Blitz Bihorel

La Gala Femeilor de Succes din Bihor a fost prezentă toată Banda

În sfârşit, o Gală cu ştaif! Femeile bihorene meritau cu prisosinţă o serbare numai a lor, într-un loc mirific, adică în holul unui centru comercial cam pustiu, între toaletă şi debaraua unde-şi ţine femeia de serviciu efectele. Iar la aşa locaţie, aşa prezentatoare... Proaspăt ieşită din ghearele DNA, doamna Anca Banda, implicată în nişte mizerii cu deconturi false, a fost bomboana de pe coliva unei manifestări memorabile. Cred că decizia organizatorilor de a apela la doamna Banda ca [...]
2

Deputatul Szabo Odon s-a apucat să dezgroape morţii

Cum toate problemele ţărişoarei au fost rezolvate de actualii parlamentari, cei mai harnici au trecut deja la fineţuri. Domnul deputat Szabo Odon - pentru cunoscători Odeon - s-a apucat să dezgroape morţii de la Rulikowski. Domnia sa deplânge faptul că osemintele celor deshumaţi din Olosig au fost aruncate de-a valma, fără slujbă, cu buldozerul, într-o groapă comună. Şi eu cred că răposaţii meritau un minim respect şi puteau beneficia de serviciu religios din partea tuturor [...]

În parohiile lui Sofronie nu se poate face dragoste la locul de muncă

Iată într-adevăr un exemplu de sfinţenie. Nu există parohie în care să auzi că se petrec acte de genul: „a râvni la nevasta altuia”. Asta pentru simplul motiv că, practic, toţi sunt neamuri. Multă vreme am avut impresia că furia cu care se construiesc biserici nu se datorează înfocării religioase, ci mai degrabă faptului că fiecare preot vrea să asigure un loc de muncă copiilor. Cred că integrarea neamurilor ar putea merge mai departe. Să zicem că prin ctitorirea bisericilor se pot [...]

Preşedintele Consiliului Judeţean îi dă şah Depanatorului

Staţiunea balneară Consiliul Judeţean e pe cale să se transforme într-o uzină în care se sparg normele. Încolţit de monstruoasa coaliţie dintre PSD şi UDMR, Cornel Popa încearcă să-l ameninţe pe vicele Sanyi Kiss cu ceva de care se teme acesta cel mai mult, adică cu munca. Domnu’ Cornel vrea să mute Muzeul Ţării Crişurilor în Cetate, urmând ca în clădirea Garnizoanei să funcţioneze toate instituţiile ce aparţin de Consiliul Judeţean. Măsura luată este o lovitură de maestru pentru că [...]

Potrivit oamenilor lui Tokes, la Centrul Mecena frauda nu a depăşit 800.000 de euro

Csomortanyi Istvan, omul lui Tokes Laszlo din cadrul PPMT-ului, a făcut un calcul. Guvernul maghiar i-a dat lui Sanyi Kiss 1,1 milioane de euro ca să facă un Centru Cultural în cadrul fundaţiei Mecena. Dărăpănăturile rămase după cheltuierea banilor au fost evaluate, cu maximă indulgenţă, de către experţii angajaţi de Primărie la 300.000 de euro. Nu trebuie să ai şcoala de depanatori radio-tv ca să îţi dai seama că rata de furtişag este de 73%, adică un procentaj care se situează undeva [...]

Fault la director: Şeful de la Termoficare, Mihai Cabai, s-a accidentat la genunchi încercând un dribling

Rugăciunile disponibilizaţilor de la Termoficare Oradea au fost ascultate. Şeful societăţii, Mihai Cabai, a urcat joia trecută treptele Primăriei pentru a participa la şedinţa de Consiliu Local sprijinindu-se de pereţi. Fost fotbalist, directorul şi-a accidentat un genunchi cu două zile înainte, în timpul unui meci în sală la care au participat energeticieni de la Termoficare şi Electrocentrale. Suflet de sportiv, Cabai a uitat, se pare, că trupul a mai pus câteva kilograme în plus şi [...]

În afacerea cu fetiţe, judecătorul Mircea Puşcaş a scăpat cu faţa curată

Spre bucuria noastră, Bihorul a intrat în analele Justiţiei ca primul judeţ în care judecătorii au cerut şpaga în natură. Şi aici nu e vorba de pălinci şi de cardaboşi, ci de fetiţe. Domnul judecător Mircea Puşcaş a fost acuzat că a solicitat serviciile unei fete drept mită, pentru a da o sentinţă favorabilă. Adevărul este că prin această metodă se scurtează circulaţia banilor în natură. Putea primi direct mita sub formă de bani, dar până la urmă aceştia tot pe prostituate [...]

