Udemeriștii lui Odeon, alături de infractori și afemeiați

Jale mare la UDMR la aflarea aventurilor sentimentale ale episcopului reformat Csűry István! În loc să cerceteze şi să afle adevărul, șeful udemereului bihorean, Odeon, și apropiaţii săi vor să ucidă solii care au dat vestea. Adică, nu Csűry e vinovat că a picat până-n la urechi în mrejele unei femei, ci ziarul care arată corespondența între juna cu pricina, care pretinde că şi-a pierdut fecioria pe altarul „reformării” fix la 36 de ani, și preacinstita față bisericească! Bihorel [...]

Răzbunare cu ghinion: O stomatologă din Tinca s-a ales cu dosar penal pentru că a vrut să-și pedepsească fostul iubit

Amor cu năbădăi la Tinca, unde o stomatologă, Codruţa Huţiu, a ajuns inculpată pentru şantaj după ce a vrut să se răzbune pe fostul iubit, care o părăsise. Împreună cu o amică, şi ea anchetată pentru complicitate, femeia a „agăţat-o” pe Facebook pe noua amoreză a fostului, colegă de serviciu cu el. Acestea au ameninţat-o că vor tapeta oraşul cu fotografiile deocheate găsite în telefonul bărbatului, dacă nu va „rezolva” concedierea lui. Evident, planul a eşuat, căci amenințata s-a [...]

Codul Penal a devenit Codul Penalilor

Mulțumim din inimă deputaților din Bihor care, braț la braț cu penalii, au croit un cod care să-i scutească de emoții. Și pe penali, și pe deputați. Din păcate, nesimțirea aleșilor nu a mers chiar până la capăt, așa că încă Codul Penalilor este perfectibil. Le sugerăm udemeriștilor, aldiştilor și pesediștilor care au fraternizat cu pușcăriabilii să introducă și alte puncte în mult prea violatul Cod Penal: 1. Se dezincriminează imbecilitatea în Parlamentul României. 2. Toate [...]

Minciunica lui Puiu: De ce a pierdut Federația Patronilor din Bihor o finanțare de 2,3 milioane de euro

Patronatele bihorene au intrat şi ele în Săptămâna Patimilor. Proiectul Federaţiei Patronilor Bihor privind construirea unui centru de afaceri, în care elevii bihoreni şi nu doar ei să poată învăţa o meserie pe simulatoare, s-a înecat ca ţiganul la mal. FPB a pierdut finanţarea de 2,3 milioane euro tocmai când era să semneze contractul de finanţare a proiectului. După ce a reuşit să facă rost de cei 98.000 euro reprezentând cofinanţarea datorată de FPB, preşedintele Ioan Lucian şi-a [...]

Ramses Gado, câine până la moarte

Ciudat destin al unui fotbalist, care numai a brută nu arăta! Ramses Gado, zis și Faraonul, a suferit rigorile legii pentru că organiza lupte de câini. Nu are nici măcar scuza că la viața lui ar fi fost dinamovist. Cum proastele obiceiuri nu se uită, a fost prins din nou cu asemenea îndeletniciri. Nici nu știu cum e mai bine să procedezi cu asemenea indivizi. E clar că nu inima sau creierul au fost punctele forte ale fotbalistului faraon, dar și dacă ar gândi exclusiv cu [...]

Ministru de Sorbonica: Controversatul pesedist Tit Liviu Brăiloiu și-a făcut masteratul la Universitatea din Oradea

La un deceniu după ce BIHOREANUL dezvăluia frecvent lungi liste de deputaţi, senatori, miniştri, primari şi alţi politruci care obţineau patalamale de la Sorbonica, faima de fabrică de diplome a Universităţii orădene continuă să rămână neştirbită datorită noilor descoperiri de „diplomaţi” pe care presa le face din când în când. Ultimul protagonist este - cum altfel? - un senator PSD, Tit Liviu Brăiloiu, cunoscut pentru felul porcos în care vorbeşte cu opoziţia şi cu presa, despre care [...]

Tribunalul a dat în cap Primăriei cu regulamentul de înălțime a clădirilor

Așa cum era de așteptat, ideea primarului Bolojan de a trage la aceeaşi linie clădirile din centrul orașului s-a izbit de voința prefectului și de judecata Tribunalului. Prin urmare, ideea de a supraimpozita clădirile pitice este sortită eșecului. Evident că o astfel de hotărâre nu a putut trece neobservată. Iată câteva efecte ale acesteia: 1. Bolojan se gândește că dacă nu poate înălța clădirile pitice, să le radă pe cele înalte. 2. Europarlamentarul Emilian Pavel a declarat că [...]

