Viitorul primar al PDL-ului, Cristi Puşcaş, trage în edili din toate poziţiile

Nu este lună lăsată de Dumnezeu în care Primăria să nu fie încolţită de domnul arhitect Cristian Puşcaş, steaua în ascensiune a fragilului PDL. Adevărul este că, la cum se mişcă lucrurile la nivel local, dar mai ales naţional, nici nu e prea greu să facă spectacol. Tema principală a atacurilor este situaţia CET-ului, care, deşi iarna e încă departe, deja gâfâie din motive tehnice şi financiare. Din păcate, Puşcaş nu poate da şi soluţii de redresare a CET-ului acuzând-ul pentru asta pe [...]

Ministerul Întârzierii Naţionale: Universitatea a primit în prag de iarnă tricouri cu Oradea Summer University

Astă vară, mai precis în iulie, studenţii au organizat la Universitatea din Oradea prima şcoală estivală dedicată liceenilor din întreaga ţară. Peste 50 de elevi au venit la Oradea ca să vadă cu ce se „mănâncă” studenţia aici şi ca să participe la cursuri şi seminarii anume pentru ei organizate, iniţiativa fiind sprijinită la acea vreme şi de Ministerul Educaţiei. Atât de mult le-a plăcut celor de la Bucureşti ideea studenţilor orădeni încât le-au promis că vor asigura pentru [...]

Impresarul Codoban a pus zilnic ban pe ban

Mari fraieri şi arabii ăştia. Vin pe la noi, se chinuie să şpăguiască organele, fentează TVA-ul şi apoi escrochează producătorii pentru a putea exporta miei şi oi în ţările musulmane. Afacerile cu oi în ţările arabe, cu cai în Italia, cu câini în China ori cu romi în Marea Britanie sunt cu rată mică de profit. Ia să vinzi tu nişte gloabe de fotbalişti pe post de vedete, aşa cum face impresarul Ionel Codoban şi să vezi cum te umpli de parale. Ţine de domeniul miracolului ca, într-un [...]

Stimulent pentru studenţi: Vor automat de cafea pe holurile Facultăţii de Istorie

Studenţii orădeni au mari probleme pe cap şi la cap. Sesiunea e departe, deci nu-i cazul să se omoare cu învăţatul, dar totuşi au o permanentă stare de letargie. Bihorel a aflat că un grup de învăţăcei de la Istorie au făcut o cerere către unul dintre reprezentanţii lor din Senatul Universităţii pentru a le pune şi lor cineva un automat de cafea în clădirea unde îşi petrec orele de cursuri şi seminarii. „Lipsa acestui aparat ne provoacă stări de anxietate!”, spun studenţii istorici, [...]
2

Studenţii nu vor bani, nu vor valută, vor doar 6%. Alcoolemie?

Dacă ar fi după mine, tot învăţământul superior s-ar reduce la Facultatea de Agronomie. Asta pentru că Educaţia a ajuns la pământ. Nu mă miră protestele studenţilor, ci faptul că au aşteptat 23 de ani până să iasă în stradă, unde de altfel vor şi rămâne după terminarea studiilor, dacă n-au minte să plece afară. Doar că ţelul propus de studenţi nu e tocmai potrivit. La ce le foloseşte lor că se alocă 6% din PIB Educaţiei? Marea problemă este ce se face cu aceşti bani şi noi cam ştim pe [...]

După Gligor potopul! Electrocentrale concediază şefi până de curând intangibili

Pentru prima dată în istorie, Electrocentrale Oradea taie din personalul administrativ. Şi nu oricum, ci prin concedierea unor şefi până de curând intangibili. Destructurarea reţelei de piloşi a fostului director Dragoş Gligor a început vinerea trecută prin înmânarea preavizului către şeful Serviciului Tehnic, Ioan Căuş, şefa Serviciului Combustibil, Adriana Buciuman, cea care contracta cărbunele, şeful Secţiei Combustibil, Francisc Pop, care coordona descărcarea acestuia, şi şeful [...]

Oradea nu are Batman sau Spiderman, dar are Vatman

Şoferii şi vatmanii de la OTL au început protestele. Mai întâi au ieşit în faţa sediului pentru a atrage atenţia managerilor că nu ştiu să conducă compania. Adevărul este că numai cei care au funcţii de conducere ştiu cum trebuie condusă o companie, iar şoferii au funcţii de conducere... rutieră. Până la urmă, neamurile lui manivelă au şi ei dreptatea lor. Mai ales că vine iarna şi ştii cum e proverbul: „A venit iarna şi gerul,/Ghici ce a făcut şoferul?”. Angajaţii OTL cer mai mulţi [...]

