Vrăjitor la volan: Un taximetrist din Oradea le prevesteşte clientelor o viaţă de lux alături de… Regele Spaniei (VIDEO)

Călătoria cu taxiul prin Oradea poate să nu fie deloc plictisitoare, mai ales pentru clientele care nimeresc în maşina unui taximetrist care are obiceiul să le complimenteze şi să le servească tot felul de „vrăjeli”.

Ca un fante de periferie, bărbatul cu pricina le zice clientelor mai tinere că, în mod sigur, tatăl lor a fost „un hoţ”, care a furat „toate stelele de pe cer şi le-a pus în ochii dumneavoastră”. Taximetristul obişnuieşte, de asemenea, să-şi întrebe pasagerele dacă nu cumva vor să le ducă la Aeroport, unde le aşteaptă Regele Spaniei, care ar urma să-şi lase consoarta pentru ele şi le-ar cere în căsătorie cu un inel de „5 milioane de lire sterline”.

Elucubraţiile taximetristului continuă cu vacanţe de vis, iahturi, palate, nunta lui William şi Kate, pălării scumpe şi alte ingrediente ale unei vieţi de lux. La aşa tromboane, Bihorel e convins că taxiul cu pricina, deşi un pârlit de Logan roşu, va fi asaltat de cliente: în fond nu contează destinaţia, ci doar farmecul călătoriei.

6

6 Comentarii

*
*

  1. >> Postat de Ionel Ungureanu | 22 ianuarie 2016 11:51

    Bravo.
    Mie mi s-a parut un om de bun simt, care nu facea decat sa glumeasca cu clientele.
    Eu insa am mari dubii despre ,,clientele” care au facut dintr-o gluma un subiect de presa.
    Ai nevoie de energie si timp sa te apuci sa filmezi, sa trimiti filmul la redactie ,sa comentezi pe seama unei chestiuni chiar banale.
    Probabil ca dansele au fost chiar ,,vrajite” de glumele omului, care mie mi s-a parut ca incerca sa le binedispuna.
    Poate ar fi bine sa-si caute pe cineva care sa le ,,distreze” mai des, astfel incat sa nu li se mai para ceva chiar atat de deosebit.

  2. >> Postat de bora angel | 21 ianuarie 2016 23:19

    Pirliti sunteți și voi cu știrile voastre.

  3. >> Postat de Rezidenta | 21 ianuarie 2016 22:24

    Omul asta e bolnav ? cum poate oare sa repete de atatea ori povestea? L-am nimerit odata de la teatru spre casa si aprox aceleasi texte. Oare nu ar trebui verificat psihiatric decat sa o luam ca o gluma?

  4. >> Postat de Cotto | 21 ianuarie 2016 17:56

    tipul asta sigur a trecut pe la psiholog?

  5. >> Postat de Iosca | 21 ianuarie 2016 13:15

    Este indicativu 319 🙂

  6. >> Postat de Iosca | 21 ianuarie 2016 13:15

    Este indicative 319 🙂