Arhivele etichetei: comune

Am intrat în Era porcilor

La ERA s-a ţinut cel mai gustat festival din oraș: „D’ale porcului”. Cum acolo s-au tăiat mai multe guiţătoare, denumirea corectă ar fi „D’ale porcilor”, dar probabil nu s-a dorit ca manifestarea să se confunde cu niscaiva activități politice. Mă bucur că tot mai multe localități își trimit specialiștii să ne arate cum se gătește totul din porc, inclusiv guițul. Iar perioada este perfect aleasă pentru că, pe la începuturi, festivalul se ținea când era prea cald. Tânăra generație, care [...]

Pa, pa, la anul! Şefii Consiliului Judeţean Bihor amână autorizarea parcului industrial din Tileagd

Cei trei şefi ai Consiliului Judeţean evită să facă tam-tam pe un subiect ce ţine doar de ei: imediat după preluarea puterii, au decis să amâne pentru anul viitor autorizarea parcului industrial din Tileagd, de circa 25 hectare. Concret, deşi în luna mai, fosta conducere a CJ Bihor a depus la Ministerul Dezvoltării dosarul pentru autorizarea parcului, iar în iunie Ministerul a cerut o completare, în august treimea Pasztor-Mang-Bodea a decis să n-o trimită, susţinând că va expedia un [...]

Deputatul Odeon vrea Gardă Civilă la ţară

Deputatul Szabo Odon a propus înfiinţarea unei Gărzi Civile la ţară şi în ţară, acolo unde nu-s bani de Poliţie Locală. Povestea e cam cusută cu aţă albă. Păi, dacă nu-s bani de poliţie locală, de unde bani de Gardă Civilă? Domnul deputat spune că garda va fi neînarmată. Păi, atunci cu ce vor apăra bunurile comunităţii? Probabil cu cocktailuri molotov care nu intră la categoria arme, ci probabil la băuturi. Ideea de a crea astfel de organizaţii, până la urmă paramilitare, nu sunt [...]

ONG-urile au supravegheat alegerile în mediul rural. Concluzia? Nişte ţărani!

Cei de la ONG-uri au bătut judeţul în ziua votului pentru a analiza legalitatea votului. Dacă erau în Teleorman sau Olt nu mai bătau ei judeţul, ci judeţul întreg i-ar fi luat la cafteală. Şi aşa au avut probleme cu unii primari care se uitau la ei printre coarne. Există în mintea, uneori sumar mobilată, a unor edili ideea că la ei în comună ei sunt legiuitorii. Şi pentru asta au alături şi braţul înarmat cu pulan al miliţianului care-i sare în ajutor. Dacă mai pui şi influenţa [...]

PSD-ul dă microbuze tuturor ţăranilor

Ce poate fi mai minunat decât o şpagă electorală camuflată în microbuze şcolare? Judeţul Bihor a primit 17 microbuze pentru transportul elevilor din mediul rural şi pesediştii au vrut să scoată în evidenţă că, spre deosebire de alţii, au dat aceste maşini şi primarilor care nu sunt ai lor. Era şi greu să fie altfel. De ce? Microbuze sunt 17, iar primari pesedişti doar 12. Afacerea a fost pusă la cale de vicepremierul Liviu Dragnea, care şi-a sacrificat propriul electorat şi, în loc să [...]