Arhivele etichetei: florian bodog

La Sorbonica-i boierie, traiul e pe datorie

Universitatea se împrumută cu 10 milioane de lei, că doar nu-s mai proşti dascălii noştri ca grecii. Drept gaj s-a folosit de data aceasta clădirea Facultăţii de Medicină şi Farmacie. Banii sunt necesari pentru a asigura buna funcţionare a stabilimentului de învăţământ, mai exact pentru acoperirea salariilor uriaşe ale somităţilor ştiinţifice de pe Peţa. Reţeta este simplă. Ca unii dascăli să-şi facă salarii de peste 100 de milioane de lei, se bagă la proiecte de cercetare pe fonduri [...]

Bodog, vis de rector: Decanul de la Medicină vrea scaunul de rector al Universităţii din Oradea

Anul viitor la Universitatea din Oradea vor fi alegeri, inclusiv pentru funcţia supremă, de rector, iar viitorii candidaţi au început deja să-şi „ascută” strategiile. Bihorel a auzit că unul dintre cei care trag la scaunul de rector e actualul decan al Facultăţii de Medicină şi Farmacie, senatorul PSD Florian Bodog. Acesta îşi atrage în primul rând susţinătorii din propria ogradă, colegii din facultate promiţându-i sprijinul în ideea că un rector din rândul lor le-ar fi de [...]

Specialii: Jumătate dintre parlamentarii bihoreni au votat pentru pensii speciale

Tot al doilea parlamentar bihorean visează la pensii speciale pentru munca cu totul aparte pe care o depune în slujba românilor. Nu mai puţin de 8 din cei 17 aleşi, dacă este să îl calculăm şi pe reprezentantul slovacilor, Adrian Merka, se numără printre cei 255 care au semnat proiectul de lege privind acordarea de pensii speciale parlamentarilor pentru timpul dormit în Casa Poporului. Potrivit proiectului, aleşii care au dus la capăt un mandat ar beneficia de o majorare a pensiei cu [...]

Bodog, temerarul: Senatorul PSD îl contrazice pe Ioan Mang pe tema unirii Oradiei cu Sînmartinul

Surpriză pentru şeful PSD Bihor, Ioan Mang, mare şi neplăcută cât un act de nesupunere pe faţă. Unul dintre oamenii de bază ai filialei, senatorul Florian Bodog, s-a exprimat săptămâna trecută în favoarea unirii Oradiei cu Sînmartin, încălcând astfel politica de sabotare a acestui proiect doar pentru că a fost propus de primarul Ilie Bolojan. Miercurea trecută, chiar în ziua în care a demarat oficial campania de informare pentru referendumul programat pe 10 mai, Bodog a scris pe Facebook [...]

Polemici PSD-iste: Ovidiu Mureşan şi Florian Bodog se ceartă online

Angajarea fostului viceprimar PSD Ovidiu Mureşan ca director comercial la Compania de Apă Oradea a încins spiritele în partid. După ce senatorul Florian Bodog a scris pe blog că este inacceptabil ca fostul său şef din PSD Oradea să accepte un job în administraţia lui Ilie Bolojan, Mureşan a ripostat pe Facebook, transmiţându-i senatorului că era normal să accepte un post „decât să rămân pe drumuri”, dar asta nu înseamnă că s-a vândut lui Bolojan. „Nu sunt nici primul şi nici ultimul [...]

Senatorul Florin Bodog bodogăneşte la Ovi Mureşan

Ovidiu Mureşan este acuzat de colegii din PSD că i-a trădat din cauză că a acceptat un post oferit de Ilie Bolojan la Compania de Apă. Să vedem cum va reacţiona partidul dacă domnul Cornel Popa îi va oferi domnului Mang vreun post pe la Centrul de Conservare a Tradiţiilor. Cel mai vocal a fost senatorul Florin Bodog, care i-a reproşat lui Mureşan trădarea. Şi cred că domnul senator are dreptate. Degeaba se plânge Mureşan că trebuia să facă rost de un post ca să aibă ce pune pe [...]

Senatorul Florian Bodog, adeptul neutralităţii: Primeşte bani de campanie electorală doar din Elveţia

Abilul senator Florian Bodog, tatăl a tot ce mişcă în Facultatea de Medicină Oradea, este un tip echilibrat. Deşi pesedist la bază, el reuşeşte să-i împace pe toţi, de zici că-i bolnav de neutralitate. Poate din cauza asta s-a şi înhăitat cu o firmă elveţiană, mustind de românaşi, care i-a plătit campania electorală la nivel naţional. Sigur că toate astea absolut dezinteresat, chit că fata unuia din acţionarii firmei este directoare economică la Comisia Naţională de Acreditare a [...]

