Sorbonica a fost victima unei uriașe dezinformări

A apărut știrea că în Biblioteca Universității din Oradea există un incunabul – adică o carte mai veche de 500 de ani – care tocmai a fost recondiționat. Până aici nimic fals. Numai că la zestrea acestei citadele de pe Peța există și alte obiecte care fac fala stabilimentului.

E vorba despre lucrarea de  doctorat a onorabilului dottore Florian Bodog, lucrare atât de prețioasă încât a fost ascunsă de privirile celor care ar vrea să pună mâna pe ea, inclusiv de mâna lungă a organelor de cercetare.

Și, ca să rămânem în zona penalului, se mai păstrează cu sfințenie în tezaurul Universității și o iconiță de argint, o cravată galbenă și un parfum de cea mai bună calitate, amintind de, probabil, singurul lucru prin care rectorul Barney s-a făcut remarcat în prea lungul său mandat.


*
*