La deschiderea Auchan-ului nu s-au dat tigăi la promoţie. Nişte zgârciţi!

Dezamăgire pentru şefii de la Auchan. Deşi au deschis un nou magazin în Oradea, lumea nu s-a călcat în picioare pentru tigăi, mături electrice sau fierbătoare. Totuşi nu se putea ca la deschidere să nu fie cetăţeni care să se aşeze la coadă cu o oră înainte. Este exact ceea ce ar trebui să li se ofere pensionarilor, posibilitatea de a sta la coadă, singurul loc care le trezeşte nostalgii şi le asigură şansa de socializare. Am luat câteva impresii de la clienţi. D.B., ţăran: „Dom’le, [...]

Marea demascare: Viceprimarul din Şinteu, incompatibil pentru că a fost paznic al păşunii comunale

Situaţie de tot râsul în comuna bihoreană Şinteu. Viceprimarul Korch Ştefan a primit ştampila de incompatibil din partea Agenţiei Naţionale de Integritate după ce a ieşit la iveală că, pe lângă funcţiile de consilier local, respectiv vice-edil, a exercitat-o şi pe cea de paznic al păşunii din Şinteu. Astfel, Korch a încălcat legea care îi interzicea, ca ales local, să mai fie remunerat şi ca angajat al Consiliului Local din care făcea parte. La aflarea veştii, Bihorel a intrat în [...]
1

Producătorii de la Zahăr TOS Muntenia luptă cu diabetul până la moarte

Pornind de la sănătosul principiu că e mai sigur să furi câte puţin de la cât mai mulţi, cei de la Zahăr Tos Muntenia ţi-au vândut produsul cu lipsă la gramaj. Pe vremea lui Ceaşcă, dacă barmanul era prins cu lipsă la gramaj făcea imediat puşcărie. Acum probabil pe patron o să-l vedem intrând în Parlament. Sigur că există şi o scuză, micşorând consumul de zahăr, avem şanse să limităm ravagiile diabetului. Situaţia nu e nouă pentru că, atunci când vine vorba de idei în ale furatului, [...]

Lăutari la uşă: Cum s-a făcut de râs Facultatea de Protecţia Mediului (VIDEO)

Unde nu-i cap, vai de lăutari! Cam aşa s-ar putea rezuma episodul petrecut vinerea trecută la Universitate, unde Facultatea de Protecţia Mediului îşi sărbătorea cei 20 de ani de existenţă printr-o ceremonie de ungere Doctor Honoris Causa a rectorului Universităţii Transilvania din Braşov, Ioan Vasile Abrudan. Festivitatea a fost organizată însă cam din scurt. Jurnaliştii au fost anunţaţi cu 45 de minute înainte, iar organizatorii au uitat să cheme corul Universităţii, aşa cum se [...]
1

Caricaturistul Ştefan Popa Popa’s a povestit despre caricaturile din Poliţie

O întâlnire interesantă la Poliţie. Nu vă speraţi, nu a poliţiştilor cu procurorii DNA, ci a oamenilor legii cu celebrul caricaturist Ştefan Popa Popa’s. Acesta le-a explicat importanţa potretului robot în activitatea poliţiei judiciare. Popa’s a povestit apărătorilor legii că există mulţi infractori care s-au aciuat pe lângă partide şi că în ţara asta populaţia e imbecilizată de televiziunile comerciale. Ca să nu uite de ce a venit Popa’s mai bine ar fi făcut portretul robot gazdelor [...]

Deputatul de Bihor Adrian Merka, incompatibil în Parlament dar compatibil cu puşcăria

Deputatul Adrian Merka reprezentant al minorităţii slovace a fost găsit incompatibil de ANI, motiv pentru care riscă puşcărie de la 6 luni la 5 ani. Vestea bună este că nu se va plictisi la pârnaie că mai are două colege din Bihor în aceeaşi situaţie, doamna Rozi Biro şi doamna Sonia Drăghici. Merka s-a gândit că decât să dea banii străinilor mai bine rămân în familie, aşa că şi-a angajat părinţii în biroul parlamentar. Până la urmă nu văd nimic rău în asta, în fond de aia se şi însoară [...]

