Arhivele lunare: august 2017

Băile Felix, pe noi culmi de progres

Vești bune de la Băile Felix! Ca să demonstreze cumva că stațiunea se poate dezvolta și fără Oradea, pesediștii zic că vor pompa bani în proiecte turistice. Până la urmă nu contează de unde vin banii, ci să se facă ceva, deși - ținând cont că promisiunile vin de la PSD - s-ar putea ca respectivele hotărâri să fie tipărite direct pe hârtie igienică. Se promite un purcoi de bani pentru a transforma pădurea de la Felix într-un parc de aventuri, ideea care se regăsea și în proiectul de [...]

Maghiar, uitucul: Decanul Facultății de Medicină nu și-a publicat declaraţia de avere

La aproape două luni după termenul maxim legal pentru depunerea declaraţiilor de avere şi de interese de către toţi funcţionarii publici şi de toţi şefii de instituţii, şi la una după ce BIHOREANUL l-a luat la refec pentru că cei din judeţ nu şi le-au făcut publice, decanul Facultăţii de Medicină şi Farmacie, doctorul Adrian Maghiar, concomitent patron peste Spitalul Pelican, încă se face că plouă. De pe site-ul Universităţii continuă să lipsească cele două declaraţii ale sale, chit că [...]
1

Untoldul e cu Satan

S-a trezit un popă din Cluj să spună că Untoldul e unealta lui Satan și că parcul unde s-a ținut festivalul ar trebui să beneficieze de ample lucrări de sfeștanie, întru alungarea necuratului. Trebuie să ai obraz de bocanc sovietic ca tu, preot, să te legi de tineri că ascultă muzica ce le place în vreme ce la tine în târlă prestează guristul Pomohaci. Lui nu te-ai gândit să-i faci sfeștanie? Mamă, ce grup de înaltă valoare morală s-ar putea face din Pomohaci, Tomitanul, maica Mina și [...]

Păstor rătăcit prin Bihor: Șeful Consiliului Județean a simțit pe pielea lui cum e să n-ai indicatoare

Preşedintele Consiliului Judeţean, Pásztor Sándor, a învăţat din proprie experienţă ce înseamnă să nu cunoşti Bihorul. Sâmbăta trecută, politicianul a fost invitat la Coleşti, lângă Vaşcău, pentru inaugurarea unui centru de procesare a produselor locale, înfiinţat - evident - nu de Consiliul Judeţean, ci de săteni, prin efort propriu. Pásztor era cât pe ce să nu ajungă, deoarece s-a rătăcit pe drumul spre destinaţie: pentru că în zonă nu există niciun fel de indicatoare rutiere, s-a [...]
1

Fostul șef al Poliției Beiuș, călcat de hoți

Fostul șef al Poliției din Binș, Sorin Magda, a fost călcat de hoți. De fapt, omul le-a întins o capcană tâlharilor, postând că e plecat în vacanță. Dar cum un comisar șef nu are voie să mintă, chiar dacă e lăsat la vatră, până la urmă chiar  a plecat în vacanță, așa că infractorii au dat iama în averea polițistului aflat la pensie. Nu se știe dacă pe ușă scria: „Cheia este sub preș”, „Nu sunați ca boii, revin peste două săptămâni!” sau „Dobermanul l-am dus la mama”. Cert este că [...]

Sofronie la pensie: Episcopul ortodox al Oradiei a ajuns în vizorul Patriarhului

Valul lăsării la vatră a unor mahări din Poliţie şi Armată ar putea fi urmat de pensionarea unor ierarhi ortodocşi ispitiţi de avantaje la fel de babane. La sfârşitul lunii trecute, episcopul Oradiei, Sofronie Drincec, şi-a întrerupt concediul în Italia după ce Patriarhul Daniel a convocat Sfântul Sinod pentru săptămâna viitoare, când va da, se spune, un semnal de curăţire a Bisericii prin retragerea unor ierarhi bănuiţi de homosexualitate şi de arghirofilie. Între cei vizaţi este [...]

Cu tirul ca cu tancul: Un șofer de TIR a distrus sensul giratoriu din apropiere de Kaufland Ioșia

În timp ce românii, odată ieşiţi cu maşinile dincolo de Borş, nu îndrăznesc să depăşească limita de viteză, să arunce vreo pungă pe geam sau să încalce orice altă regulă, de teama amenzilor, tovarăşii lor din fostul lagăr socialist nimeriţi pe meleaguri mioritice nu se sfiesc să facă ce vrea muşchii lor, ştiind că la noi e ţara lui Papură Vodă şi nu are cine să-i sancţioneze. Săptămâna trecută, marți, şoferul unui tir înmatriculat în Polonia ieşit de pe platforma Kaufland Ioşia a ţinut [...]

