Arhivele etichetei: cornel popa

Veşti proaste pentru cei care au organizat licitaţia de la Aeroportul Oradea

Consiliul Judeţean dă o nouă probă de rezolvare operativă a problemelor. I-au trebuit trei luni de cazne pentru a scoate câştigătoare la licitaţie firma dorită. Vestea proastă este că, de curând, şeful Consiliului Judeţean Cluj a intrat la bulău tot pe motiv de mânăreli la aeroport. Adică ar fi favorizat un constructor care apoi s-a spart şi a mărturisit cât a fost parandărătul. La aflarea veştii, cei care răspund de licitaţia de la Oradea au simţit fiori reci pe şira spinării. Păi, [...]

Retrospectiva săptămânii: Cărţaşul de la CJ explică cum stă cu Aeroportul şi cu Muzeul

Cărţaşul de la Consiliul Judeţean, nervos: „La Conferinţa Constructorilor speram să apară şi cei de la CNADR”. „De ce n-au venit?”. „Păi, erau proşti? I-au trimis la înaintare pe politicienii care, fiindcă-i campanie electorală, nu doar că ne fac autostradă, dar ne şi electrifică calea ferată”. „Da’ tu cu Aeroportul şi Muzeul cum stai?”. (mai mult…)

La Consiliul Judeţean, Cornel Popa nu mai dă sancţiuni, că nu-i creştineşte

Consilierii, şi aşa destul de stresaţi că trebuie să lucreze 25 de secunde pe semestru, au venit la şedinţă să repete votul pentru aeroport. Pe scurt, Primăria Oradea a convenit cu CJ-ul că va participa cu 20% din sumă pentru subvenţionarea biletelor de avion de pe iluzoriul aeroport ce urmează să fie modernizat. Bazându-se pe iuţeală de mână şi nebăgare de seamă, un slujbaş zelos a mărit dintr-un condei procentul la 30%. Ei bine, acum eroarea a trebuit remediată. Când un consilier a [...]

În sfânta zi de Paşte, prusacii au cotropit Oradea Mare

În timp ce orădenii de rând erau ocupaţi să-şi ciocnească ouăle roşii, în centrul municipiului trupele române se spărgeau în figuri cu forţele prusace. Am asistat cu toţii la frumoase exerciţii cu armele: s-a prezentat „pe umăr arm”, „pentru onor înainte”, dar cel mai reuşit moment a fost cel al întoarcerii armelor. Ideea domnului preşedinte al Consiliului Judeţean, Cornel Popa, i-a lăsat cu gura căscată pe cei 200 de gură-cască veniţi la eveniment. Prin această manifestare s-au [...]

Sfadă pe onoare: Cornel Popa, presat de Sanyi Kiss să declare şi nişte maghiari drept cetăţeni de onoare ai Bihorului

Cum nu are nici energie, nici ştiinţă şi nici răbdare să se ocupe de baiurile reale ale judeţului, preşedintele CJ Bihor, Cornel Popa, îşi face de lucru singur cu mărunţişuri ce îi aduc bătăi de cap la care nici cu gândul nu gândea. Ultima ispravă e ideea de a organiza, la finele săptămânii trecute, Zilele Bihorului, o chestie nici festival, nici carnaval, pentru a marca 95 de ani de la intrarea Armatei Române în Oradea după Unirea din 1918 şi de a unge cetăţeni de onoare post-mortem [...]

Emisiunile lui Tavi Haragoş sunt incendiare. Se pot transmite direct de la pompieri

Nu bine a trecut vâlva creată de megaprestaţia domnului Cornel Popa la Digi Oradea, că vineri a mai explodat o bombă în studioul emisiunii "Vocile Bihorului". Invitatul emisiunii, senatorul Gavrilă Ghilea, n-a pregetat vreme de 50 de minute să-l veştejească pe preşedintele Consiliului Judeţean, Popa Cornel, pentru modul samavolnic prin care a împărţit banii la primarii pedelişti. Moţul pe colivă a fost, însă, intervenţia campionului balcanic la cruce, fostul primar de Livada, Ioan [...]
1

Alduitul prezident: Cornel Popa a făcut show la Digi24 (VIDEO)

Săptămâna trecută, preşedintele Consiliului Judeţean, invitat fiind la emisiunea „Vocile Bihorului” a lui Octavian Haragoş, a făcut show. Dialogul se poate vedea de la un capăt la altul pe site-ul Digi24 Oradea, şi ar fi păcat să rataţi aşa ceva, pentru că bate emisiunile umoristice. Dincolo de stupoarea descoperirii unui şef care habar nu are cât e bugetul instituţiei şi care încurcă cu nonşalanţă miliardele cu milioanele şi euro cu leii, a fost o adevărată lecţie de expresii neaoşe, [...]
4

