Cu lacrimi în ochi, Consiliul Județean îşi va revendica prejudiciul în dosarul Kiss-Selina

Bănuiala mea este că pe la Consiliul Județean nu foarte mulți au absolvit școli adevărate. Pentru că proverbul spune: „Cine are carte are parte”. Pe cale de consecință, cine n-are carte n-are parte.

Unii angajați nu au vrut ca onor Consiliul Județean să-şi revendice prejudiciul stabilit de DNA Oradea, adică să-şi recupereze banii prăduiți de Kiss Alexandru în afacerea cu terenurile și blocurile lui Beni Rus.

Unul dintre avocații lui Sanyi a fost Ianoș Mang, care nu vede paguba, probabil pentru că cele 6 milioane de euro stabilite de DNA ca prejudiciu e un mizilic pentru partidul din care face parte. Baiul este că prin decizia Consiliului, Sanyi riscă să rămână și legat, și cu banii luați.

Nu-i nimic, îi recuperează el, dacă intră noile legi în vigoare, care spun că la condiții nasoale de detenție poți primi despăgubiri serioase.


*
*