Scor egal: Laszlo Tokes l-a egalat pe Szabo Odon la numărul de copii: cinci!

La vremea când alţii îşi cresc nepoţeii, europarlamentarul Laszlo Tokes se bucură de cel de-al doilea copil cu noua sa soţie, Levay Tunde, o profesoară de muzică dintr-o comună din Ungaria. Este vorba de un băieţel, la fel ca primul copil al cuplului, care a împlinit 3 ani, ambii urmând să crească la Oradea, unde fostul episcop şi-a cumpărat casă. Cu aceştia şi cu ceilalţi trei copii din prima căsătorie, s-ar zice că fostul episcop reformat de Piatra Craiului şi-a făcut datoria faţă [...]
1

Trei superbi: Limuzinele cumpărate de șefii Consiliului Județean vor costa scump bugetul județului

Dacă şi-au făcut griji pentru confortul şefilor Bihorului - Pásztor Sándor, Ioan Mang şi Traian Bodea - bihorenii pot răsufla acum uşuraţi. De o săptămână, la Consiliul Judeţean Bihor au fost livrate cele trei limuzine Skoda Superb 4x4, achiziţionate pentru a înlocui Volkswagenul Phaeton prezidenţial cumpărat pe vremea preşedintelui Alexandru Kiss şi cele două Passaturi de lux destinate tot de atunci vicepreşedinţilor CJ. Noile Skode au costat peste 420.000 lei şi au fost trecute în [...]
1

Retrospectiva săptămânii, prin ochii lui Bihorel: Bolovan dezvăluie ce va face infractorul de Teleorman cu investițiile „furate” din Oradea

  Luni Vio către Ghiusi: „Ai văzut ce spirit civic au românii? Au ieșit cu zecile de mii în stradă să protesteze împotriva ciumeților roșii, care atacă justiția și distrug economia”. „Spirit civic pe dracu’! Au ieșit în stradă să se obișnuiască cu asta. La cum merg lucrurile, nu or să-și poată plăti ratele, așa că oricum vor ajunge pe uliță”. Marți Bolovan, nervos pe infractorul Dragnea: „Cu noua revoluție fiscală, infractorul de Teleorman ne-a furat Podul Centenarului și [...]

Republica Milițistă România

Fosta secretară de la școala din Videle, aterizată în scaunul de Ministru de Interne, a coborât milițismul din pod. Pentru a întări autoritatea organelor - ce mișto sună asocierea organ-întărit! - cucoana propune niște măsuri care evident necesită dezbatere, dar nu asupra proiectului propriu-zis, ci asupra integrității mintale a inițiatorilor proiectului. Că Poliția trebuie să fie mai fermă cu borfașii și să-i încătușeze când devin obraznici sau periculoși e o chestie. Dar să intre [...]

Totul pentru Angela: Cum încearcă Angela Lupșea să își rezolve funcția de șefă la Muzeul Cetății

Scandalul izbucnit astă-vară între angajaţii din Cetate şi directorul Muzeului Cetăţii, Angela Lupşea, căreia îi reproşează mai multe abuzuri, va fi dezarmorsat după metoda Bolojan: prin forţă! La trei luni după ce Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici a avertizat municipalitatea că Lupşea, fiind angajat contractual, nu are dreptul să conducă funcţionari publici din cadrul Administraţiei Cetăţii şi de la Centrul de Informaţii Publice, aceasta se pregăteşte să revină la cârma [...]
1

Ministerul Dezvoltării vrea să mai dea sporuri bugetarilor

Sporurile vor fi date exclusiv angajaților din administrația centrală, acolo unde ghibolii de Partid și de Stat nu se mai pot descurca doar cu șpăgile, într-un oraș așa de scump ca Bucureștiul. E clar că filozofia comuniștilor aflați la putere este că domnia și prostia se plătesc. Iată câteva condiții și motive pentru acordarea de sporuri: 1. Spor de infecție. Șefii sunt în contact permanent cu niște lepre din secretariat. 2. Spor de solicitare neuro. Angajații sunt siliți să-și [...]

Mang, vedeta de la țară: Liderul PSD Bihor a dat autografe pe mingi la inaugurarea unui teren de sport la Țețchea

Primăria Țețchea s-a bucurat că, datorită unor bani veniți de la Consiliul Județean și de la o firmă privată, a putut amenaja un teren de sport multifuncțional în satul Hotar. Cum asemenea realizări la nivel județean sunt destul de rare, vicepreședintele CJ Ioan Mang nu a putut scăpa ocazia să apară și să se tragă în chip. Cu adevărat surprinzător, însă, e faptul că șeful PSD Bihor și-a depus şi autograful pe o minge de fotbal, aidoma marilor vedete. Bihorel bănuieşte că Mang se [...]