Prefect cu chiparăş: După modelul Pasztor Sandor, prefectul Ioan Mihaiu și-a tras fotograf

Moda fotografilor personali pentru şefii de instituţii, declanşată de mahării Consiliului Judeţean, Pásztor Sándor şi Ioan Mang, s-a extins şi la alţii. De ceva timp, şi prefectul Ioan Mihaiu are în cabinetul propriu un fotograf angajat, şi anume pe Lucian Costa (dreapta), fiul fostului consilier judeţean PSD Traian Costa. Întrucât nu are studii fotografice, ci doar o diplomă de Drept, Costa a fost selectat mulţumită apartenenţei sale politice, făcând parte, la rându-i, din Tineretul [...]

Superman la Super-Bolo: Centrul Oradiei atrage supereroi!

Centenarul eliberării Oradiei a atras în centrul orașului inclusiv supereroi. Săptămâna trecută, lângă Primărie, Bihorel i-a surprins pe veteranul Superman și pe mai tânărul Flash, cel mai rapid om din lume, care aleargă și pe verticală, privind clădirile emblematice din Piața Unirii. În timp ce Flash s-a făcut nevăzut rapid, Superman a mai zăbovit, ba chiar s-a oprit și a savurat o cafea, singur, pe o terasă din apropierea Primăriei, de zici că l-ar fi aşteptat pe Super-Bolo. Eroul [...]

Retrospectiva săptămânii: De ce a ținut Ianoș să fie trecut pe invitațiile de Ziua orașului

Luni Vio către Ghiusi: „La manifestările Centenarului de administrare românească nu l-am văzut pe Odeon îmbrăcat în honved, ca să joace rolul primarului Rimler”. „Zici 100 de ani de administrație românească? Pe dracu’! Noi conducem județul de 30 de ani, așa că e vorba de cel mult 70 la voi”. Marți Pe invitațiile date oficialităților cu ocazia aniversării eliberării orașului, numele lui Ianoș a fost inițial uitat. „Le-am zis că e o golănie să mă ignore, că și eu m-am implicat [...]

Creştinism de şuşanea: Fostul șef al Experților Contabili din Bihor și-a dat în judecată contestatarii

Alegerile pentru funcţia de preşedinte a Corpului Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi (CECCAR) au trecut, războiul abia a început. Fostul preşedinte Valerian Pavel Susa (foto), impus de la Bucureşti şi înlăturat prin alegerile din 14-19 martie, când funcţia a fost preluată de Renate Popescu, şi-a dat în judecată, o săptămână mai târziu, contestatarii. Printr-un mesaj halucinant adresat experţilor contabili Ioan Bercea, Ioan Chivari, Mariana Igna, Mihai Chindlea şi Gheorghe [...]

Beni are pământ. Ce face cu el?

Deși nu e definitivă, decizia instanței de a i se atribui terenurile de la Universitate și din zona Luceafărul constructorului Beni Rus în detrimentul Consiliului Județean e un pas mare pentru oraș. Asta pentru că tot ce ține de Consiliul Județean ori se fură, ori se îngroapă. Să-l văd acum pe harnicul Beni, scăpat și de presiunea proceselor, cum se „focusează” pe ridicare de blocuri! Adevărul este că, spre deosebire de alți dezvoltatori, Selina are niște terenuri nu numai scandalos [...]

De ce a lăcrimat Bolojan la dezvelirea statuii lui Iuliu Maniu. 10 posibile explicaţii

Senzațional! Primarul Ilie Bolojan, omul de piatră, s-a înmuiat la ceremonia de dezvelire a statuii marelui Iuliu Maniu. Pentru că lumea a fost total nedumerită, am făcut un sondaj și iată cele mai plauzibile explicații: 1. Nu a plâns, ci i-a intrat o musculiță în ochi. 2. Cum să nu te apuce plânsul când ai ajuns ca Iisus, taman în Postul Paștelui, să stai alături de doi pesediști, Mang și Mihaiu. 3. L-a apucat plânsul când a văzut cum arată statuia. 4. Preoții prezenți au [...]
1

Salariu fără număr: Rectorul Universității din Oradea s-a trezit cu salariul umflat… pe hârtie

