Maneaua lui Victoraş Micula: Tânărul magnat bihorean a ajuns erou în manele (VIDEO)

Dani, manelistul care-şi zice şi Prinţul Banatului, a devenit de ceva vreme trubadurul de curte al celebrului Victoraş Micula, căruia îi dedică hit după hit. Cel mai recent poartă titlul „Adevăraţii infractori 2019”, cu trimitere directă la anchetele penale care îl vizează pe tânărul magnat, chiar dacă nu e pomenit cu numele: „Pentru cel mai vânat om din România, care a făcut bani legal şi curat, şi unii dintre voi vă ţineţi de capul lui”, sună dedicaţia.

Maneaua, care pe YouTube a strâns deja peste 150.000 de vizualizări, abundă în osanale la adresa juniorului, descris „mai curat ca şi o coală de hârtie”, cu „dosare fabricate” doar pentru că nu se supune „sistemului crunt”, fiind „prea calificat”, căci, vezi bine, „dintr-un tată şef, tot un şef s-a născut”.

Desigur, Victoraş îi va învinge pe sereiştii şi poliţiştii care îl urmăresc din satelit, cu drone, care i-au montat tehnică şi i-au făcut „cea mai mare percheziţie din România”, „că aşa e legea în Oradea pe stradă”, fiindcă el îi are la mână aproape pe toţi, iar în final „tot o să-mi daţi banii ce-i aveţi datorie”. Nu că ar avea nevoie, zice tot Dani manelistul, din moment ce Victoraş „câştigă bani cu sacul din imobiliare”. Fără număr…

1

1 Comentariu

*
*

  1. >> Postat de io | 15 iulie 2019 09:57

    Daca mai continua asa cativa ani.. ramane cu sacul si fara mostenire…