Retrospectiva săptămânii: Marele manager de la CSM explică de ce s-au scumpit biletele

Luni Vio către Ghiusi: „Ai văzut cum colegii mei intră în pensie ca armata română în Ungaria acum 100 de ani?”. „Dar ce comparații ai... De ce nu spui că intră în pensie așa cum ieșeau din Basarabia când le-au dat rușii ultimatum?”. „Cert e că deja nu mai suntem un stat de asistați, ci un popor de pensionari”. Marți Marele manager de la CSM, epuizat: „E greu și să manageriezi clubul, și să muncești pe brânci în Consiliul de administrație de la Gaze”. „Ceva noutăți la club?”. „Am [...]

De la anul și morții vor intra la pensie

Premierul Tudose a pus punctul pe „i”. La ce deranj este în sistemul de pensii, trebuie mărită vârsta de pensionare. Adică nu trebuie amputate pensiile nesimțite, ci tot poporul, într-un glas, va mai rămâne până la moarte să trudească pentru asigurarea prosperității rentierilor din Justiție, Poliție, Armată și Aviație. Dacă ar fi după cei care ne conduc, i-ar îngropa pe cei din privat la locul de muncă, așa cum spunea un banc, până la brâu, ca să facă și curățenie în jurul locului de [...]

Naşul năşit: Emberul Miculelor şi-a dat demisia după ce a fost prins că-şi trăgea pe sfoară patronii

Vă amintiţi, desigur, despre felul în care Bihorel l-a „premiat” recent pe redactorul şef al cotidianului Reggeli Ujság, Borsi Balázs. Omul a fost prins că-şi trăgea pe sfoară patronii, fraţii Ioan şi Viorel Micula, prestând pentru un site concurent, editat de o fundaţie condusă de UDMR-ista Pető Dalma, a cărei activitate o şi promova, gratis, în ziarul fraţilor. Dat în vileag, Borsi şi-a dat demisia „de onoare” şi n-a mai călcat prin redacţie. Reggeli Ujság este coordonat acum, [...]

Poloistul Dunca nu mai înoată printre rechini

Gheorghe Dunca, după o viață în balta de pe Criș, a fost aruncat peste bord. Acum merge să antreneze pe la turci, că ai noștri nu s-au purtat cu el prea creștinește. Omul e supărat că tinerii nu au loc în echipa mare, dar se vede treaba că încă suferă de naivitate. Păi, la ce ne trebuie nouă un tânăr de perspectivă când avem la dispoziție întreg cimitirul elefanților? Un tânăr nu vine cu bani de transfer, cu impresar și cu taxe mai mult sau mai puțin vizibile. Un tânăr mănâncă la mama [...]

Umflat degeaba: După ce-a luat-o în freză sub Pasaj, fanul lui Jobbik se dă mare pe Facebook

Veşti noi despre faimosul simpatizant orădean al extremiştilor de la Jobbik, Kéki Imre Krisztián, cel care s-a dat victima unor necunoscuţi xenofobi români la începutul lunii iunie, după ce într-o noapte a încasat o bătaie în centrul Oradiei de la un puştan mai plinuţ pe care îl făcuse „grăsan” în ungureşte, crezând că respectivul nu pricepe limba. Săptămâna trecută, Kéki, în viaţa de zi cu zi antrenor de fitness, şi-a etalat toţi muşchii pe Facebook, cu mesajul că „Ne revedem peste 10 [...]

Puiu de la OSC și-a luat zborul

Deci: ești condamnat în primă instanță la 9 ani de pârnaie pentru un furt de 650 de milioane de lei. Noi. Leii noi, nu noi. Bagi recurs și pleci din țară, apoi afli de la televizor că justiția te-a potcovit definitiv cu 7 ani de închisoare. Acum milițienii, câți au mai rămas nepensionați, umblă pe la uși, pe la ferești să-l ducă la pârnaie pe Puiu Popoviciu, omul care a investit și la noi în oraș, cumpărând OSC-ul. Asta da, țară! După ce Sebicu Ghiță a făcut cu boltă pe organele [...]

