Injecțiile cu acid hialuronic: Cum să lași o femeie cu buzele umflate

1. Pentru creșterea clientelei, aceste operații se vor putea face și în stațiile de tramvai.

2. După o ședință de injectare, pacienta arată în așa hal încât vecinii au cerut ordin de restricție împotriva soțului victimei.

3. Doamnele doritoare de lifting sunt rugate să folosească liftul de cel puțin 5 ori pe zi.

4. Dacă vrei să lași o femeie cu buzele umflate, părăsește-o! Nu e nevoie să o injectezi.

5. Personalul necalificat, care lucrează cu injecțiile, va fi obligat să poarte mănuși, dar nu din motive igienice, ci ca să nu lase urme.

6. Când fac asemenea intervenții, dentiștii nu comit nicio ilegalitate. Aplică legea compensării, scot un dinte, bagă un acid.

7. Direcția de Sănătate Publică a tăiat în carne vie. Nu se mai pot face injecții cu botox în spațiile destinate comercializării hainelor second-hand.

8. Dedeman a protejat patentul buzelor injectate pentru a putea fabrica noile tipuri de pompe de chiuvetă.

9. Persoanele botoxate nu au voie să circule cu motocicleta, pentru că există riscul ca buzele să le acopere ochii.


*
*