Bişniţă, nu şpăguială: Cum vor să își scape pielea pădurarii prinși cu mielul șpagă în Joia Mare

A început ancheta disciplinară în cazul pădurarilor surprinşi în flagrant în Joia Mare a Paştelui ortodox că-şi omenesc şefii de la Ocolul Silvic Oradea cu miei, pălinci şi vin.

Mai mult de musai, după ce povestea BIHOREANULUI s-a rostogolit până la Bucureşti, pe masa boss-ului Romsilva, care a dispus sancţionarea întregului grup „organizat”, implicat în acţiunea „Mielul”.

Joia trecută, zic sursele lui Bihorel, Comisia disciplinară din cadrul Direcţiei Silvice Bihor a început audierile, chemându-i la declaraţii atât pe şeful de Ocol Cornel Hulea şi pe secretara lui, Elena Balog, cât şi pe darnicii pădurari care le-au umput portbagajele.

Câţi dintre ei au spus adevărul nu e clar, însă cert e că au existat şi unii care, încercând să scape basma curată, s-ar fi jurat că mieii n-ar fi fost daţi pe degeaba, ca şpagă, ci pe bani. Adică o mică bişniţă, cum ar veni.

Rămâne de văzut dacă povestea va fi înghiţită de şefi, în condiţiile în care este de notorietate că printre slujbaşii statului plocoanele de Paşti reprezintă o tradiţie veche de când lumea, cam ca acţiunea cu brazii şi cozonacii de Crăciun, iar cotizanţii nu o perpetuează din sentimente creştineşti, ci îmboldiţi de şefi, ca să ţină viu „circuitul şpăgii în natură”.


*
*