Jurnal de Bihorel

Beiuşenii sunt prea săraci ca să cumpere ieftin

La Beiuş consilierii locali au decis să cumpere un brad de Crăciun cu numai 25.000 de lei. Bradul este înalt de şase metri şi are un diametru de trei metri. E vorba de metri beiuşeni, care sunt la jumătate din metrul standard valabil pe întreg mapamondul. Aşa că de fapt nimuricul de brad are doar cam 4 metri şi e mult mai subţirel. Explicaţia costului colosal este că din banii daţi pe brad, o parte se pot întoarce la popota Primăriei. Acolo deja se pregătesc chiftele pentru viitorii [...]

Popa umblă cu crucea. Da’ nu-i vorba de Cornel

Iată că, deşi nu i-a invitat nimeni, preoţii s-au năpustit peste casele creştinilor de Bobotează. Anul acesta, operaţiunea se poate numi şi Popotează pentru că preoţii au dublă misiune. Cea financiară, normală pentru perioada aceasta a anului, şi cea civică. Mai exact, se cere modificarea Constituţiei pentru că acolo căsătoria este descrisă ca fiind între două persoane, iar Biserica Ortodoxă vrea să se specifice în mod clar că cele două persoane sunt un bărbat şi o femeie. Mă bucur [...]

Piaţa Unirii e bolnavă. Are probleme cu circulaţia

Aşa cum anticipam, cei 200 de mii de arhitecţi orădeni s-au dezlănţuit cu ocazia inaugurării Pieţei Unirii. Unii consideră lucrarea oribilă şi cer antivomitive, alţii laudă priceperea meşterilor italieni. Nimeni însă nu observă că piaţa e bolnavă. Are grave probleme cu circulaţia. În mod normal, aşa frumuseţe de pavaj nu trebuia lăsat la anvelopa oricărui neam de manivelă. Apoi este problema cu umbra. Detractorii susţin că nu vor putea să stea sub nişte copaci amărâţi, care nu fac mai [...]
2

Retrospectiva săptămânii: Vicele calcă pe urmele lui Bolovan

Vicele îi calcă pe urme lui Bolovan. „Dacă primarul a avansat la nivel naţional, am preluat eu organizaţia locală”. „De ce nu ai lăsat-o pe mâna şefilor mai în vârstă, de la Judeţ?”. "Păi... (mai mult…)

Cei 200.000 de arhitecţi orădeni pot să-şi dea cu părerea despre Piaţa Unirii

Piaţa Unirii e aproape gata. Odată cu ea şi nervii orădenior. Acum pot începe comentariile. De la cei care au nevoie de antivomitive, la cei exaltaţi de aspectul lucrării. Pentru a ne face o imagine asupra părerilor orădenilor am făcut un sondaj, total nereprezentativ, pe un eşantion de cetăţeni în stare de ebrietate şi, în general, în stare de orice. Prin urmare, 78% din orădeni cred că piaţa e o porcărie, iar 76% că este minunată. Cele mai multe plângeri se referă la faptul că în [...]
1

Stângă e de stânga rău!

Consilierii locali au decis ca subvenţia pentru gigacalorie să devină de doar 3 lei, faţă de 20 de lei cât era până acum, ca urmare a scăderii preţului gigacaloriei. Ca de obicei Adrian Stângă, acest Che Ghevara şi Che Ghe-iarna al pesediştilor orădeni, s-a opus. Învăţat să protejeze electoratul obişnuit cu miloaga, domnul Stângă vrea subvenţii şi gata. Păi, de ce să-i subvenţioneze toţi cetăţenii oraşului pe cei care sunt racordaţi la termoficare? Nenea Stângă, ăia care crapă [...]

„Teroriştii” români s-au întors acasă

Fraieri şi românii ăştia care lucrează în străinătate! Păi, dacă nu se zgârceau la 15-20 de dolari, ca să-şi cumpere un paşaport sirian, nu mai stăteau câteva ore prin Borş ca să intre în ţară. Acesta este paradoxul marelui spaţiu al Uniunii Europene. Ca să intri în Schengen e suficient un paşaport sirian, un kalaşnikov sau pur şi simplu un hei-rup peste graniţă. Ca să vii acasă după un an de muncă, ca român, stai în vamă de ţi se acreşte. Nu mai este pic de respect pentru cei care [...]
1

Supăăăraaaat…  Cornel Popa s-ar împăca, Ioan Mang zice ba!