Dai un ban, da’ eşti în gardă: Dr. Juan din Beiuş şi-ar fi „rezolvat” pe vremuri admiterea la Facultatea de Medicină din Cluj

Doctorul Sorin Ianceu de la Spitalul Municipal Beiuş, cel prins recent la întâlniri amoroase cu nevasta altuia, are un trecut tumultuos. Bihorel a aflat că medicul pistolar a intrat, la mijlocul anilor 90, la Facultatea de Medicină din Cluj după ce la examenul de admitere luase 2 la una dintre probe. Cum s-a petrecut minunea? După cum îşi amintesc foştii săi colegi, Ianceu a contestat rezultatul, iar apoi a plecat spre Cluj cu două maşini, una condusă de el, cealaltă de tat-su, [...]

Poftim cultură! Institutul Cultural Român are şef nou un ungur care se simte „sub ocupaţie”

Institutul Cultural Român, înfiinţat în scopul promovării culturii şi civilizaţiei române, are un vicepreşedinte nou. Originar din Sălaj şi văr cu deputatul UDMR Szabo Odon, istoricul Nagy Mihaly Zoltan (foto) e de săptămâna trecută vioara a doua în ICR, funcţie pentru care îl recomandă buna înţelegere a realităţilor româneşti. Absolvent al Colegiului Catolic Pazmany Peter din Budapesta şi al Universităţii din Pecs, Nagy nici nu şi-a trecut limba română în CV şi s-a remarcat prin [...]

Retrospectiva săptămânii: Cum a făcut rectorul Universităţii „cip-cirip” la o conferinţă

La o conferinţă ţinută la Primărie un filosof clujean a declarat: „Sorbonica e slabă nu pentru că-i la margine de ţară, ci pentru că e condusă de nişte papagali”. Reacţia rectorului a fost fără cuvinte... (mai mult…)

La Ineul de Criş ţiganii joacă cruce pe crucile din cimitir

În cimitirul din Ineul de Criş crucile din piatră şi marmură au fost distruse. Sătenii nu mai ştiu ce să facă pentru că până acum ţiganii le-au furat crucile de lemn pentru foc, iar pe cele din fier le-au dus la centrele de colectare. Şi, conform principiului „ce nu se poate fura musai trebuie distrus”, vajnicii locuitori ai coloniei de romi au decis să facă ţăndări monumentele. Sarcina poliţiei este îngreunată de sarcina pirandelor care fac zid de neclintit în faţa demolatorilor. Pentru [...]

Aleşi pentru totdeauna: Un afiş electoral al USL zace încă pe un bloc din Bulevardul Dacia

Să mai spună cineva că politicienii nu rămân orientaţi spre alegători şi în timpul mandatului! La un an după alegerile pentru Parlament, Bihorel a observat pe Bulevardul Dacia cum încă mai zace, pe un bloc, un afiş electoral al USL-ului. Mesh-ul îi arată pe primarul Ilie Bolojan şi pe actualii parlamentari Florian Bodog şi Ioan Cupşa care cer electoratului să dea un vot pentru oraşul Oradea. E drept, reclama a fost întoarsă cu spatele, dar este în continuare luminată, aşa că feţele [...]
1

Sorbonica ocupă locul 18 pe ţară şi 2263 pe mapamond. Putea fi şi mai rău

Să mai zică cineva că nu avem o Universitate vrednică. S-a făcut un clasament în funcţie de marile descoperiri şi succesele în domeniul cercetării, iar Universitatea noastră stă binişor la nivel naţional. Adică pe locul 18, din 22 posibile. Bine, aici trebuie să mulţumim şi universităţilor Spiru Haret şi Dimitrie Cantemir care au reuşit să atragă marea masă de loaze din ţară. De aici trag două concluzii clare, nici celelalte universităţi nu mai sunt ce-au fost şi nici Sorbonica nu e [...]

Insula de asfalt: O stradă din Oncea a fost asfaltată doar pentru că duce la cimitir (FOTO)

Rezonarea fiscală a municipiului, lucrare aflată în atenţia conducerii Primăriei, scoate la iveală situaţii surprinzătoare. În încercarea de a inventaria străzile modernizate în ultimii ani pentru le încadra într-o categorie superioară de impozitare, funcţionarii au descoperit în inima cartierului Oncea, înconjurată de o mare de uliţe pietruite, strada Valea Nucului, singura asfaltată! Lungă de 250 de metri, aceasta se leagă de şoseaua Matei Corvin prin strada Molidului, care este şi [...]
1