În ce priveşte certificatele verzi, treaba e albastră

Peisaj halucinant la CET. Zeci de oameni au ieşit în curte să dea cu vopsea verde pe nişte certificate. Administratorul special Stănel Necula m-a lămurit că asta e atitudinea sănătoasă a CET-ului în ce priveşte certificatele verzi.

A trebuit să vină Ministrul de la Mediu ca să ne spună că brusc fiecare orădean trebuie să scoată de la teşcherea 170 de euroi, de la cel cu ţâţa-n gură pân’ la cel cu barba sură. Şi asta pentru tâmpeniile celor care ne ţin de cald iarna, dar numai când nu li se sparg ţevile.

Adevărul e că-i greu să pui pe un site nişte certificate în aşa fel încât UE să nu-ţi tragă nişte amenzi usturătoare. Dar cum în tot răul e şi un bine, atunci avem noroc că CET-ul e în insolvenţă, prin urmare biata coană Europa va vedea banii de amendă cam când îi vor vedea şi minerii din bazinul Oltenia.

Actualul administrator, domnul Stănel, e însă liniştit. Pe când a venit el la cârma instituţiei, purceaua nu doar că era moartă în coteţ, dar până şi coteţul fusese pus în gaj pe la bănci.

 


*
*