Senatorul Ghilea îl vrea pe Cornel Popa pe făraş

Indignat că primarii PD-L-işti nu au primit niciun ban de la Consiliul Judeţean, senatorul Gavrilă Ghilea a sărit la beregata preşedintelui Popa Cornel. Dar eu nu pun mâna în foc că va curge sânge. Oricum e cam nasol să fii, de exemplu, liberal într-o comună cu primar PDL–ist şi să fii tăiat de la raţie de o simplă semnătură a lui Cornel, numai pe motiv că nu-l suportă pe Ghilea. Popa se apără cu faptul că el mai scapă din greşeală câte un ban pe la primăriile pedeliste, mai ales dacă [...]

Primarii PDL-işti au primit o sumă egală cu cea a degetului mare introdus între arătător şi mijlociu

Scandal mare la Consiliul Judeţean! Până acum Staţiunea Balneară era condusă de o troică, Popa, Kiss şi Mang. De când Mang a fost trădat, troica a devenit doică şi doar Cornel şi Depanatorul mai împart banii primiţi de la Bucureşti. Ca de obicei în ultimii şase ani, comunele cu primari pedelişti n-au primit niciun sfanţ. Motivaţia e clară, oricum banii sunt puţini şi de abia pot să îndestuleze primarii aflaţi pe partea bună a baricadei. La aflarea veştii, Ionel Avrigeanu a ieşit din [...]

La lista celor fraieriţi de Sanyi Kiss s-a mai adăugat un şef de partid

Eu nu ştiu ce le face Depanatorul colegilor de la Consiliul Judeţean. Le bagă letconul în beregată? Îi îmbată cu aburi de cositor? Le promite că le repară toate electrocasnicele vreme de 20 de ani? Cert este că liderul udemerist Kiss Alexandru a reuşit până acum să-i îmbârlige în asemenea hal pe Popa şi pe Mang, de aceştia nici nu mai ştiau din ce partid fac parte. Se pare, însă, că minciuna e ca domnul vice Sanyi, adică are picioare scurte. Prin urmare, domnul Mang a ieşit la [...]

Sanyi Kiss are un limbaj colorat. Cam ca el…

Vicele, cunoscut de prieteni cu diminutivul Depa, de pe vremea când presta la Teleprecizia, este într-adevăr o figură. Are simţul umorului, iar dacă-l enervezi s-ar putea să-l vezi şi pe cel al omorului. Expresiile sale, pildele sale şi modul neconvenţional de comunicare fac mereu deliciul presei. Din păcate, din cauza metabolismului său, care-l obligă să hiberneze inclusiv în timpul orelor de program, apariţiile sale publice sunt rare. Dar măcar sunt remarcabile. Acum că a reuşit [...]

După ce a bătut palma cu Bolojan, Popa Cornel bate cinciu’ şi cu Sanyi Kiss

Carevasăzică, preşedintele Consiliului Judeţean s-a apucat de aplauze, azi o palmă (peste faţă) lui Bolojan, mâine una, de mângâiere, vicelui Kiss. Şefii de la Consiliul Judeţean şi-au jurat credinţă veşnică până în anul 2357, ceea ce-mi aduce aminte de sloganul fotbalistic: „Nea Cornel şi Sanyi Kiss/Se iubesc la infinit”. Pentru a lămuri cum stau lucrurile, era cât pe ’ci să-i iau un interviu domnului preşedinte Popa. 1. După ce aţi ieşit la rampă cu Bolojan, văd că acum v-a [...]

Împărţeală între hoaveri: Kiss şi Mang au făcut socoteala pentru banii primăriilor din judeţ

Primul semn că PSD şi UDMR s-au aliat la Consiliul Judeţean împotriva PNL şi că preşedintele Cornel Popa va juca rol de mână moartă până la finalul mandatului a fost dat deja. Şi, ca de fiecare dată, miza sunt banii. Concret, în pregătirea următoarei reuniuni a consilierilor judeţeni, când se va discuta bugetul pe anul 2014, liderul UDMR Bihor, Alexandru Kiss, a făcut o împărţire a fondurilor şi l-a trimis pe pesedistul Ioan Mang să i-o comunice, sec, şi lui Popa. Potrivit socotelii, [...]

