Căldură pe bani: Proiectul încălzirii pe apă geotermală în Nufărul, din nou în așteptare

Amânat încă din ciclul precedent de finanțare europeană, proiectul pentru introducerea în cartierul Nufărul a unui sistem de încălzire cu apă geotermală intră din nou pe lista de așteptare. La sfârșitul lunii trecute, Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Infrastructură Mare a cerut Primăriei Oradea să își asume majorarea cofinanțării proprii, în condițiile în care finanțatorul vrea să își reducă contribuția de la 98%, cât era prevăzută în proiect, la doar 68%.

Reprezentanții Autorității de Management justifică diminuarea finanțării prin faptul că municipalitatea are ca partener în proiect firma Transgex, furnizorul de apă geotermală, despre care finanțatorul european ar putea considera că primeşte ajutor de stat pentru creşterea vânzărilor.

Conducerea Primăriei a acceptat scrâșnind din dinți noii termeni ai înțelegerii, chiar dacă majorarea contribuției proprii înseamnă nu mai puţin de încă 25 milioane lei plătiți din banii orădenilor, pentru că altă variantă de finanțare a investiției nu există. Pe principiul mai bine mai puțin decât deloc…


*
*