Tokes arogantul

Deşi ani întregi, în ciuda bizareriilor sale – cele mai frecvente fiind acuzele că ungurii din Transilvania ar fi românizaţi forţat – părea un om întreg la cap, europarlamentarul Laszlo Tokes dă tot mai multe semne că… s-a pierdut cu firea.

Săptămâna trecută, de pildă, când a organizat o întâlnire cu jurnaliştii pentru a le povesti, pentru a câta oară, că ungurimea din Ardeal este asuprită şi că Guvernul USL-ist o deznaţionalizează mai rău decât Ceauşescu pe vremuri, Tokes a avut o ieşire nervoasă în momentul când unul dintre gazetari i-a cerut să traducă şi în româneşte un document pe care secretara sa îl pusese pe mese, dar numai în limba maghiară. „Găsiţi-vă un traducător, eu nu sunt traducător!”, a răbufnit, grobian, fostul episcop.

Aşa stând lucrurile, Bihorel îi recomandă lui Laci bacsi să schimbe tratamentul. Iar dacă vrea ca mesajul său să ajungă la toţi românii, trebuie totuşi s-o facă pe traducătorul, că altfel nu-l bagă în seamă decât coetnicii lui, care şi ei îl ştiu câte parale face…

 

1

1 Comentariu

*
*

  1. >> Postat de gale | 4 martie 2013 09:37

    Tokes traieste an lumea lui.ca multi alti de etnia lui