Jurnal de Bihorel

Retrospectiva săptămânii: Depanatorul se asigură ca CJ Bihor să nu ducă lipsă de şefi cercetaţi

La Consiliul Judeţean, Depanatorul mi-a explicat: „Niciodată nu mi-a plăcut ca judeţul nostru să fie o excepţie. Mie îmi place normalitatea”. (mai mult…)

În Bihor, doar cinci produse tradiţionale atestate

Ne-am bătut cu pumnii-n piept până era să facem cancer la sân, lăudându-ne cu minunatele noastre tradiţii. Puteam intra lejer în istorie cu formidabila bucătărie bihoreană, din care nu lipseşte bograciul băut prin goarna de la vioară sau pălinca din electrozi de la Zalău. Dar când a fost vorba să umblăm după acte, să protejăm produsele, ne-am trezit că doar cinci au patalama la mână. Aşa cum vă aşteptaţi, e vorba de: pălinca de prune, de gutui, de caise, de mere şi de pere. De unde se [...]

Europarlamentarul Eduard Hellvig e prea tânăr ca să aibă probleme cu  ANI

Eduard, bihorean prin adopţie, a câştigat bătălia lungă, surdă şi sâcâitoare cu Agenţia Naţională de Integritate. Că omul e integru se poate vedea după modul în care a reuşit să gestioneze trecerea, în calitate de sfătuitor, de la tulceanul Antonescu, la sibianul Iohannis. Hellvig nu e primul care dă o palmă peste ceafă angajaţilor de la ANI, cei care, în zelul lor, demolator au băgat în aceeaşi oală vinovaţi şi inocenţi deopotrivă. Decizia Justiţiei face să le mai intre sânge în [...]

Pe senatoarea Biro Rozalia o frământă sănătatea bipezilor tineri

Doamna Biro, în calitate de senator, a pus câteva probleme de bun-simţ. Printre ele, situaţia sistemului medical pediatric, mai pe înţelesul ei, vindecarea corespunzătoare a bipezilor tineri. La ce date statistice avem în ce priveşte mortalitatea infantilă, demararea unui proces de analiză este absolut necesar. Doamna Biro doreşte să revoluţioneze sistemul de sănătate pediatric şi a pus cap la cap - sper că nu cap în cap - peste 100 de instituţii şi organizaţii, în vederea creării unui [...]

Pur orientativ: A intrat în vigoare noul „Mers al trenurilor”

Faţă de ediţiile trecute, noul „Mers al trenurilor” are mai multe informaţii şi facilităţi pentru călători. 1.  Jumătate din pagini sunt albe pentru ca distinşii călători să poată mânca pe ele. 2. Partea tipărită e imprimată pe hârtie igienică. Nu de alta, dar la ce întârzieri sunt, se pot şterge undeva cu „Mersul trenurilor”. 3. Toate trenurile au trecute, pe lângă ora de plecare şi sosire, şi numărul de minute de întârziere. 4. Pentru calculul întârzierilor, CFR Călători nu [...]

Viaţa bate filmul, da’ nu pentru mult timp…

Oradea este plină de festivaluri. Avem Festivalul Berii, Festivalul Pălincii, Festivalul Vinului şi alte festivaluri numai bune pentru satisfacerea setei de alcool a drojdierilor din Bihor. Sigur că încă mai avem de muncit. Nu există un festival al romului, cu toate că material avem din plin, mai ales în zona Velenţa. Ar fi de dorit un festival al lichiorului, sărbătoarea secăricii sau reunirea anuală a consumatorilor de monsi (monopol cu sirop). Un schimb de impresii şi halbe de [...]

Anul acesta Revelionul pică pe 12 decembrie

Calculele sunt simple. Ştefan Hruşcă a venit să colinde la Oradea pe 5 decembrie. Iar când colindă Hruşcă, vine Crăciunul. Şi cum la o săptămână după Crăciun vine Revelionul, tot orădeanul va serba pe 12 decembrie Noul An. Aşa mi-au ieşit mie socotelile! Mergând pe aceeaşi logică, Sfântu’ Ioan va fi în 18 decembrie, după care fiecare orădean se poate retrage pe la damigenele lui, să petreacă şi împreună cu ceilalţi români. Singurii care nu vor avea parte de sărbători sunt poliţiştii [...]

