Retrospectiva săptămânii: Tokes vrea să demonstreze la CEDO că, de fapt, e patriot român

Laci baci, nervos. „Mi-au dat amendă pentru steaguri, i-am dat în judecată și am pierdut”. „Și acum?”. „Mă duc la CEDO. Că eu sunt patriot român: am pus steaguri să vadă fraierii de români din ce parte bate vântul. Dar nu ai cu cine, niște țărani…”.

Luni

Vio către Ghiusi: „Nimic nu e mai nesigur ca trecutul”. „Adică?”. „În fiecare an mai apare câte un moștenitor al marelui hotel din Centru. După socotelile mele, omul a avut 25 de copii, dacă e să ne luăm după acte”. „Problema nu e cu moștenitorii, ci cu unii notari care, pentru niște bani, îl autentifică și pe strănepotul lui Burebista”.

Marți

Laci baci, nervos. „Mi-au dat amendă pentru steaguri, i-am dat în judecată și am pierdut”. „Și acum?”. „Mă duc la CEDO. Că eu sunt patriot român: am pus steaguri să vadă fraierii de români din ce parte bate vântul. Dar nu ai cu cine, niște țărani…”.

Miercuri

Nae Polițistul: „Am mers la penitenciar să văd cum serbează deținuții Ziua lui Eminescu. Până acum erau frumoase momentele omagiale cu poetul național”. „Și acum?”. „Acum sunt tot momente omagiale, dar față de tătucul lor, Ragnea, care vrea să-i scoată pe toți din pușcării. Un frumos exemplu de solidaritate de breaslă!”.

Joi

Ce vorbim de marșurile din Cluj, București și Iași? Păi, să vedeți la noi demonstrație împotriva tâlharilor care vor să-și scrie Codul Penal după pofta inimii! 2.500 de orădeni revoltați au scandat: „CSM! CSM! CSM!”. L-am întrebat pe un demonstrant: „Scandați pentru Consiliul Superior al Magistraturii?”. „Nu, pentru echipa de baschet”.

Vineri

Să mai zică lumea că nu avem tineret studios. La Bibliotecă s-a declanșat alarma de incendiu, iar instalația a funcționat ireproșabil. Portarul s-a apărat: „Nici vorbă ca cineva de la noi să fi declanșat alarma”. „Atunci, ce s-a petrecut?”. „Studenții învățau de le ieșea fum din creier, şi așa s-a declanșat senzorul”.

Sâmbătă

Un primar de la țară, fericit. „Cei de la Consiliul Județean au bătut palma cu o școală profesională din Brașov. Să-i învețe pe junii paizani meserie pentru parcurile industriale din mediul rural”. „Dar aveți deja parcuri industriale?”. „Deocamdată avem numai parcuri, dar poate peste 10 ani…”

Duminică

Mica Unire înseamnă, de fapt, Marele Weekend.


*
*