Rectorul Universităţii din Oradea, Constantin Bungău, ar putea să se certe serios cu angajaţii din Direcţia Economică, după ce aceştia i-au umflat salariul pe hârtie. Mai precis, pe lista cu salariile brute, pe care Universitatea, asemenea tuturor instituţiilor publice, a trebuit să o publice până cel târziu la finalul lunii martie, Bungău figurează cu un salariu brut record, de 18.279 lei. Leafa nu doar că este mai mare decât a multor altor rectori din ţară, ci depăşeşte chiar şi [...]
1

Liviu Sabău Popa, prietenul lui Bihorel

Într-o lume în care toți încearcă să fie cât mai spirituali, liderul consilierilor locali PSD Liviu Sabău Popa vorbește serios și, culmea, lumea se sparge de râs. De aceea Bihorel ar fi onorat să-l primească în redacție. Când îl auzi cu ce convingere vorbește, te umflă râsul. Cea mai proaspătă mărgică fătată de onorabilul Liviu a fost ca Oradea să se axeze pe turiștii veniţi din Rusia și Republica Moldova. Probabil Liviuț habar nu are de istorie, altfel nu s-ar încumeta să-i cheme [...]

Războiul Racilor: De ce s-au retras proprietarii Tavernei Racilor din afacerea de la Oradea

S-a spart prietenia la Taverna Racilor, singurul restaurant cu profil pescăresc deschis recent în Oradea, afaceriştii din Bucureşti luându-şi brandul înapoi de la partenerul lor orădean. Cine e acesta? Controversatul Călin Mitra, pe care l-au şi beştelit pe pagina de Facebook a localului, ataşând linkuri către articole despre vechile probleme penale ale orădeanului, ce vizau fraude fiscale, dar şi privatizarea frauduloasă a fostului Vinalcool. Nu e clar de ce afaceriştii nu au făcut [...]

Dacă nu poate face Centru Cultural de Artă Modernă, Ioan Mang va face patinoar

E perioada în care politicienii cred că au de-a face nu cu alegători, ci cu giboni. Altfel nu se explică de ce acum sunt puse pe tapet tot felul de promisiuni, una mai gogonată ca alta. Bunăoară șeful PSD Bihor, domnul Ioan Mang, s-a trezit vorbind la o conferință de presă, anunțând că va face o sală multifuncțională, un Centru Cultural de Artă Modernă cu peste 1000 de locuri. Pământ are Consiliul Județean pe lângă Muzeu, bani de pix și hârtie, să scrie cam ce vrea, se mai găsesc. [...]

Ioana e pe val: O fostă șefă din ABA Crișuri face valuri la Cluj după ce și-a renovat biroul la preț de apartament!

Fosta şefă a serviciului de investiţii din cadrul ABA Crişuri, Ioana Diaconescu, despre care se bârfeşte că este o protejată a lui Ioan Moisă, bihorean ajuns director la Apele Române, face valuri în presa din Cluj. Mutată acolo la începutul anului, când a fost numită director tehnic la ABA Someş-Tişa (ABAST), orădeanca a promovat în funcţia de director plin la finalul lunii martie, în urma unui „concurs” la care, previzibil, a candidat de una singură. Nu avansarea ei a fost însă [...]

Tăriceanu n-a mințit, doar un pic s-o ramolit

Ce provocare! Tăriceanu a spus adevărul că s-a întâlnit cu fiul disidentului Ursu pe vremea când el preda la Facultatea de Construcții sau Chimie sau Mecanică Agricolă, că nici el nu mai ține minte. De fapt e vorba de o confuzie. Tăriceanu a vorbit cu Ursu, mai exact cu ursul împăiat de la intrarea în Băile Felix sau Govora sau Balvanyos, pe vremea când era însurat cu a doua sau a treia soție, nu mai are importanță, pe care o adusese la tratament, că femeia suferea de reumă sau de [...]

Zece observații despre vizita ministrului Educației, doamna Abramburica

1. Prezența domniei sale în județ a dus la scăderea coeficientului de inteligență mediu cu 12 puncte. 2. Tema principală a fost digitalizarea WC-urilor din curtea școlilor. 3. Clasa zero se va desființa, această cifră fiind rezervată exclusiv conducerii Ministerului Educației. 4. Clasa zero devine clasa 1, numită și clasa politică, iar absolvenții acesteia vor putea face parte din activul partidului de guvernământ. 5. Absolvenții a patru clase pot deveni asistați social. 6. [...]