Retrospectiva săptămânii: Şefa Verzilor a fost trimisă la bulău şi plănuieşte un atac de panică

Îndrăgostită de verzişori, Şefa Verzilor a primit un an jumate cu executare, pentru nişte şpăgi destul de consistente. „Ce te faci dacă te bagă ăştia la bulău?”. „Mai am o cale de atac ca să scap. Mă gândeam la un atac de panică”. Luni Vio către Ghiusi: „Hai, mă, să bem ceva, că e ziua noastră naţională!”. „Pentru voi e zi naţională, nu pentru noi. Oricum, eu m-am lăsat de băut”. „De când?”. „De azi noapte de la ora zero până la noapte la ora zero. După aia putem bea încontinuu [...]

După un examen extrem de greu, Dorel Dume a ajuns şef la Ape

Dorel Dume nu şi-a trădat degeaba partidul. A plecat de la PDL la PSD pentru un post de director la Administraţia Bazinală şi iată că visul i s-a împlinit. Dar pentru asta a trebuit să muncească din greu. A fost supus unui examen dur, comparabil doar cu cel ginecologic. Deşi a fost singur la concurs, exista riscul să iasă pe locul II. Noroc cu braţul protector al partidului, ce are grijă ca, indiferent că eşti tălâmb, cu retard sever sau pur şi simplu bou sadea, să te pună în scaunul [...]

Obiceiuri de Miculaş, culese de Bihorel

Unii zic că a venit Moş Nicolae. Alţii l-au aşteptat pe Miculaş. Indiferent de etnie, toţi au sperat să se aleagă cu ceva în cizmuliţe, în afară de apă şi noroi. Obiceiurile, însă, diferă de la loc la loc, de la ţară la ţară. Povestea spune că în seara de Sfântu’ Nicolae, copiii trebuie să-şi facă ghetuţele, să le pună în geam, urmând ca dimineaţa să le găsească pline cu cadouri. 1. Pentru a-ţi pune cizmuliţele în geam, ai nevoie de două lucruri: de geam şi de cizmuliţe. 2. În [...]

Sfat pentru orădeni: dacă nu vreţi Hruşcă, mergeţi la baschet!

Vineri vine oficial Crăciunul la Oradea. Asta pentru că Ştefan Hruşcă va leruiluri în urbea noastră. Şi se ştie că ăla nu-i Crăciun fără Hruşcă şi fără filmul „Singur acasă”, sau cum mai spun cei care amestecă engleza cu româna: ”Homalău’n”. Pentru cei care n-au bani de prozac şi xanax, pot înlocui concertul lui Hruşcă mergând, o zi mai târziu, la baschet. CSM face în fiecare an de Miculaş o acţiune caritabilă. Spectatorii sunt invitaţi să arunce pe teren cu jucării de pluş pentru [...]

Pentru că nu mai are voie să funcţioneze pe cărbune, CET-ul o va lua pe ulei

Vechiul CET al oraşului nu este lăsat să moară în linişte. Deşi la etatea lui l-am putea vinde pe bani buni muzeului tehnicii din Londra, ne încăpăţânăm să-l mai ţinem un an în funcţie. Dar nu de voie, ci de nevoie. Buba mare este că CET-ul poluează de mută nasul U.E., iar Primăria s-a angajat că, din 2014, pe coşul centralei va ieşi exclusiv parfum de lavandă. Norocul orădenilor e că Ponta nu a ieşit preşedinte, căci altfel se umfla rânza în colegii lui din Bihor, iar aceştia n-ar fi [...]

DIICOT-ul ştie că-i corupţie la farmacie…

Ce poate fi mai relaxant decât să te trezeşti cu noaptea-n cap şi să descoperi că din nou au descins mascaţii. Poporul cere sânge, iar organele au grijă de asta. Când am aflat că se fac 67 de descinderi pe la farmacii şi la medicii de familie, oncologie şi neurologie, mi-am zis că vom rămâne fără asistenţă medicală în judeţ. Pentru prinderea duşmanilor poporului au fost aduşi jandarmi de la Cluj şi Timişoara, că probabil mascaţilor din Oradea le puţeau cagulele. Din păcate, plafonul [...]

