Preşedintele Consiliului Judeţean îi dă şah Depanatorului

Staţiunea balneară Consiliul Judeţean e pe cale să se transforme într-o uzină în care se sparg normele. Încolţit de monstruoasa coaliţie dintre PSD şi UDMR, Cornel Popa încearcă să-l ameninţe pe vicele Sanyi Kiss cu ceva de care se teme acesta cel mai mult, adică cu munca.

Domnu’ Cornel vrea să mute Muzeul Ţării Crişurilor în Cetate, urmând ca în clădirea Garnizoanei să funcţioneze toate instituţiile ce aparţin de Consiliul Judeţean.

Măsura luată este o lovitură de maestru pentru că dacă Sanyi şi aliaţii săi care nu-i ies din cuvânt refuză, ies „ca porcu” în ochii electoratului.

În plus o mutare a birourilor în clădirea Garnizoanei va tulbura somnul secular al Depanatorului pe care parcă-l şi văd cărând cu el lada de scule şi bara de cositor.

Eu ştiu încă cel puţin patru decizii care l-ar putea enerva la culme pe domnul vicepreşedintele Kiss:

1. CJ-ul să demoleze clădirea unde a funcţionat Teleprecizia, pentru a şterge orice urmă ante-revoluţionară a domnului Sanyi.

2. Cornel Popa să umple Catedrala din Cetate cu toţi popii aduşi de prin zona Beiuşului.

3. Să se desfiinţeze inscripţiile în limba maghiară la toaletele de la Consiliu, pentru ca hoaverii vicepreşedintelui să aibă motiv să meargă la femei, unde oricum e mai curat ca la bărbaţi.

4. Preşedintele să spargă cu piciorul, în faţa lui Kiss, un superb model de tub pentru televizoarele cu lămpi, PCL 82.


*
*