Loazele simulează că iau examenele, profesorii simulează că-i învaţă carte

Rezultatele de la simularea pentru Evaluarea Naţională şi Bacalaureat ne-ar umple de mândrie dacă probele s-ar fi desfăşurat în Germania.

Cel puţin la matematică, loazele s-au întrecut în note de 1 şi 2 ceea ce, conform sistemului lor de notare german, înseamnă că eşti eminent.

În sfârşit asistăm cu bucurie la închiderea cercului vicios. Elevii habarnişti sunt pregătiţi de prima generaţie de dascăli rataţi, care la rândul lor s-au târât prin liceu şi s-au căpătuit cu o diplomă luată prin nu ştiu ce formă de învăţământ la distanţă.

De acum înainte sistemul educaţional va întra total în vrie. Din elevi proşti vor ieşi profesori lamentabili, care la rândul lor vor şcoli nişte învăţăcei de toată jena.

Inspectorul şcolar general, Daniel Negrean, a arătat pentru prima dată că nu doar elevii s-au făcut de mândra baftă, ci şi dascălii lor. Cei care dorm cu creta-n mână devin vocali exclusiv când e vorba de salarii şi sporuri. Mi-ar placea să aud că Inspectoaratul simulează câteva luni că le dă salariu.

1

1 Comentariu

*
*

  1. >> Postat de Ionela Horge | 23 martie 2014 09:11

    Ce nu stie domnul inspector este ca nu se poate face nimic. Putregaiul e asa de gros ,fermentat curge pana la inspectorat… Are dansul idee de ce nu are dascali care sa predea cateva ore pe saptamana meditatii gratuite pentru elevi? De ce nu sunt sambetele meditatii de limba si literatura romana, matematica, materii care sa fie predate de voluntari. Pai de unde vor sporuri si salarii ,,profii”? De unde stiu despre acest canan? Nu cumva ,,pestele” de la cap se impte? Metafora ,, loaze” este atribuita cetatenilor de orice CULTURA, etnie, care pe banii statului si din banii statului fac ,,succesuri” nu succese. -In mod normal dumneata domnule inspector ar fi trebuit sa ai sponsorizari care sa ofere in fiecare sambata dupa meditatii, un ospat pentru elevii silitori, care desi sunt loaze dupa mintea dumitale, ar face un efort sa invete, sa se integreze in materii. Numai ca, e mai simplu sa pasati g o a n g a , de la unii la altii… Oricum nu trebuie sa va fie rusine ca si altii inaintea dvs, au procedat la fel… Si uite vezi p l i v i t u l, se face azi cu tractorul, nu cu mana ca pe vremuri. Da pe vremuri crede dansul ca se invata materie? Aceleasi ,, succesuri” sub o alta egida, mai falnica, mai ,, codoi”. Trist este ca toata lumea asta a loazelor, fac nimic nou, iar neputinta naste doar frustrari si comentarii tardive…