Desfăşurată marţea trecută, ultima reuniune a Consiliului Judeţean a consfinţit ruptura definitivă dintre cei doi mari corifei ai fostului USL judeţean, pesedistul Ioan Mang şi liberalul Cornel Popa. După ce în timpul şedinţei Mang l-a mai făcut o dată „baron local” pentru că a împărţit banii adunaţi din TVA numai pentru 60 de primari PNL şi UDMR, la final Popa a încercat să întindă o mână, împăciuitor, lansând o invitaţie ca toţi consilierii să participe la o adunare desfăşurată [...]

Retrospectiva săptămânii: Am aflat de ce l-au condamnat pe avocatul traficant de influenţă

La vorbitor cu maestrul barei, cel prins cu trafic de influenţă. „Am auzit că aţi mai încasat 3 ani pentru ameninţarea unei judecătoare”. „Nu mă mai miră nimic. Dar, totuşi, poate că trebuia condamnat şi complicele meu, Dumnezeu... (mai mult…)

Zece efecte ale interzicerii fumatului în spaţii publice

1.  Va scădea cu 50% posibilitatea de a agăţa un bărbat. Ar fi hilar să-i ceri foc unui bărbat într-un loc unde nu se fumează. 2. Va dispărea noţiunea de „a trage în piept” şi va apărea cea de „a trage de piept”. 3. Incidenţa cancerului la plămâni va scădea, dar va creşte cea a cancerului la ficat, clienţii având acum mai mult timp pentru băutură. 4. Se va reduce consumul de detergent pentru că după o noapte de club, în fum, trebuia să-ţi speli toate hainele. 5. Localurile nu [...]

Şeful Parchetului de la Beiuş, Gligor Sabău, e un tip reţinut

Nici bine nu s-a reparat drumul Oradea-Beiuş, că DNA a şi ajuns în localitate pentru a-l găbji pe şeful Parchetului din Oltenia Bihorului, domnul Gligor Sabău. Era şi culmea ca un oraş care a dat de lucru DNA-ului prin cele trei dosare ale primarului să nu aibă şi alţi acuzaţi pentru fapte de corupţie. Domnul Gligor Sabău a trecut de cealaltă parte a lămpii şi acum dă cu subsemnatul. Dacă fac o analiză celor acuzaţi de diverse infracţiuni, constat că practic cam toţi primarii şi [...]

CSM nu mai face baschet, ci bascheţi

Performanţă de răsunet a baschetbaliştilor noştri. După o înfrângere pe teren propriu cu Steaua, au reuşit marea performanţă să fie învinşi la Timişoara de echipa aflată în fundul clasamentului. De altfel, aceasta este şi motivaţia înfrângerii, susţine antrenorul orădenilor, domnul Cristian Achim. Timişorenii, desculţi fiind, mergeau pe teren fără să facă zgomot şi uite aşa le-au surprins pe vedetele de la Oradea. Sponsorul echipei e decis ca echipa, dacă nu face baschet, să meargă să [...]

Interviu cu ciobanul Horia Juhasz, după asaltul asupra Parlamentului

Un grup de ciobani din Bihor au plecat să protesteze împtriva colegilor lor din Parlament, pe motiv că a apărut legea care interzice mai mult de trei mioritici la o stână. Am reuşit să-i iau un interviu ciobanului Horia Juhasz. Bihorel: Ce aveţi să le reproşaţi parlamentarilor? HJ: Că de când au părăsit stâna şi au ajuns mari ciobani prin Bucureşti, au uitat de unde au plecat. B: A cui a fost ideea să încercaţi să săriţi gardul Parlamentului? HJ: Ce mare ilegalitate am făcut? [...]

Cornel Popa o ţine pe a lui. Ceea ce mi se pare normal

Preşedintele Consiliului Judeţean, domnul Cornel Popa, a decis să împartă banii pentru primării pe criterii tipice pentru un politician. Aşa s-au trezit peneliştii şi udemeriştii cu bani în vreme ce pesediştii fac foame. Prefectul Claudiu Pop a trimis hotărârile înapoi spre reanalizare. Degeaba! Degeaba s-a zbătut şi Mang să explice că ar fi corect ca şi primarii pesedişti să primească ceva parale, măcar de săpun, că frânghia vine de la Bucureşti. Popa chiar l-a sfătuit pe Mang să [...]