Dorel de Pocola: Localnicii din Feneriş au rămas fără acces pe şosea în satul lor

Supărare mare printre localnicii din Feneriş, comuna Pocola, după ce drumarii care lucrează la DN76 i-au lăsat fără drumul de acces în localitate, decopertându-l complet. Ca să ajungă în satul lor, câteva sute de oameni sunt obligaţi să facă zilnic un ocol de vreo 4 kilometri, prin satul vecin, Poietari. Poate asta n-ar fi un mare deranj, dar drumul, îngust de vreo 2 metri jumate, nu permite ca două maşini să treacă în acelaşi timp, una pe lângă alta, şi nici trecerea unei maşini de [...]

Zece efecte ale pensionării militarilor

1. Candidații la admitere pentru meseria de polițiști vor fi pensionați cu ocazia controlului medical. 2. Toți polițiștii, indiferent de vârstă, vor fi pensionați cu pensii speciale după care, în secunda doi, vor fi angajați pe aceleași posturi în calitate de colaboratori. 3. Femeile din sistem, pensionate, care vor naște, vor primi alocație dublă pentru copii. 4. Angajații trecuți de 35 de ani vor fi considerați decani de vârstă și vor fi împăiați în sala festivă a [...]

Euras de pripas: Contractul pentru Muzeu l-a luat „firma de casă”, dar munca o face tot Selina

Bihorenii îşi amintesc, cu siguranţă, cât tam-tam a făcut anul trecut şeful Consiliului Judeţean, Pasztor Sandor, lăudându-se că după a treia licitaţie organizată pentru terminarea lucrărilor la noul sediu al Muzeului Ţării Crişurilor a atribuit contractul de 6 milioane lei firmei Euras. Ei bine, dacă încă de atunci ştia că firma sătmăreană este aceeaşi care dăduse chix la renovarea Teatrului, între timp Bihorel a aflat că muncitorii acesteia nici măcar nu prestează pe şantierul [...]

Zece măsuri pentru rezolvarea problemei vaccinurilor

1. Toți puradeii să fie ținuți în maternitate până la 14 ani, când se administrează ultimul vaccin. 2. Să i se interzică accesul la facebook Oliviei Steer. 3. Angajații Ministerului Sănătății să renunțe la șpăgi când importă vaccinuri. 4. Părinții care refuză să-și vaccineze copii vor fi ei imunizați în locul odraslelor. 5. Când rata de vaccinare va depăși rata la bancă, se va anunța sfârșitul epidemiei. 6. Poliția să efectueze zilnic razie și persoanele care nu au acte [...]

Aritmetică de doi bani: Şefa ASCO a dat-o în bară la calculul alocaţiei pentru hrana copiilor de creşă

Directoarea Administraţiei Sociale Comunitare Oradea, Arina Moş, riscă să fie luată la bani mărunţi de primarul Ilie Bolojan. Marţea trecută, edilul le-a cerut consilierilor locali ai PNL să voteze o hotărâre pentru scumpirea de la 8 la 10 lei a alocaţiei pentru hrana copiilor de creşă. Cum PSD şi UDMR a votat contra invocând că, prin lege, contribuţia părinţilor nu poate depăşi 20% din cheltuieli, edilul şi-a convins colegii spunând că răspunderea cu privire la legalitatea proiectului [...]

Legea-i lege și pentru Șandor Ianoș și Traian

Traian Bodea a explicat că, în momentul de față, troica de la stațiunea balneară Consiliul Județean, adică Pasztor Sandor, Ianos Mang și el însuși, sunt supuși terorii legilor Statului Român. Astfel, deși ei n-ar pune botul la venituri mărite, tiranul Stat îi obligă să-și mărească salariile cu 25%, pentru că n-ar fi exclus ca domniile lor să atragă ceva fonduri europene. Trist destin pentru niște oameni care au venit la cârma județului pentru binele public. Exact același crud destin [...]

Facultăţi da, studenţi ba! Tot mai puţini tineri se înscriu la admitere la Universitatea din Oradea

Sesiunea de admitere din această vară i-a lăsat cam încrâncenaţi pe universitarii orădeni. Deşi numărul bobocilor care vor începe cursurile la toamnă va fi cunoscut abia săptămâna aceasta, Bihorel a aflat deja că la toate specializările totalul celor înscrişi a fost mai mic decât cel estimat. Inclusiv la Medicină, cea mai în vogă facultate din oraş, concurenţa a fost mult mai lejeră, chiar dacă anul acesta au luat Bac-ul mai mulţi absolvenţi decât anul trecut, deci potenţial [...]