După salam, mai dispare un brand al Salontei: Judecătoria

Reforma în Justiţie nu presupune doar renunţarea la şpăgi, ci şi la Judecătorii. Cică din motive financiare, Guvernul a decis să şteargă de pe faţa pământului vreo 30 de judecătorii, mizând probabil pe faptul că sarcina acestora va fi preluată de staboruri.

Deputatul Ioan Cupşa s-a prins imediat că la mijloc e o mânărie şi a sărit în apărarea salontanilor. Aici ponderea romilor e foarte mică şi staborul nu are pe cine judeca.

În schimb, cum e o zonă agricolă, s-ar putea ca de acum înainte dreptatea să se facă cu coasa sau cu sapa. Conform calculelor statistice, judecătorii din Salonta au peste 900 de dosare de rezolvat anual, ceea ce este mult peste medie.

Bine că alte judecătorii sunt lăsate să funcţioneze, chiar dacă un judecător nu are decât un singur dosar. Unul propriu, pentru luare de mită.


*
*