Cinci motive pentru care Muzeul trebuie să funcţioneze în fosta Garnizoană

Zarvă mare cu privire la mutarea Muzeului Ţării Crişurilor în Cetatea Oradea. Bolojan vrea cu orice preţ să mute exponatele acolo, iar când zic exponatele mă gândesc şi la muzeografi. Directorul Aurel Chiriac susţine că e ideea este o tâmpenie să de vreme ce are o locaţie minunată în clădirea fostei Garnizoane. Cinci motive pentru care Muzeul să se mute aici: 1. În ritmul actual, Muzeul de la garnizoană va fi gata în patru ani, perioadă în care chiria pentru episcopie merge bine [...]

Preşedintele Consiliului Judeţean îi dă şah Depanatorului

Staţiunea balneară Consiliul Judeţean e pe cale să se transforme într-o uzină în care se sparg normele. Încolţit de monstruoasa coaliţie dintre PSD şi UDMR, Cornel Popa încearcă să-l ameninţe pe vicele Sanyi Kiss cu ceva de care se teme acesta cel mai mult, adică cu munca. Domnu’ Cornel vrea să mute Muzeul Ţării Crişurilor în Cetate, urmând ca în clădirea Garnizoanei să funcţioneze toate instituţiile ce aparţin de Consiliul Judeţean. Măsura luată este o lovitură de maestru pentru că [...]

Dihonie liberală: Valeriu Boeriu a demisionat din conducerea PNL Bihor

Sfâşiaţi între nădejdea că vor rămâne la putere, nutrită de cei care au posturi prin deconcentrate, şi decizia de a intra în opoziţie, exprimată de parlamentari, liberalii bihoreni au ajuns să-şi strice prieteniile vechi de decenii. Aşa se întâmplă mai nou cu preşedintele PNL Bihor, Cornel Popa, şi cu vicepreşedintele organizaţiei, senatorul Valeriu Boeriu. Pentru că acesta din urmă, la fel ca mai tânărul său coleg Cristian Bodea, a îndrăznit să afirme public că PNL trebuie să plece de [...]

Retrospectiva săptămânii: Cornel Popa a găsit soluţia pentru drumul de Binş

Şeful de la Consiliul Judeţean, nervos: „I-am izbit de pământ pe constructorii care mimează că repară drumul de Binş”. „Şi?”. „Ăştia-s ca teflonul. Nu se prinde nimic de ei. Unul e în insolvenţă, altul în indolenţă, iar ultimul are în dotare doar un laptop şi o secretară. Şi aia cam nasoală”. „Şi ce-i de făcut?”. „La primăvară astup gropile cu ei”.  (mai mult…)

Liberali contra Popa: PNL-iştii s-au încăierat în biroul preşedintelui CJ

Supărare mare, marţea trecută, pe consilierii judeţeni ai PNL. Deşi au venit pregătiţi pentru şedinţa în care urma să voteze bugetul Bihorului pe anul în curs, reprezentanţii liberalilor s-au încăierat în biroul preşedintelui CJ Cornel Popa, pe motiv că acesta a gândit proiectul de capul lui (şi, evident, al aliaţilor de la PSD şi de la UDMR), fără să-i fi consultat în prealabil şi pe ei. Aşa că, de ciudă, doi dintre ei - chiar cei mai influenţi, adică fostul vicepreşedinte al [...]

Socoteală pentru Bitea: Pe ce funcţie vrea să-l promoveze Cornel Popa pe actualul subprefect

Deşi au ieşit cei mai şifonaţi la imagine după accidentul aviatic de săptămâna trecută, ministrul de Interne Radu Stroe şi secretarul de stat Constantin Chiper, amândoi liberali, fiind forţaţi să demisioneze, şeful PNL Bihor, Cornel Popa, îndrăzneşte să spere că scandalul va aduce totuşi şi un mic folos colegilor de partid. E drept, nu din toată ţara, ci doar celor bihoreni, pentru că în locul lui Chiper, Popa vrea să-l propună secretar de stat în MAI pe actualul subprefect al judeţului, [...]

Negociatorul Cornel: Cum e împărţită puterea politică în Consiliul de Administraţie al Aeroportului

În timp ce Aeroportul e gata de modernizare, nici conducerea acestuia şi nici cea a Consiliului Judeţean, căruia i se subordonează, n-au suflat o vorbă că mandatul Consiliului de Administraţie a expirat încă de anul trecut, din septembrie, şi că trebuia ales un alt CA. Bihorel a aflat că şefii judeţului ştiau chestia asta din timp, dar s-au blocat în negocieri, cine câţi oameni să pună. Preşedintele Cornel Popa spera să aibă o majoritate de 4 membri numiţi din partea PNL, 2 de la PSD şi [...]
1