Pa, pa, la anul! Şefii Consiliului Judeţean Bihor amână autorizarea parcului industrial din Tileagd

Cei trei şefi ai Consiliului Judeţean evită să facă tam-tam pe un subiect ce ţine doar de ei: imediat după preluarea puterii, au decis să amâne pentru anul viitor autorizarea parcului industrial din Tileagd, de circa 25 hectare.

Concret, deşi în luna mai, fosta conducere a CJ Bihor a depus la Ministerul Dezvoltării dosarul pentru autorizarea parcului, iar în iunie Ministerul a cerut o completare, în august treimea Pasztor-Mang-Bodea a decis să n-o trimită, susţinând că va expedia un dosar complet în ianuarie 2017, concomitent cu cele ale altor două parcuri industriale, din Beiuş şi Săcueni, aflate deocamdată numai în stadiul de intenţie.

Fie pentru că cei trei vor să arate că ei au „rezolvat” şi problema asta, fie pentru că n-au vrut ca Tileagdul să pornească înaintea Săcueniului, fie deoarece, după ce au băgat banii în drumurile de prin comunele cu primari de-ai lor, n-au mai găsit fonduri pentru infrastructura ce trebuia asigurată la Tileagd, cert e că localnicii din zonă care ar fi putut munci pe salarii mai bune ori să fie scutiţi de navetă la Oradea au fost puşi în aşteptare, fără să fie informaţi. De-acum, iată, au cui mulţumi…


*
*