Jurnal de Bihorel

Senatorul Câine Rău a îmbulinat-o rău

Senatorul liberal Cristi Bodea este un tip care se ştie pune în valoare. Din 24 de ore, 12 este pe la televiziuni, unde luptă pentru cauza liberalismului. Iar printre picături mai trece şi pe la Senat, probabil mai ales în zilele de salariu. Când s-a pus problema belirii lui Şova, ciudat, liberalii nu s-au mobilizat la vot. Dacă erau toţi prezenţi, la ora asta Şova mânca arpacaş din aceeaşi gamelă cu Marean Vanghelie, iar Ponta ar fi avut coşmaruri şi transpiraţii reci. Domnul Bodea a [...]

Dumitru Voloşeniuc i-a tras o palmă lui Victor Ponta

Lupta dintre PSD şi PNL capătă conotaţii fizice. Săptămâna aceasta, fostul vice de la Consiliul Judeţean, Dumitru Voloşeniuc, i-a tras o palmă zdravănă lui Victor Ponta. Cine crede că, în urma acţiunii, i-au zburat ochelarii de pe nas lui Victoraş, se înşală. Este vorba de o palmă morală. Urmărit de belele şi bube făcute pe când era şef la ABA Crişuri, Voloşeniuc şi-a dat demisia din Consiliul Judeţean şi din conducerea PNL Bihor pentru a nu aduce deservicii imaginii acestora. În [...]

Povestea lui Sanyi Kiss, agentul 007

Am trăit să o văd şi pe asta. Groful Kiss ar fi sub protecţia serviciilor secrete maghiare. Deja mi-l închipui cum se antrenează în baze secrete, sare peste garduri, trece prin foc, se aruncă din avion fără să-şi dea seama că şi-a uitat paraşuta acasă, trage cu puşca, azvârle cu grenada, după care ajunge la Consiliul Judeţean, unde duce o existenţă discretă de vicepreşedinte. Unul dintre denunţători le-a declarat procurorilor că serviciile secrete maghiare i-ar fi cerut să-l lase în [...]

De Ziua Mediului, mai mulţi orădeni au fost duşi cu pluta

De Ziua Mediului, Poliţia Locală a făcut, după proiectul unui student, o barcă din PET-uri, pe care a lansat-o pe Criş. În afară de constructori, în ambarcaţiune au mai luat loc şi şeful Poliţiei Locale, ba chiar şi consilierul local Cristian Puşcaş. Ca să nu zică lumea că sunt duşi cu pluta, pe mal au rămas subprefectul Ghiusi Delorean şi şeful ABA Crişuri, Dorel Dume. Organizatorii au mulţumit în primul rând bravilor consumatori de bere la PET, care, prin activitatea lor zilnică [...]
1

Retrospectiva săptămânii: Cu cine a făcut depanatorul schimb de experienţă în arest

Depanatorul a povestit despre condiţiile din arest: „ Mie nu mi s-a părut aşa de groaznic. Am avut inclusiv apă caldă”. „Şi ce ai făcut cu ea, baie?”. „Nu, am făcut cafea. În plus, în celulă am fost împreună cu nişte hoţi. Parcă eram fraţi. Am putut avea şi un util schimb de experienţă cu ei”. Luni Vio către Ghiusi: „Ai fost la festivalul de mâncăruri tradiţionale de la Cetate?”. „Da, cel mai mult mi-a plăcut ghiveciul”. „Eu n-am văzut niciun ghiveci, ci doar bograci şi mititei”. „Eu [...]

Le-a picat ceva din cer ţăranilor din Vadu Crişului: Prinţ Pol

La 85 de ani după ce Regele Carol al II-lea a aterizat la Vadu Crişului, pe motiv că i se terminase combustibilul, autorităţile locale au decis să comemoreze evenimentul. Nu în fiecare zi îţi pică din cer câte un prinţ sau rege. Amuşinând că-i rost de imagine, nepotul lui Carol II, numitul Prinţ Paul, alături de Prinţesa Lia, au venit tot pe calea aerului la ţăranii de pe Crişul Repede. Spre deosebire de bunicul, Pol a folosit elicopter. Problema este că li se face o mare nedreptate [...]

