Victorie prin neachitare: Romelectro riscă să piardă procesul cu Primăria pentru că n-a plătit o garanţie

Primăria Oradea a predat săptămâna trecută amplasamentul pentru construcţia viitoarei centrale pe gaz, în valoare de 242,6 milioane lei, către asocierea Elsaco Engineering România – STC SPA Italia, deşi concurenţii de la Romelectro au contestat în instanţă rezultatul licitaţiei, iar procesul e încă pe rol.

Juriştii Primăriei sunt siguri, însă, că vor câştiga fără ca litigiul să se mai judece, pentru că reclamanta nu a respectat o Ordonanţă de Guvern intrată în vigoare pe 30 iunie, chiar în ziua în care municipalitatea a fost dată în judecată.

Potrivit actului normativ, firmele care contestă rezultatele unor licitaţii sunt obligate să depună o garanţie de bună conduită, de la care îşi pot lua gândul dacă pierd procesele.

Spre bucuria juriştilor Primăriei, Romelectro a preferat să atace legalitatea Ordonanţei la Curtea Constituţională decât să pună un gaj de 100.000 de euro, iar acum are toate şansele să piardă procesul.

Nu neapărat fiindcă nu putea avea dreptate pe fond, ci pentru că n-a îndeplinit formalităţile, confirmând încă o dată că scumpul mai mult păgubeşte…


*
*