Ion Iliescu se scutură de molii şi-i face proşti pe românii care protestează

Deşi pare incredibil, bătrâna cârpă kaghebistă Ion Iliescu încă mai vorbeşte. În loc să se bucure că nu trebuie să umble pe la Parchet precum camaradul său Vişinescu sau că nu joacă zaruri făcute din săpun cu Victor Atanasie Stănculescu, Iliescu se bagă în seamă.

Prostii a vorbit el şi când a fost tânăr, darămite acum când neamţul ăla afurisit, Alzheimer, îi cam ascunde cuvintele. Vechiul bolşevic s-a răţoit la protestatarii care nu doresc expoatarea de la Roşia Montană spunând că aceştia sunt nişte prostalăi şi habar n-au de ce au ieşit în stradă.

Cam tot aşa ca pe vremea Revoluţiei, când tinerii nu ştiau de ce protestează dar atunci a avut grijă tov. Iliescu să-i împuşte ca pe iepuri. Tot e bine că nu mai poate chema minerii. S-a dus gaşca de prieteni cu care teroriza Capitala: Cosma s-a însurat, Băsescu nu mai poate trimite garnituri pentru că a trecut la Cotroceni, Măgureanu îşi papă liniştit milioanele, iar de Gelu Voican Voiculescu nu se mai ştie nimic.

Cât despre „IMGB face ordine!” şi „23 August” acestea sunt de mult malluri care întinează idealurile comuniste…


*
*