Unul din fraţii Maghiar a fost achitat. Nu de duşmani, ci de Justiţie

Chirurgul Adrian Maghiar a fost acuzat de malpraxis, dar până la urmă s-a constatat că mortul e de vină pentru că nu a rezistat la autopsie. Ar fi fost o premieră galactică să aflăm că un băiat cu brişca-n mână dă socoteală unui pacient imprudent care a avut ghinionul să fie operat de respectivul. Ceea ce mă miră este de ce Justiţia nu a cerut persoanei decedate daune pentru tracasarea domnului doctor. Păi ce, vine oricine şi se agaţă în bisturiul medicului şi apoi umblă prin [...]

Lucica Varga, trimisă de pesedişti la origini

După ce PNL-ul a fost ejectat de la guvernare, toţi miniştrii liberali au fost obligaţi să-şi ia adio de la traiul pe vătrai şi să se verse în teritoriu, spre întărirea organizaţiilor locale. Doamna Lucia Varga este trimisă la origini, acasă în Bihor, după o activitate intensă şi foarte solicitantă la Ministerul Apelor şi Pădurilor. Cei care cred că doamna ministru s-a preocupat pe perioada mandatului său doar de ascuţit creioane se înşală. După ce le-a ascuţit la un capăt, a trecut şi [...]

La ARR, maurul Peti Alin şi-a făcut datoria. Maurul poate să moară

Ceea ce era de aşteptat s-a petrecut. Şeful ARR Bihor, omul de casă, masă şi lichidităţi al  şefului de la Consiliul Judeţean, a fost dat afară din funcţie. Mişcarea era previzibilă, pentru că într-un sistem în care mai toţi angajaţii sunt condamnaţi pentru luare de mită, nu se făcea să-l ţii pe unul care nu a fost încătuşat. Pentru păstrarea armoniei cu angajaţii delincvenţi se impunea numirea unui şef pe măsură. Cum rezerva de cadre a PNL-ului a fost serios subţiată de DNA, s-a [...]

De Dragobete le-am tras una americanilor, cu Valentine’s-ul lor cu tot

Frumos mai e  Valentine’s day-ul românesc! La o săptămână întârziere faţă de cel american (e singurul loc în care suntem doar cu o săptămână înapoia lor) vajnicii urmaşi ai lui Decebalus/Scorilo au ieşit pe străzi să vestească primăvara. Că la noi, românii, nu ghioceii sunt vestitorii primăverii, ci hormonii care tropăie prin venele feciorilor. Serbarea nu putea trece neobservată de orăşeni, aşa că tinerii pedelişti au înjghebat sub Pasaj un Orificiu al Stării Civile. Ei au pus în [...]
1

Bubă mare la Garda de Mediu. La ce pedepse dă Justiţia, nu mai merită să iei şpagă

Judecătorii au dat sentinţe aspre pentru şefii de la Garda de Mediu prinşi cu mita-n buzunar. Să faci trei-patru ani de pârnaie pentru nişte sume, oricum le-am lua, modice, va duce la grave perturbări în sectorul bugetar. Nimeni nu s-a întrebat până acum de ce un om care în privat câştigă două-trei mii de euro pe lună preferă să lucreze la Stat pentru numai trei-patru sute de euro. Băieţii de la Garda de Mediu fac parte din categoria îngustă a şpăgarilor prinşi, spre deosebire de [...]

FC Bihor a reuşit să piardă doar cu 2-0 în faţa supervedetelor de la Oşorhei

Fotbalul e un fenomen social, altfel nu-mi explic cum poţi băga bani într-o echipă de trei lulele, trei surcele, în loc să-i foloseşti mai chibzuit, bunăoară să le dai foc. Scufundată rău în mocirla ligii secunde, unde zace doar pentru că alte echipe au retrogradat pe motiv de lipsă de bani, fotbaliatorii de pe Peţa au fost zdrobiţi de mult mai puternica trupă din Oşorhei. Adevărul e că acelaşi scor s-ar fi înregistrat şi dacă echipa din comuna suburbană ar fi introdus pe teren [...]