Zece cârcoteli despre Ziua Naţională la Oradea

1. De ce nu a fost cald şi soare ca să poată ieşi lumea la iarbă verde? 2. De ce batalioanele române au trecut Carpaţii odată cu intrarea în NATO? De data asta de la vest la est? 3. De ce a lipsit primarul Ilie Bolojan? 4. De ce a fost prezent vicepreşedintele Consiliului Judeţean Alexandru Kiss? 5. De ce cea mai aplaudată piesă din defilare a fost bucătăria de campanie? 6. De ce oamenii cu maşini 4x4 ies cu ele la defilare în loc să umbe cu Dacii jerpelite? 7. De ce a [...]
1

Retrospectiva săptămânii: Ce şcoală a terminat angajatul Direcţiei Agricole care s-a făcut de râs la Prefectură

La Colegiul Prefectural a luat cuvântul un şef de la Direcţia Agricolă. După ce a silabisit trei rânduri într-un sfert de oră, prefectul l-a întrebat ce şcoală a terminat. „Am terminat şcoala din sat, mai exact până la roşu, că la tencuit nu mă pricep”. (mai mult…)

Gică Contra prezintă opt motive pentru care parcul făcut pe strada Xenopol e naşpa

Compania RCS&RDS a decis să „facă ca cadou” urbei un parc pe strada Xenopol. E vorba de 8.000 de metri pătraţi, în care s-au plantat arbori de patru ani, la 500 de euro bucata. Spaţiul este irigat, iar Primăria mai trebuie doar să amplaseze bănci şi locuri de joacă pentru copii. Am primit, în schimb, de la domnul Gică Contra câteva observaţii de bun nesimţ cu privire la această chestiune. „Dragă Bihorel, vreau să aduc la conştiinţă la toţi orădenii următoarele observaţii: 1. [...]

Zece motive pentru care nu se vrea implementarea cardului de sănătate

Capo di tutti capi al Colegiului Medicilor din România, dottore Vasile Astărăstoae, a declarat că pentru el şi gealaţii din subordine implementarea cardului de sănătate nu este o prioritate. După ce s-au cheltuit 50 de milioane de euro, acum domn’ doctor ne abureşte că datele din card vor putea fi trecute în viitorul card de identitate. Adică peste 10-15 ani, chestie care le mai dă un răgaz medicilor infractori să fure după pofta inimii. Să vedem care sunt motivele pentru care [...]

Rozica mai face două ture, să nu zică lumea vorbe urâte despre ea

Fosta noastră viceprimăriţă şi mare groafă la UDMR, Rozalia Biro, a declarat că negocierile cu PNL s-ar mai putea prelungi. Adevărul e că este exact perioada în care românii şi ungurii, deopotrivă, intră în pauză de gândire până după Sfântu’ Ion. Tactica udemeriştilor nu poate decât să le aducă beneficii. Mai fac două ture prin curte, se mai codesc, îşi aduc aminte că sunt fete mari, că electoratul lor o să se strâmbe. De parcă dau ei doi bani, sau mă rog, forinţi, pe ce cred [...]

Incredibil! Au şi venit manualele pentru elevii din clasele I şi a II-a

La numai două luni şi ceva de la începerea şcolii, elevii din clasa I şi clasa a II-a nu se vor mai uita pe pereţi, ci în manuale. Cu o viteză pe care numai teama de DNA o poate explica, Ministerul Educaţiei a distribuit manuale unei generaţii care nu a avut norocul copiilor din Fâşia Gaza, bombardată sălbatic, sau din Liberia, afectată de Ebola, unde manualele au ajuns la timp. Ce implicaţii vor avea aceste manuale: 1. Vom intra în rândul ţărilor civilizate, Zimbabwe, Rwanda şi [...]

Daniel Meze, omul Elenei Udrea, a dat şi el ce a avut

Daniel Meze, jurnalistul metamorfozat în secretar al partidului doamnei Udrea, a fost dat afară din PMP. Nu pentru rezultatele proaste, care oricum erau previzibile, ci pentru că ar fi vândut 12 locuri în secţiile de votare unui alt mare partid: UNPR-ul generalului Oprea. Meze s-a apărat arătând că vânzarea la PMP este sport judeţean din moment ce fostul şef al filialei, Mircea Matei a dat şi el 60 de locuri la europarlamentare. Cazuri similare au mai fost, ba unii au mai şi făcut ceva [...]