Zece sfaturi pentru Coaliția Rogerius în problema contractelor de salubrizare

1. Nu semnați contractul pentru salubrizare. Aruncați gunoiul pe fereastră!

2. Prin aruncarea gunoiului pe geam, nu va mai crește iarba pe care trebuia să o curățați, din ordinul abuziv al Primăriei.

3. Aruncarea gunoiului în jurul blocului va face ca țarcurile cu tomberoane să nu mai dea pe dinafară.

4. Persoanele care scotocesc în gunoi vor avea posibilitatea de a selecta mai ușor resturile pe care le vor.

5. La fel, cei de la RER vor putea face selectarea în trei fracții mult mai ușor.

6. Noul mod de gestionare a gunoiului se va face după echitabilul principiu: cât produci, atât arunci.

7. Cei care locuiesc în blocurile de lângă Criș vor monta tobogane ca să deverseze gozurile direct în apă.

8. Deșeurile organice vor fi lăsate la fața locului producând un compost care va îngrășa iarba din jurul blocurilor.

9. Prin renunțarea la serviciile operatorului de salubritate, fiecare familie va putea face economii de 40 de lei, contravaloarea a 12 sticle de bere la PET.

10. Pentru siguranță, totuși, puneți un preș în fața ușii ca să aveți unde ascunde gunoiul rămas nearuncat.


*
*