Blitz Bihorel

Pedelistul Cristian Puşcaş face praf proiectul de refacere a Pieţei Unirii

Domnul Puşcaş e arhitect la bază, aşa că pare inexplicabil de ce s-a băgat în politică fără teama de a se murdări pe pantofi. Dar asta e altă treabă. Ca profesionist omul desfiinţează proiectul reabilitării centrului oraşului, numindu-l „varză a la Cluj”. Dânsul habar nu are că prin această manevră, Primăria Oradea se pune bine cu viitoarea capitală a Regiunii de Nord Vest. Mai mult decât atât, chiar şi arhitectul a fost adus din oraşul capitală de regiune. Mă aştept ca fenomenul de [...]
1

Cântăreaţa Alexandra Stan a ajuns şi bătută şi cu banii luaţi

Dacă n-aş fi ştiut că Alexandra Stan e constănţeancă, puteam să jur că acţiunea se petrece în judeţul Vaslui. Impresarul ei, Marcel Prodan, un fel de Adonis care s-a izbit de barieră cu motocicleta, la 343 de km/h, a luat-o la omor pentru că, a dracu’ muiere, a cerut să fie plătită pentru cântările ei. Iniţial, diva a anunţat că a avut un accident de maşină. Şi aşa a şi fost, căci chipeşul Prodan, după ce a dat-o jos din autoturism a şi „îndreptat-o” puţin cu roţile din faţă. Dar, [...]

Şeful Federaţiei Patronilor a făcut nunta fiicei sale la Hanul petrolistului Attila Racz (FOTO)

Am auzit că a fost o nuntă ca-n poveşti în care nimeni nu s-a făcut de poveste. Din start vreau să spun că toaletele au fost superbe, curate, frumos mirositoare şi cu hârtie igienică din belşug. Cum nunta a fost ţinută noaptea, nu s-a mai servit meniul zilei, ci meniul serii. Cei prezenţi, la fel ca şi cei absenţi, sunt de acord că de departe aceasta este nunta cincinalului. Cel mai mult mi-a plăcut de preşedintele Federaţiei Patronilor, domnul Puiu Lucian, care arată suficient de [...]
6

Cârtiţă în poliţie: Cum a reuşit afaceristul Dorel Ungur să scape de „corpul delict” din dosarul penal

Vă mai amintiţi cu siguranţă de magnatul salontan Dorel Ungur, cel care a cumpărat din Austria un microbuz identic cu unul distrus într-un accident rutier şi, fiindcă s-a zgârcit la taxele de înmatriculare, şi-a pus angajaţii să-l folosească cu actele şi cu numerele maşinii avariate. Ei bine, după ce în prima fază i-au confiscat microbuzul cu numere false, miercurea trecută poliţiştii au descins la firma afaceristului ca să ridice maşina distrusă în accident. Supriză, însă, căci n-au mai [...]
1

Noul şef al Direcţiei Agricole pune în pericol agricultura bio

Nicolae Hodişan a fost numit în postul de director al Direcţiei Agricole după ce mai condusese instituţia când l-a pus PDL-ul la putere. Pentru un asemenea post, omul şi-a adus aminte că este conservator pursânge, iar partidul lui Voiculescu a fost marea lui iubire încă înainte ca acesta să se înfiinţeze. În mare criză de cadre, varanul antenelor a acceptat racolarea. Marea problemă apare în cazurile în care toţi mâncătorii de căcat ajung şefi, mai ales în acest domeniu strategic. Cu [...]
3

Fosta directoare de la Zoo, Daiana Gender, a marcat banul şi a şters-o

Daiana Gender, zisă şi Mama Leone după ce a exportat lei pe bani mărunţi, a câştigat procesul cu Administraţia Domeniului Public şi a fost repusă în funcţia de administrator la Grădina Zoologică. Se pare, însă, că stăpâna fiarelor a fost interesată mai mult de salariile compensatorii decât de locul de muncă, aşa că şi-a luat adio rapid de la lighioane şi a mers în treaba ei. Leii, câţi au mai rămas, au răsuflat uşuraţi, pentru că nu aveau chef să fie trambalaţi prin toată Europa, cum [...]

Alienul lui Vuşcan l-a făcut pe Bolojan

În momentele de luciditate Horea Vuşcan manageriază firma Alien Concept, care se ocupă inclusiv de parcometre. Cum a fost scos din socoteală la o licitaţie, Vuşcan a dat în judecată Primăria, iar Tribunalul i-a dat dreptate, ba chiar a pus municipalitatea la plată din banii orădenilor. Juriştii Primăriei au avut nevoie de 15 zile să se dumirească că termenul de depunere a recursului la Curtea de Apel Oradea este, de fapt, de 5 zile. Aşa că Vuşcan a câştigat prin neprezentare, spre [...]

