Alduitul prezident: Cornel Popa a făcut show la Digi24 (VIDEO)

Săptămâna trecută, preşedintele Consiliului Judeţean, invitat fiind la emisiunea „Vocile Bihorului” a lui Octavian Haragoş, a făcut show. Dialogul se poate vedea de la un capăt la altul pe site-ul Digi24 Oradea, şi ar fi păcat să rataţi aşa ceva, pentru că bate emisiunile umoristice.

Dincolo de stupoarea descoperirii unui şef care habar nu are cât e bugetul instituţiei şi care încurcă cu nonşalanţă miliardele cu milioanele şi euro cu leii, a fost o adevărată lecţie de expresii neaoşe, ce fac cinste unui intelectual de soi, precum „Dumniezo să alduiască Transilvania”, de bihorenisme gen „După ce am făcut noi asta?” (cu sensul „de ce am făcut noi asta?”) sau de cuvinte inexistente ca „înditruit” (în loc de „îndrituit”).

Apogeul a fost atins de Popa la subiectul cu Muzeul. Domnul preşedinte a avut o rostire memorabilă, vorbind despre formalităţi birocratice: „După ce se termină toate matrapazlâcurile astea cu recepţia acolo…”.

Bihorel e convins că a fost vorba de o confuzie de termeni şi nicidecum de matrapazlâcuri reale, dar totuşi nu poate să nu se gândească la proverbul „gura păcătosului adevăr grăieşte”.

Vezi emisiunea de la Digi24 Oradea!

 

4

4 Comentarii

*
*

  1. >> Postat de ciordel popa | 9 aprilie 2014 09:39

    ciordel popa a fost vreodata treaz in viata lui?

  2. >> Postat de ciordel popa | 8 aprilie 2014 17:47

    manga, ciordel asta nu a fost treaz in viata lui… bea de stinge

  3. >> Postat de ciordel popa | 8 aprilie 2014 17:35

    asta n-a fost treaz in viata lui, e mort de beat, zi de zi si nimeni nu observa?

  4. >> Postat de gura bate c.. | 8 aprilie 2014 13:43

    mircea, dar prezentarea de la premiile bihorel ti s-a parut in regula?