Sanyi Kiss, suspendat şi sub control judiciar

Şeful UDMR Bihor este un tip degajat chiar şi atunci când zgomotul de cătuşe îi tulbură timpanul, scăriţa şi ciocănaşul. A recunoscut cu modestie că mare lucru nu a înţeles din referatul făcut de procurori, ba mai mult, pe măsură ce citea, tot mai vinovat se simţea. Adevărul e că dacă i s-ar pune la dispoziţie toate actele de urmărire penală, pentru toate faptele comise în ultimii 20 de ani, domnul Kiss ar putea da de băut că s-a abrogat pedeapsa cu moartea. Pun pariu că a fost [...]

10 efecte ale reţinerii lui Alexandru Kiss

1. La aflarea veştii, Szabo Odon a dat de băut la toată scara blocului. 2. Preţul reparaţiilor la televizoare s-a dublat. 3. A crescut producţia de chiftele şi praştii. 4. Sanyi a cerut un letcon ca să poată face lipeala mai uşor cu colegul de cameră. 5. Persoana care a scris comunicatul UDMR, ce dădea de înţeles că motivul arestării lui Kiss a fost dorinţa acestuia de a amplasa statuia Sfântului Ladislau în centru, a mărturisit că nu-şi luase medicamentele. 6. Statuia lui [...]

Cazul Kiss. 7999 de maghiari urmează să fie arestaţi

Conform comunicatului dat de hoaverii de la UDMR, vicele Kiss Alexandru este o victimă a discriminării etnice şi a fost reţinut de procurorii DNA nu pentru că fură judeţul de 25 de ani, ci pentru că a semnat pentru amplasarea statuii lui Ladislau în centrul oraşului. Încă n-am reuşit să aflu dacă autorul comunicatului şi-a luat medicamentele înainte de a scrie asemenea inepţii, dar dacă ar trebui să ne luăm după el, libertatea a încă 7999 de maghiari e în primejdie. Asta pentru că 8.000 [...]
2

Retrospectiva săptămânii: Mihai Viteazul rămâne pe loc fiindcă Bolovan are grijă de pietrele din Piaţa Unirii

 Bolovan, încurcat de metalul apeviştilor din Centru. „Am decis să-l lăsăm pe Mihai Viteazul la locul lui, că dacă aducem macaraua pentru mutare ne strică frumuseţe de pavaj”. „Păi în ţara asta nu mai există elicoptere?"... (mai mult…)

Oamenii de la Finanţe se dedică trup şi suflet meseriei

De obicei la Colegiul Prefectural vine câte un şef de deconcentrate care turuie nişte cifre şi cu asta s-a bifat acţiunea. De data aceasta, domnul Ioan Mihaiu, şeful Finanţelor bihorene, a venit cu nişte elemente care mi-au dat de gândit. În primul rând, controalele pe care Antifrauda le-a făcut micilor comercianţi nu sunt chiar atât de inutile din moment ce gradul de încasare a crescut cu peste 25%. Apoi, a sugerat că şi inspectorii noştri ar trebui să dea dovadă de determinarea celor [...]
1

Curs festiv „l-a” Facultatea de Arte…

O fi plină Facultatea de Arte din Oradea de oameni cu talent, poate chiar talente, dar la gramatică nu stau prea bine. Un anunţ al decanatului, fotografiat şi postat pe Facebook de o studentă, arăta aşa: „Cursul festiv la Facultatea de Arte v-a (!) avea loc în aula Universităţii în data de 9 iunie 2015, ora 12”. Pe acelaşi afiş, un student le-a atras atenţia intelectualilor că, totuşi, ar trebui să înveţe să scrie. „Lucraţi la Universitate, nu la săpat şanţuri!”, le-a transmis [...]
1

Ioan Felea, pensionat definitiv de colegii de la Sorbonica

Fostul prorector Ioan Felea a ajuns la vârsta pensionării. Pentru a mai rămâne la catedră, şi altfel decât pe post de ficus, avea nevoie de acordul colegilor din Senat. Iar aceştia nu au ezitat să-i dea un brânci de ajutor. Din 47 de votanţi, 24 au fost împotriva rămânerii lui în Universitate, iar un alt vot a fost nul. Ehei, ce bucurie pentru junii universitari, care abia aşteaptă să se elibereze postul. Deşi, dacă s-ar pune în aplicare softurile care decelează plagiatele s-ar elibera, [...]
1

Cu manageri ca Pasc, Aeroportul Oradea va fi veşnic la locul potrivit: în aer

Mai marii judeţului, împreună cu operatorii aerieni autohtoni (aerieni la propriu şi la figurat), au încercat să ne explice că lucrurile virează spre roz la Aeroportul Oradea. Drept urmare, prima veste bună a fost aceea că reluarea curselor spre Bucureşti se amână, ceea ce va face să crească nervozitatea parlamentarilor locali. A a doua veste bună, mai ales pentru domnul Gheorghe Pasc, şeful Aeroportului, este că nu se vor mai ţine licitaţii, ci se va face selecţie de oferte. Cum ar [...]