Dezbaterea pentru Nutripork va avea loc la Meteora

Nutriporcii trebuie să facă o dezbatere publică pentru a ne lămuri că orădenii miros mai urât ca suinele. Acum că la Agenția de Protecție a Mediului ploile au fost aranjate, urmează să se rezolve elegant și dezbaterea cu publicul. Locul ales pentru discuții? Restaurantul Ciuperca! Ideea patronului Ioșca Pazuric nu e rea. Cine dracu’ urcă acum până la Ciuperca, pe ploaie, ba poate și zăpadă? Totuși cred că patronul s-a pripit. Dacă era mai orientat, putea să țină dezbaterea la Meteora, [...]
2

Laureanul lui Bodog: Dr. Ovidiu Laurean Pop a ajuns din nou în conducerea Spitalului Municipal

Zburat în urmă cu trei ani din funcţia de manager al Spitalului Municipal Dr. Gavril Curteanu după ce Consiliul de Administraţie al unităţii şi Primăria l-au prins în conflict de interese, prestând concomitent pentru spitalul privat Pelican, ba chiar donându-i reactivi cumpăraţi în exces din banii publici ai unităţii pe care o conducea, doctorul Ovidiu Laurean Pop a ajuns din nou în conducerea aceluiaşi Spital Municipal. Bihorel a aflat că, recent, Pop a fost numit membru, deocamdată [...]

Senzațional: Românii și maghiarii au origini comune!

Descoperire epocală! După ce vreme de 1.000 de ani românii cu ungurii s-au avut ca Dragnea cu Justiția, iată că de fapt suntem același neam. Deși unii susțin că neamurile-s de două feluri. Descoperiri arheologice arată fără putință de tăgadă că nu ne tragem nici din Decebal, nici din Attila. Săpăturile efectuate în Transilvania au dus la descoperirea celebrului dinozaur Magyarosaurus Dacus. Adică a dinozaurului maghiaro-dacic. Sigur, veți zice că omul se trage din maimuță și nu din [...]

Dedicaţie pentru Mintaş: Cum a ajuns apărătoarea fermei Nutripork șefă la APM Bihor

Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului a fost rugată de BIHOREANUL să explice cum a găsit-o fix pe Olimpia Mintaş pentru a o numi directoreasă la APM Bihor. Conform răspunsului trimis redacţiei, deşi are buletin de Oradea, familie şi două joburi serioase aici, unul la firma proprie, Acormed, prin care a şi realizat controversatul studiu favorabil fermei Nutripork, şi celălalt la Facultatea de Protecţia Mediului, unde predă studenţilor de la Zootehnie, doamna s-a trezit brusc să se [...]

Zece efecte ale noilor condiții de admitere la Școala de Poliție

1. Nu mai este obligatorie înălțimea de 1,7 metri pentru băieți. Prin asta vor putea acționa sub acoperire și piticii de grădină. 2. Fetele vor fi admise ca polițiste și dacă au 2 metri de elastic la budigăi. 3. Proba de perspicacitate, cea în care trebuie să bage figurinele în găurile potrivite, va fi înlocuită cu proba de forță. 4. Nu vor fi admiși candidați mai bătrâni de 25 de ani, ca să nu intre în pensie direct din Școala de Poliție. 5. În loc de doi ani, cursurile vor [...]

Santa Florica: Judecătoarea Florica Roman i-ar fi acordat lui Iepu despăgubiri de un milion de euro!

De când cu ancheta procurorilor DNA, care au acuzat-o că s-ar fi vândut pe un ceas cu cuc, pentru ca în final tot ei să-şi retragă acuzele, judecătoarea Florica Roman de la Curtea de Apel Oradea a devenit sensibilă la cererile justiţiabililor căzuţi victime ale sistemului judiciar. Chiar prea sensibilă, după cum o arată dosarul în care a fost pusă să stabilească despăgubirile pentru Nicolae Oros, zis Iepu’, ţinut 13 luni după gratii şi judecat 6 ani sub acuza de ucidere a taximetristului [...]
1

S-a dublat exportul de copii din plasament

La DGASPC Bihor, adică Direcţia ce are grijă, printre altele, și de copiii orfani, marele tartor este Călin Puia. Domnul Puia este un fel de Gheorghe Paşc liberal, practic nu a putut fi dat de pământ nici măcar de colegii de partid. Acum demiterea lui este pusă iar pe tapet pentru că o fată instituționalizată, al cărei tutore este chiar elnökul Pásztor Sándor, a ajuns în State fără acordul președintelui Consiliului Județean. Ca de obicei, Puia este nevinovat. Asta şi pentru că [...]

