Emoţii mari pentru pesediştii bihoreni. Doar 99% l-au votat pe Dragnea

Pesediştii orădeni s-au pregătit cum se cuvine pentru alegerile din partid. S-au înfiinţat câteva secţii de votare pin cabinetele europarlamentarilor, dar cea mai mare circumscripţie electorală a rămas în continuare cimitirul Rulikowski.

A lipsit însă circumscripţia puşcărie, acolo unde, în scurt timp, se va concentra activul tuturor partidelor din ţară.

Administratorul cimitirului a sesizat nemulţumirile celor dispăruţi pe motiv că sunt deranjaţi cu numai trei săptămâni înainte de ziua lor.

Doar 10% din membrii de partid nu au participat la alegeri şi din cei care au votat doar 1% nu l-au vrut pe Dragnea şef. De altfel, datele statistice cu privire la acest democratic eveniment sunt edificatoare.

1. Au votat 655.000 de membri de partid.

2. Mai bine de jumătate dintre aceştia erau vii.

3. Un sfert din cei prezenţi la vot au introdus în urne nu buletinele de vot, ci pe cele de identitate.

4. În zonele rurale ştampila nu conţinea cuvântul votat, ci doar o amprentă.

5. Li s-a permis să voteze, în mod excepţional, şi celor care nu au dosare penale.

6. La aflarea zdrobitoarei victorii, vizibil emoţionat, Liviu Dragnea a declarat că visul său este să facă din România un Teleorman mai mare.

7. În judeţul Vaslui tuşul pentru ştampile a fost băut încă de la ora 10.

8. Cei care nu ştiau cu cine să voteze au avut dreptul la un însoţitor în cabină.

9. Membrii de partid care nu s-au prezentat la vot vor fi declaraţi ilegalişti. Pentru motivarea absenţei de la vot vor trebui să prezinte certificatul medical, eliberat de doctorul de familie sau de doctorul legist.

10. Din cauza proastei organizări, pesediştii din diaspora n-au apucat să voteze.


*
*