Primar-cenzor: Adrian Domocoş a restricţionat accesul la site-ul BIHOREANULUI în Primăria Beiuş

Supărat că BIHOREANUL i-a dat în vileag afacerile penale, cum ar fi tunul pe care l-a tras oraşului plătind unei firme peste 700.000 lei pentru lucrări neexecutate în realitate, dar şi şpăgile pe care le-a încasat sub formă de sponsorizări prin intermediul propriei fundaţii, primarul Beiuşului, Adrian Domocoş, a luat măsuri drastice. Bihorel a aflat că, mai nou, de pe calculatoarele Primăriei beiuşene a fost restricţionat accesul la site-ul BIHOREANULUI, ca nu cumva funcţionarii să poată [...]
1

FC Bihor a trecut exclusiv pe vacă Kobe

Mihai Răzvan Ungureanu, premierul care a condus Guvernul 72 de zile, 6 ore şi 30 de minute, a venit în Oradea să verifice starea partidului său, Forţa Civică Bihor, pe scurt FC Bihor. Cu această ocazie, s-au stabilit condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească membrii de partid: Să se dea cu toate alifiile pentru a nu fi surprinşi de atacurile mişeleşti, pe la spate, ale vrăjmaşilor politici. Să renunţe la carnea de porc în favoarea cărnii de vacă Kobe. Să fie capabili să [...]

Cei… un membru al galeriei FC Bihor, bătut de jendari

Faptele s-au petrecut acum o săptămână când FC Bihor a luat-o pe coajă acasă în meciul cu UTA Arad. Ca să fie în ton cu echipa, şi singurul membru al galeriei a încasat-o de la jandarmerie. Eu am aflat abia azi de întâmplare pentru că cel caftit a putut deschide doar acum gura, după ce o parte din ea fusese mutată de un bocanc bine ţintit, mai spre ceafă. Jandarmeria se apără şi spune că din contră, mirosind că e rost de o bătaie în masă între membrul galeriei orădene şi cei doi [...]
1

Sandu de la Pericei s-a întâlnit cu hoaverul Charles, de meserie prinţ

Prinţul Charles este un ambasador mai bun pentru România decât toate frunzele lui madam Udrea. Omul iubeşte Transilvania mai mult decât naţionalităţile conlocuitoare. Prinzând de veste că moştenitorului tronului Marii Britanii îi place tot ce-i bio, Sandu de la Pericei s-a înfiinţat la distinsul personaj cu o iagă de pălincă de gutui. Sincer, eu sunt puţin necăjit că Sandu nu i-a arătat şi cum se mânâncă la noi ceapa. Adică înmuiată şi cu sare. Mi-a plăcut şi reacţia preşedintelui [...]

Parohul din Ioşia Nord, Vasile Bicăzan, a pus laba pe nişte clădiri ale Sorbonicii

Povestea e simplă şi parcă a fost decupată din Evanghelie: În ziua aceea a mers Bicăzan la pământ să vadă dacă a rodit. Iar acesta - minune mare! - a rodit patru hale, una şi una, numai bune de dat în chirie. Degeaba au spus bunii samariteni de la Sorbonica că acestea le aparţin, căci cine să pună preţ pe vorbele unor necredincioşi? Văzând aşa minune, s-a dus preotul la notar, care notar s-a minunat şi a trecut în catastif că ale preotului se cuvin a fi halele. Şi vameşul, şi [...]
2

Lege pentru poliţişti: Cum ştiu parca miliţienii locali

Bătrânii ziceau să nu faci ce face popa, ci ce zice el. Bihorel crede că regula este aplicabilă şi poliţiştilor care, în timp ce taxează şoferii pentru parcări neregulamentare, fac pe „dumnezeii” crezând că în cazul lor Codul Rutier nu se aplică. Un orădean i-a imortalizat miercurea trecută, la ora 9.30, parcaţi chiar în colţul străzii, la intersecţia bulevardului Decebal cu strada Primăriei. Maşina Poliţiei Locale cu numărul BH-09-RKZ stătea bine-mersi cu avariile pornite şi [...]
1

