Retrospectiva săptămânii, prin ochii lui Bihorel: Fostul procuror explică de ce se tot leagă de vecini

Luni

Vio către Ghiusi: „Văd că blestemul Păsztorului acționează asupra lui Bolovan acum, că a venit iarna grea”. „De ce?”. „Păi, băieții deștepți au semnat contractele de deszăpezire, iar actuala conducere a Județului trage ponoasele”. „Nu-i chiar așa. Sunt firme serioase de deszăpezire, unele au în dotare chiar și lopeți și mături”.

Marți 

Fostul procuror ajuns avocat se leagă de vecini numai așa, de-a lelea. „M-a enervat vecinul că a pus poza patronului de la Irish Pub pe ușă. Am avut coșmaruri!”. „Dar tu ești om al legii. De ce sari la bătaie, ditamai maestrul barei?”. „Păi, la mine bara nu e cea la care pledez, ci o țeavă cu care-mi lovesc dușmanii”.

Miercuri

Nae polițistul, despre evenimentele din Congresul SUA: „Lumea îi plânge pe americani, dar să nu uităm că pe gibonul ăla îmbrăcat în blănuri și cu coarne au reușit să-l scoată după câteva ore din clădire. Nouă o să ne trebuiască patru ani să scoatem șoșoancele din Parlament”.

Joi

Cu un dascăl, despre vaccinare: „Văd că foarte puțini profesori vor să se vaccineze”. „Păi, nu ne e bine așa? De un an nu facem nimic și luăm salar. De ce să se vindece lumea de Covid?”. „Mulți spun că mai au nevoie să se informeze despre efectele vaccinului”. „La cât de inteligenți sunt unii, o să le trebuiască 10 ani să priceapă contraindicațiile”.

Vineri

A fost ședință la Poliția locală. Unul dintre șefi mi-a povestit: „Dacă tot nu are niciun efect testul psihologic la care sunt supuși, că s-au plâns psihologii că le decalibrează aparatele, măcar n-o să-i mai lăsăm să pună mâna pe cuțite”. „Și cum o să le impuneți asta?”. „Le dăm numai mâncare pasată”.

Sâmbătă

La Filarmonică au ajuns muzicienii să cânte pe gratis, din lipsă de fonduri. Șeful mi-a explicat: „Avem de-a face cu artiști de renume care efectiv cântă din plăcere”. „Dar la ansamblul folcloric de ce nu se întâmplă la fel?”. „Ăia nu pornesc higheghea până nu le lipești suta de frunte”.

Duminică

Dacă ritmul vaccinării se menține, actuala populație va muri nu de Covid, ci de bătrânețe.


*
*