Stâlpii de iluminat din Piaţa Unirii vor ajunge de Revelion?

Se pare că cea mai vizibilă lucrare din mormanul avut anul acesta de Primărie, Piaţa Unirii, riscă să se înece ca ţiganul la Lotus. Rectific, ca ţiganul la mall. Şi vina nu e a băieţilor de la sectorul cărămidă şi mortar, ci a acelora de la electricitate. Lumea  credea că pietrarii vor fi cei care se vor împotmoli pentru că acolo era lucrarea mai complicată. Cum sapi, cum mai dai de un puţ, mai tai o fibră optică, mai primeşti proiectul la două luni după ce ai pus pietrele pe [...]
1

Concurs de furăciuni la FC Bihor

În urmă cu câteva zile povesteam despre marele investitor strategic, adus cu trenul de la Cluj, Mihai Giurgiu. Omul a băgat la teşcherea 30.000 lei din drepturile de televiziune. Când şeful clubului, Mircea Fodor, a încercat să-i bată obrazul, a primit o replică dură. Giurgiu a susţinut că alde Fodor, la fel ca predecesorii săi din ultimii 25 de ani, a furat la greu, inclusiv 20.000 de euro, rest de plată după transferul lui Keseru. Păi, dacă în ultimii 25 de ani oraşul a băgat multe [...]

Retrospectiva săptămânii: Senatorul Câine Rău a ieşit din nou la atac

Luni Vio către Ghiusi. „Ce ţi-a adus Miculaşul?”. „Ceea ce mi-a adus mie poate să o facă fericită eventual pe nevastă-mea. Din păcate, nu mă mai bucur de sărbătoarea asta”. „Pentru că alţii sunt atât de săraci că n-au bocanci să-i pună în geam?”. „Pentru că unii sunt atât de săraci că nici geamuri n-au”. Marţi Senatorul Câine Rău a ieşit la atac. „Trebuie să schimbăm prefecţii roşii, care numai apolitici nu sunt”. „Şi cu cine vrei să-i înlocuieşti?”. „Cu alţi prefecţi, apolitici, [...]

Ţigănie pe faţă. Bulibaşa din Iaşi, reţinut la Oradea

Nu mai există respect. În schimb avem discriminare la greu. După secuiul arestat pentru terorism, olteanul legat pentru apartenenţă la ISIS, iată că şi minoritatea romă e izbită puternic. Bulibaşa din Iaşi, Ferdinand Stănescu, a fost reţinut la Oradea pentru trafic de influenţă, fiind prins în flagrant când primea 12.000 de euro. Omul s-a angajat că intervine la instanţele din Iaşi pentru un interlop şi numai intervenţia prematură a organelor de ordine au făcut ca respectiva manevră să [...]

În Decembrie, pe Tokes îl apucă Revoluţia

Eram îngrijorat că am intrat în iarnă şi pe fostul episcop Tokes Lazlo nu-l apucă cheful de Revoluţie. Ei bine, m-am înşelat! Vineri europarlamentarul a arborat pe balconul biroului său steagul regiunii Partium. Numai că la ora actuală Partium are exact aceeaşi legitimitate cu Liga bicicliştilor consumatori de haşiş sau cu Asociaţia ciungilor care mănâncă ciungă. S-au făcut multe speculaţii despre acest steag. Varianta finală este însă mult mai bună decât cea propusă [...]

În locul DNA-ului a venit Prefectul

Când Popa Cornel a împărţit banii din cotele defalcate de TVA doar primăriilor liberale şi udemeriste, Ioan Mang a ameninţat cu DNA-ul. Cum instituţia nu poate da curs invitaţiei pe motiv că are bandiţi şi mai mari în vizor, a apărut reacţia Prefectului, Claudiu Pop. Acesta a analizat hotărârea Consiliului Judeţean prin care se făcea respectiva manevră şi i-a retrimis-o lui Cornel Popa. Acesta s-a scuzat arătând că este o situaţie similară cu cea a Fabricii de Biciclete de la Cugir. [...]