Nesemnificativ sau nesimţit? Ce crede Florian Bodog despre salariul prodecanului Romanul

Multilateralul decan al Facultăţii de Medicină şi Farmacie, senatorul PSD Florian Bodog, şi-a dat cu presupusul, joia trecută, despre salariile universitarilor doctori. După ce mâna sa dreaptă din facultate, prodecanul Constantin Romanul, a fost prins în flagrant cu şpagă luată de la studenţi, Bodog a fost invitat la emisiunea „Vocile Bihorului” de la Digi 24 Oradea, ca să comenteze situaţia. Acolo, Bodog a reuşit să fie chiar mai jenant decât cazul în sine. Întrebat de moderatorul [...]
1

Opt sfaturi pentru prodecanii care intră în sesiune…

Decanul Facultăţii de Medicină, doctorul Florian Bodog, a declarat că el, înaintea sesiunii de examene a vorbit cu prodecanii, profii, confii şi asistenţii, mă rog cam cu toţi care-s supuşi ispitei, atrăgându-le atenţia să aibă grijă ce şi cum iau şpagă. Iată ce trebuie să facă: Nu fura... prea mult. Dacă furi, ai gijă să nu te prindă. Dacă te prinde, nu recunoaşte nimic. Dacă recunoşti, spune că a fost pentru prima dată. Ţine evidenţa şpăgilor în Excel, la fel ca [...]
1

Retrospectiva săptămânii: Brancardierul şi-a găsit o nouă raţiune de a fi

  Brancardierul luptă pentru înfiinţarea de noi specialităţi: „Creşte numărul persoanelor afectate de autism şi studenţii noştri habar n-au cum să trateze bolnavii”. „Sunt mulţi copii cu boala asta?”. „Din nefericire şi adulţii suferă de autism". (mai mult…)

Senator în aer: Florian Bodog a vrut ca Senatul să-i deconteze zborurile din timpul vacanţei

Zilele trecute, un grup de senatori a cerut decontarea mai multor călătorii cu avionul. Nu este vorba nicidecum despre deplasări de serviciu, ci de călătorii făcute în timpul vacanţei parlamentare, adică în afara programului de lucru, chestiune care nu a fost pe placul Biroului Permanent al Senatului, care a şi refuzat să plătească distracţia. Bihorel a aflat că cele mai multe deplasări în „extra-sesiune” le-a avut senatorul PSD Florian Bodog, care a cerut decontarea pentru şase drumuri [...]

Aleşi pentru totdeauna: Un afiş electoral al USL zace încă pe un bloc din Bulevardul Dacia

Să mai spună cineva că politicienii nu rămân orientaţi spre alegători şi în timpul mandatului! La un an după alegerile pentru Parlament, Bihorel a observat pe Bulevardul Dacia cum încă mai zace, pe un bloc, un afiş electoral al USL-ului. Mesh-ul îi arată pe primarul Ilie Bolojan şi pe actualii parlamentari Florian Bodog şi Ioan Cupşa care cer electoratului să dea un vot pentru oraşul Oradea. E drept, reclama a fost întoarsă cu spatele, dar este în continuare luminată, aşa că feţele [...]
1

Mai uşor cu virgulele! Blogul senatorului Florian Bodog, plin de greşeli

Decanul 2 în 1 al Facultăţii de Medicină, care de astă-toamnă e şi senator, Florian Bodog, duce lipsă de sfetnici mintoşi. Dovadă stau chiar postările de pe blogul politicianului, unde de cele mai multe ori apar virgule între subiecte şi predicate şi dezacorduri de zici că aparţin unui chinez sau unui turc. De pildă, vorbind despre un Parlament cu 500 de membri, senatorul a simţit nevoia să pună doi „i” în substantivul care avea nevoie de unul singur, iar când şi-a anunţat ideea unei [...]
1

Retrospectiva săptămânii: Medicul Bodog vrea să vindece aderarea la Schengen

Decanul Facultăţii de Medicină face parte din Comisia Naţională de Aderare a României în spaţiul Schengen. „Nu prea văd legătura între medicină şi aderare”. „Dar e evidentă: noi suntem consideraţi bolnavul Europei. În plus, marile noastre probleme sunt pe Justiţie. Dacă ai vedea ce sentinţe se dau uneori, ai înţelege că ele nu ţin de legalitate, ci mai degrabă de medicină. Mai exact de psihiatrie”. (mai mult…)