Terenurile din Bihor se vor vinde doar cu acceptul ONU, NATO şi al Pactului de la Varşovia

Deputatul UDMR Cseke Attila este supărat. Conform noilor legi, cei care au terenuri până la 30 de kilometri de graniţă nu pot vinde pământul decât cu acceptul Serviciului Român de Informaţii. În acest caz cred că nici orădenii nu vor putea vinde pământ fără să dea o raită prin Parcul Petofi, pentru debriefing. De obicei când vrea să armonizeze legile româneşti cu cele din UE, domnul Cseke dă ca exemplu şi Ungaria. Numai că acolo rezolvarea e mult mai simplă. Nimeni nu poate vinde [...]

Directorul Edi Florea e favorit rău pentru funcţia de city manager

Directorului economic al Primăriei Eduard Florea i se pregăteşte ceva. Primarul Bolojan îl vede capabil de a ocupa postul de city manager. Iar cum dorinţa şefului e ordin pentru subalterni, deja domnul Florea poate să-şi schimbe plăcuţa de pe uşă. Nu-i vorbă, postul se va ocupa prin concurs, dar e greu de crezut că cineva, altul decât Florea, va rezista interviului lui Bolojan, chiar dacă acesta se jură că, în general, nu foloseşte nici forţa şi nici lampa-n ochi pentru [...]

Scurt şi la obiect: Ce vor face senatorii Bodea şi Boeriu în opoziţie

Apariţiile în faţa jurnaliştilor orădeni ale celor doi senatori liberali de Bihor, Valeriu Boeriu şi Cristian Bodea, prilejuiesc nu numai ştiri de impact naţional (pentru că B&B, cum sunt alintaţi de presari, nu ratează nicio ocazie de a pune degetul pe bubele aliaţilor din PSD), ci şi amuzamentul celor care participă la întâlniri. Aşa s-a întâmplat şi joia trecută, când Boeriu i-a întâmpinat pe ziarişti spunând că „în curând, când vom fi în opoziţie, vom face cele mai scurte [...]

Cinci condiţii pentru ca Tokes să aibă alura lui Gandhi

Lupta între diversele partide maghiare arată că acestea s-au românizat sub influenţa politicienilor de Dâmboviţa. Aflând că domnul Tokes suspină după un post de europarlamentar, deputatul Odon l-a tratat cu refuz. Surprinzător, acesta a arătat că fostul episcop ar fi putut fi simbolul maghiarimii, un fel de Gandhi al ungurilor. Oho, cât şi-ar fi dorit asta românii verzi să fie Tokes un Gandhi care să-şi ducă turma taman în îndepărtata Indie! Dar pentru ca asta să se întâmple marele [...]

Oradea e pe primul loc. După alte oraşe…

O veste care ne umple inima de bucurie şi oraşul de şantiere. Oradea e iar pe primul loc la accesarea de fonduri europene, zice viceprimarul Mircea Mălan. După Iaşi. Adică e pe locul doi. Mai rău era dacă Oradea era pe primul loc după alte 25 de oraşe... Acum nu ne rămâne decât să ne încălţăm cu cizme de cauciuc, să ne îndesăm pe cap o cască de şantierist şi să ne rugăm că nu vom avea iar constructori de doi bani, precum cei care s-au făcut de cacao la Pasaj. Degeaba croncăne [...]
1

Ăla da bărbat! Deputatul Ioan Cupşa asigură creşterea natalităţii la cadrele didactice

Doamnele care au citit doar titlul sunt rugate să nu se repeadă la domiciliul deputatului, mai ales că omul e însurat. Despre ce e vorba, pe scurt: domnul deputat a cerut ca perioada de creştere a copilului să fie considerată vechime neîntreruptă în muncă, în acest fel dascălii putând beneficia de anumite sporuri. Domnul Cupşa a spus că această măsură va duce la creşterea natalităţii în sânul oropsitei categorii sociale a cadrelor didactice. Dacă iniţiativa parlamentară este [...]

Meciul de bascheţi Oradea-Craiova face victime

Enervaţi că fostul căpitan al CSM-ului, Nemanja Maric, le-a mâncat meciul, oltenii l-au dat afară. După cum merg lucrurile cred că nu va fi singura victimă a acestei partide care ne-a arătat că oltenii lor negri au stat mai bine-n în bascheţi decât bihorenii noştri cei bărnaci. Cert este că de la o vreme echipa nu mai joacă la fel de frumos. Şi nici nu mai pun osul (şi încă ce os) decât în afara terenului. Poate că nici nu merităm să câştigăm toate meciurile, dar cred că băieţii lui [...]