De la dragoste la puşcărie: Amorezul care a acuzat-o pe folclorista Lia Bereş de evaziune, trimis în judecată pentru că i-a golit femeii cardul

Săptămâna trecută, procurorii DIICOT Bihor au trimis în judecată un fost profesor, pe Olimpiu Hebriștean. Omul e cunoscut cititorilor BIHOREANULUI: supărat că a fost părăsit de iubită, cântăreața de muzică populară Lia Bereş, patroana firmei Pietate, a reclamat-o la ziar acuzând-o că face evaziune şi primeşte fraudulos pensie de boală, ba şi că plăteşte un medic de la Ambulanţă să îi livreze „clientelă”.

Iată că răzbunătorul amorez nu e nici el ușă de biserică deoarece, după despărțirea de fosta iubită, Hebriștean a plecat cu cardul ei cu tot, iar vreme de 3 luni i-a golit sistematic contul bancar, luându-i femeii pensia, motiv pentru care aceasta l-a dat în final pe mâna procurorilor.

Chemat să se explice, omul a încercat să dreagă povestea, pretinzând că n-a făcut decât să-și recupereze o datorie pe care Bereș o avea față de el. Cum însă n-a furnizat probe elocvente, acum va fi judecat pentru o salbă de acuze: furt, acces ilegal la un sistem informatic, operaţiuni financiare frauduloase, toate în formă continuată. Uite așa se ajunge de la dragoste la ură și de la ură la pușcărie…


*
*