Ţeapa de la Festivalul Tineretului

Iubitorii de mici şi muzică prezenţi la Festivalul Tineretului din Parcul Bălcescu au trebuit să se mulţumească numai cu mâncarea. Asta pentru că firma organizatoare, Bevidam Events, din Cluj, s-a făcut de ruşine şi nu şi-a plătit sunetiştii.

Madam Halasz Amalia, reprezentanta firmei ţepare dădea, într-o română aproximativă, vina pe birtaşii care nu i-au dat banii. Păi, aşa e mişto să faci biznis, cu banii în avans iar apoi, dacă nu-ţi ies socotelile, să le spui muzicanţilor că n-au avut noroc în viaţă.

Poate n-ar strica puţină curăţenie între numeroasele firme de impresariat şi organizare evenimente, nu de alta dar e jenant să vii până în Parcul Bălcescu şi să dansezi după muzica pe care ţi-ai pus-o la telefon. Cât despre toţi Bevidamii şi Amaliile Halasz, încercaţi să cântaţi pe la alte mese, că data viitoare s-ar putea să nu mai scăpaţi aşa de uşor!

1

1 Comentariu

*
*

  1. >> Postat de Chirila MirceaMarean | 29 iulie 2015 23:04

    ‘Ai nu ma innebuni… Taman de la Cluj, unde a facut fiu-tu si fiica-ta facultatea, de unde iti iei lumina… si ne-o dai si noua…. Mare om esti, mai mustacios mic…. hai, te iert de data asta, insa despre clujeni, despre ce scoli slabe au si cat de laudate sunt, ai putea sa o scrii mai apasat….

    Hai ca-ti trimit comentul din trei tari difereite…

    Semneaza,
    Mos Craciun

Women Moncler delmas Trench Coat 2015 Sale Online 2016 Women Moncler meille Padded Jacket Beige Sale Online 2016 Women Moncler lissy Padded Jacket Sky blue Sale Online 2016 Moncler Sleeveless Striped Stretch Dress White Blue Mens Moncler Lightweight Puffer Down Vest Black On Sale Women Moncler renne Padded Coat 2015 Sale Online 2016 Women Moncler joux Padded Jacket Grey Sale Online 2016 Mens Moncler Morane Logo Stripe Down Jacket Black On Sale