Directorul Porodică: Adjunctul Direcţiei Patrimoniu din Primăria Oradea a fost reclamat la Poliţie

Legumicultura a devenit o afacere riscantă. Ştii ce plantezi, dar nu ştii ce iese la sfârşit! De luna trecută, angajaţii Primăriei Oradea fac potecă la Poliţie, convocaţi de ofiţerii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice pentru a spune ce ştiu despre afacerile cu legume şi fructe ale şefului adjunct al Direcţiei Patrimoniu Imobiliar, Cristian Norocel Popescu, cercetat pentru abuz în serviciu. Bărbatul a fost turnat că şi-ar fi obligat anul trecut subalternii să cumpere la [...]

Abilitare cu plagiat: Doctorița Daina vrea să coordoneze doctorate folosindu-se de lucrarea furată de (la) Bodog

Revenită la muncă după concediul în care s-a refugiat imediat ce s-a aflat că ministrul Sănătăţii, Florian Bodog, i-a plagiat una dintre cărţi, dar i-a furnizat un alibi declarând în scris că de fapt ea s-ar fi inspirat din nişte notiţe ale acestuia, doctoriţa Lucia Daina, director medical la Spitalul Judeţean şi conferenţiar la Facultatea de Medicină, refuză orice discuţie pe această temă. Fără să lămurească dacă ea l-a plagiat pe Bodog sau acesta i-a furat munca, Daina îşi vede de [...]
2

Retrospectiva săptămânii prin ochii lui Bihorel: Ciomârtanul explică de ce n-au ieșit românii la protestul pentru autostradă

Luni Vio către Ghiusi. „Nimic de zis, frumos obicei am luat de la voi cu Ziua Morților. Măcar așa mai ajungem și noi la cimitir, să îngrijim cavourile”. „Știi care e ciudățenia? Că aici morții sunt cinstiți măcar o dată în an, deși nu fac mare lucru. Pe când în Teleorman, unde săracii votează mai mereu, nimeni nu-i bagă în seamă”. Marți  Și a fost marea cursă ciclistă pentru Autostrada Transilvaniei. Ciomârtanul era puțin dezamăgit. „Am vrut să atragem atenția politrucilor că e [...]

Blaga a fost achitat. De justiție

Bihoreanul nostru, Vasile Blaga, a fost achitat în primă instanță, deși fusese acuzat că a luat șpagă 700.000 de euro. În primul rând, suma mi se pare neverosimilă. Păi, dacă un ciuri-buri de ministru de la Comunicații învârtea spăgi de milioane de euroi, ditamai Blaga nu s-ar fi compromis niciodată cu bacșișuri mici. Vestea achitării vine prea târziu peste domnul Băsescu care, acum trei, patru ani, ar fi fost în stare să-l achite prin orice mijloace. Și asta numai pentru că a avut [...]

Alesul lui Mang: Cum a ajuns PSD-istul Felix Cozma director la ADI Ecolect

Poate nu ştiaţi, dar la structurile controlate de Consiliul Judeţean Bihor, cum sunt agenţiile de dezvoltare intercomunitară, directorii nu sunt numiţi prin concurs, ci prin... alegeri. Evident, însă, candidaţii trebuie să aibă carnet de partid, fie roşu-PSD, fie verde-UDMR. Cel mai recent uns în acest fel este PSD-istul Felix Cozma, fost director la Agenţia Judeţeană pentru Intervenţii şi Prestaţii Sociale şi fost candidat la Senat anul trecut, pe care şeful filialei PSD, Ioan Mang, l-a [...]

Dacă tăcea, neînjurat era! Ce urări a primit Mang de la „fanii” de pe Facebook

Şeful PSD Bihor, Ioan Mang, a ratat săptămâna trecută o nouă ocazie să tacă. După vizita ministrului Apelor şi Pădurilor, Doina Pană, la barajul Leşu, care zace golit de cinci ani în aşteptarea unor lucrări de reparaţii mereu promise şi niciodată făcute, Mang a postat pe pagina sa de Facebook fotografii făcute în timpul excursiei, alături de o nouă promisiune fermă că vor începe lucrările. Atâta tot că, de data aceasta, a omis să cenzureze comentariile, cum face de obicei, aşa că s-a [...]
2