Raita, mai curat, mai uscat

Instanţa supremă a decis că fostul candidat la primărie, domnul Călin Raita, nu merită băgat la puşcărie. În vremea când haiducea ca mare constructor, Raita ar fi înşelat 11 firme, luând materiale de construcţii pe care apoi nu le-a mai plătit. Mai mult, a pus ca administrator un om cu carte puţină, pentru a şterge urmele.

Gaura a fost de 700 de mii de euro dar, cum Raita mai avea şi alte procese, a decis să restituie banii. Asta a fost bafta lui, pentru că judecătorii au decis că a comis 11 fapte de înşelăciune cu prejudiciu recuperat, şi nu a fost acuzat de înşelăciune în formă continuată.

Într-un fel, nu e rău să se meargă în primul rând pe recuperarea prejudiciului. Cu ce-l încălzeşte pe un ţepuit faptul că alde Raita face pârnaie, dacă el rămâne cu paguba?

Pe de altă parte, astfel de decizii ale justiţiei pot da apă la moară viitorilor escroci. Ei trag tunurile, dacă nu sunt prinşi, o duc bine-mersi, dacă sunt găsiţi, dau banii înapoi şi îşi salvează pielea. Dar, vorba aia, totu-i bine când se termină cu tine.


*
*