La Grădina Zoologică sunt mai mulţi administratori ca animale

Fostul manager al Grădinii Zoologice, doamna Diana Gender, care a fost ejectată acum doi ani de la cârma firmei pe motiv că-i lipseau din gestiune nişte feline, a fost repusă în funcţie printr-o hotărâre a Curţii de Apel. Adevărul e că la cum arată Codul Muncii, nici dacă ar fi violat trei pume negre şi doi vulturi bărboşi, tot nu putea fi dată afară. Un aspect pe care l-a reţinut Curtea e că nu poţi da afară un om pentru un prejudiciu de câţiva lei. Oamenii legii nu ştiu, însă, că era [...]
1

AIO şi cu STS ne-ascultă poveştile

Aţi auzit noutatea? Administraţia Imobiliară Oradea a decis ca reţeaua metropolitană de internet să fie montată de către Serviciul de Telecomunicaţii Speciale. Ideea şefului de la AIO, Cristian Beltechi, mi se pare strălucită. Decât să montăm reţeaua cu vreo ciuri-buri de firmă şi să ne spioneze orice nespălat care a lucrat la Cooperativa Ochiul şi Timpanul, mai bine să avem parte de profesionişti în domeniu. Ăştia de la STS nu se bagă pe fir, nu întrerup convorbirea când se termină [...]

Cowboy de Sântandrei: Grecu a ajuns la coada vacii

Poate aţi constatat în ultima perioadă absenţa din viaţa de noapte a Oradiei a celebrului consilier local de Sântandrei Mihai Gabor, mult mai cunoscut pe numele său de scenă „Grecu”. Bihorel a aflat că, de când s-a însurat, omul stă mai mult la coada vacii. Iar asta la propriu, căci şi-a înfiinţat o fermă de vaci şi îi place atât de mult încât o administrează personal. Bihorel se bucură că Grecu a luat-o pe drumul cel bun, pentru că e mult mai util pentru societate să se ocupe de [...]

Flagrantul din Piramidă a curăţat doi mici faraoni

Adjunctul Direcţiei Economice din Primărie, Tănase Miculescu, şi un şef de serviciu, Ioan Guler, au fost trecuţi la munca de jos. După ce o slujbaşă din parohia lor a fost prinsă luând mită 2.000 de lei în piramida de la Primărie, Bolojan a coborât toporul din pod şi i-a mazilit. Dacă DNA-ul nu-şi descleştează fălcile, lăsând prada să-i scape, nu e exclus ca respectivii funcţionari să ţină contabilitate la ţigările şefului de cameră de la mititica din Oradea. Miculescu n-are [...]

Strategie şi meserie la Consiliul Judeţean

Strategia de dezvoltare a judeţului a încăput pe mâini bune. Firma Romactiv, unde până nu de mult a fost director pentru Bihor Horia Carţiş,  şeful de cabinet al preşedintelui Cornel Popa, a câştigat pe merit licitaţia prin care Popa, Kiss şi Mang vor avea habar înspre ce direcţie să ducă judeţul. Romactiv a câştigat licitaţia cu 98.000 de euro surclasând net concurenţii care au zis că fac studiul cu 25.000, respectiv 15.000 de euro. Păi, măi fraierilor, voi nu ştiţi că noi, bihorenii, [...]

Pruncul fostei şefe de la Protecţia Consumatorului e deştept de-mpunge

Doamna Cristiana Bigan are un fecior. Să-i trăiască! Dar nu oricum, ci să-i trăiască bine şi, dacă se poate, pe banii noştri. Pentru asta junele trebuia musai să prindă un post de consilier pe afaceri europene. Dar cum formal trebuie date şi nişte examene, tânărul, pe numele său Paul Ferchedău, mai trebuia să scrie şi câteva rânduri. Ghinion. Deşi surse de la DNA susţin că băiatul ştie să scrie, şi cu toate că i se serviseră subiectele, omul a picat cu brio. Semn că, atunci când e [...]
1

Off, averea mea: DNA a pus sechestru pe toate proprietăţile lui Adrian Domocoş

Supărare cât casele lui de mari pe primarul Beiuşului, Adrian Domocoş. Procurorii DNA l-au anunţat vinerea trecută că i-au aplicat sechestru pe toate proprietăţile, atât pentru paguba care i se impută în dosarul tunului de 2,2 milioane de lei dat oraşului de către firma Top Construct, cât şi pentru a recupera şpăgile pe care edilul le-a încasat sub formă de sponsorizări prin intermediul propriei fundaţii, Asociaţia Fortuna Beiuş, de la mai mulţi investitori care aveau nevoie de autorizaţii [...]
1