Ninja de Toboliu: Primarul Pavel Maier, reclamat pentru loviri de un afacerist local

Scandal mare, deunăzi, la Primăria din Toboliu, unde o dispută între edilul Pavel Maier şi patronul unei ferme agricole, Florin Ciurdariu, legată de mejdină şi proprietăţi, s-a terminat la spital pentru afaceristul care s-a trezit cu o gaură în falcă, după ce edilul l-ar fi înţepat cu-n pix.

Cel puţin aşa susţine Ciurdariu, care l-a şi reclamat pe Maier pentru loviri, susţinând că primarul şi-a ieşit din minţi după ce i-a reproşat că împarte pământurile după ureche, de au ajuns localnicii să-şi semene unii altora grădinile, pentru că niciunul nu ştie exact care a cui este.

Evident, primul gospodar al comunei are o altă variantă, pretinzând că afaceristul, deşi absolvent de Teologie, e cam sălbatic şi îi sare ţandăra din orice. Cum a fost şi în ziua altercaţiei, când ar fi sărit peste birou ca să-i tragă un cap în gură, după ce i-a adus la cunoştinţă că nu-i semnează adeverinţa pentru fonduri APIA, din cauza unor nereguli la suprafeţe.

Iar edilul, ca să se păzească, a vrut să-i bage agresorului degetele-n ochi, dar i-a nimerit barba. „L-am zgâriat, nici vorbă de pix!”, se jură Maier, care se plânge de ultraj, că doar a fost atacat în exerciţiul funcţiei…


*
*