Interzicerea ridicării maşinilor, bucuria neamului lu’ manivelă

S-a trezit şi klingonianul Victor Ciorbea, marele avocat al poporului, să se bage în seamă. Omul a cerut ca hingherii de maşini să nu mai funcţioneze, ca să arate cum se gândeşte domnia la şoferii nesimţiţi. Nu-i plâng pe hingheri, căci în ţară majoritatea sunt de fapt nişte firme de făcut bani grămadă. Dar să nu poţi să te atingi de junghiul de maşină a unui neam de manivelă, care blochează linia de tramvai mi se pare o decizi care vizează idioţenia. Am trecut prin momente similare [...]

Doar doctoriţa Carmen Pantiş mai poate salva firma care a făcut mozaicul din Pasaj

Când a venit să facă pasajul Vulturul Negru, firma de casă şi masă a UDMR-ului, Marconst, credea că funcţionează figura „la ţară merge, la oraş nu se observă”. Ei bine, acum s-au trezit că fuşereala lor nu a fost recepţionată, iar contractul denunţat. Prin urmare, li se aplică penalităţi care - la o primă strigare - trec de 5 milioane de euro. Această sumă este uriaşă pentru orice constructor, aşa că singura şansă ca marconştii să o poată achita este să ia legătura cu şefa [...]

Un întreprinzător din Lugaşu de Jos face bani cu nemiluita din prostituţie

Îl cheamă Viorel Varga, dar îl mai cheamă şi DIICOT-ul la declaraţii. Băiat deştept, omul a văzut că nimeni nu foloseşte găurile negre din economia românească. Le-a pus el la lucru, cel puţin pe trei dintre ele, pe trotuarele din Torino, chestie care i-a adus o grămadă de bani. Numai cash avea peste 130.000 euroi, deci cam cât tot profitul unei multinaţionale care-şi repatriază beneficiile prin servicii de consultanţă. Metoda prin care le-a racolat se cheamă „lover boy”. Adică le [...]

Retrospectiva săptămânii: Vicele n-are un computer atât de bun încât să calculeze penalităţile de la Pasaj

Luni Vio către Ghiusi: „Ai auzit că iar trebuie să mergem la referendum?”. „Eu am auzit de la Depanatorul că, din contră, iar nu trebuie să mergem la referendum!”. „Aşa e, am uitat că udemeriştii, comuniştii şi apeviştii luptă pentru înapoiere”. Marţi Fostul ministru al Sănătăţii a decernat premiile pentru asistenţii medicali. Un protestatar i-a reproşat: „Aţi închis zeci de spitale!”. „Alţii au închis zeci de parlamentari şi nimeni nu s-a scandalizat”. „Şi acum eu unde o să mă [...]

Cinci efecte benefice ale dublării alocaţiei pentru copii

1. În zonele defavorizate, copiii nu vor mânca mai bine, dar părinţii vor bea mai mult. 2. Prin această măsură se vor dubla veniturile familiilor din şatre. 3. Cazurile vânzărilor de copii vor scădea pentru că va fi mai rentabil să-i ţii decât să-i vinzi. 4. Pentru echilibrarea bugetului, concomitent cu acestă măsură ar trebui ca prezervativele să se distribuie gratuit. 5. Măsura luată de Parlament nu se numeşte populism, ci pro-pulism.

La Oradea nu doar crucea e roşie, ci şi Ambulanţa

Dacă trebuie să chemaţi Ambulanţa şi aveţi alte opţiuni politice decât socialismul, eu zic că ar fi mai bine să sunaţi la SMURD. În cadrul campaniei „O sinecură pentru fiecare lipitor de afişe!”, UNPR şi PSD şi-au plantat genialii în fruntea Serviciului de Ambulanţă Judeţean Bihor. Dacă un vânzător de haine, domnul Gheorghe Pintea, unul de cartele telefonice Romtelecom, domnul Liviu Sabău Popa, şi un inginer de macarale, domnul Adrian Stângă, sunt persoanele considerate potrivite pentru [...]