Beznă de la Cluj: Graţie CNAIR, iluminatul nu funcţionează pe o porţiune a centurii Oradiei

De aproximativ o lună, şoferii care circulă pe şoseaua de centură în zona Metro, pe podul construit deasupra liniilor de cale ferată şi în sensul giratoriu de la ieşirea din Oradea spre Cluj, trebuie să caşte bine ochii.

Din cauza unei avarii, iluminatul public pe o parte a carosabilului nu funcţionează, ceea ce seara şi pe timpul nopţii este o pacoste.

Bihorel a aflat că avaria nici măcar nu este atât de gravă încât să nu poată fi reparată de atâta vreme, dar CNAIR nu este în stare să contracteze o firmă care să asigure mentenanţa pentru sistemul de iluminat.

Licitaţia pentru un contract în acest scop, organizată de Direcţia Regională Drumuri şi Poduri de la Cluj, este tergiversată de câteva luni, iar oficialii s-au zgârcit să angajeze o firmă care să intervină rapid pentru a repara stricăciunile. Aşa că, la fel cum se întâmplă de atâtea ori, drumurile din Bihor rămân la coada listei de priorităţi…


*
*