura în Primărie. „Nu o fac neapărat pentru economii, ci pentru că avem un an foarte încărcat și vreau ca angajații să poată lua deciziile la rece”. „Dar nu există riscul să se îmbolnăvească?”. „Exclus, temperatura medie în Piramidă, de exemplu, este de 22 de grade. Adică 40 de grade vara”.

Miercuri

Nae Polițistul, mândru de el: „Am primit bani și vom avea o clădire inteligentă, mai inteligentă ca toți angajații. Va economisi căldura și va fi informatizată”. „Va mai avea și alte avantaje?”. „Evident, nu va putea  fi scoasă la pensie mai repede de 25 de ani de la recepționarea investiției”.

Joi

Tanti Zoe pensionara, foarte interesată de lista medicilor care, conform unor sondaje, nu iau șpagă și respectă pacienții: „Din păcate, n-am văzut niciun medic care să pice pe bolile de care sufăr eu”. „Dar în ce specialitate ați căutat doctori?”. „La etatea mea, ca să fiu un pic macabră, m-ar interesa mai mult un medic legist”.

Vineri

Preotul Guzgan, despre obiceiul sfințirii caselor: „Au apărut biserici noi care se bagă peste vechile parohii. Presimt că vom asista la o nouă cruciadă, căci atunci apare conflictul, când se merge cu crucea după bani”. „Și care ar fi rezolvarea creștinească?”. „Preoții să lucreze de acasă și banii să fie trimiși în cont. Măcar așa sigur nu se vor cafti între ei”.

Sâmbătă

Vicele de la județ care se ocupă de curățenie, la ceas de bilanț: „Am reușit să strângem de pe marginea drumurilor și din parcări peste 200 de tone de gunoaie”. „E un bilanț mulțumitor?”. „Nu chiar. Aș fi vrut să colectăm și gunoaiele care aruncă gunoaie în afara locurilor amenajate”.

Duminică

Iohannis a promulgat legea repartitoarelor. Se vede că nu este zăpadă în stațiuni…


*
*