Retrospectiva săptămânii: Prințul de Velența se teme că Poliția l-a ridicat ca să-i bage un cip

Luni

Vio către Ghiusi: „A venit Cechescu acasă. Băiat bun, nu vine niciodată cu mâna goală, aduce bani în județ”. „Numai că, de câte ori negociază cu liberalii, pleacă cu mâna goală”. „Asta e aritmetica electorală la noi! Voi mereu pierdeți alegerile, dar câștigați guvernarea”.

Marți

Ianoș și-a adus șefii la o cură de apă termală. „De ce ați ținut ședințele la țară? V-a fost frică să nu vină protestatarii să vă conteste?”. „Nici pomeneală! Am vrut s-o țin pe Gabi Firea departe de Oradea. Păi, dacă vedea cum arată orașul, cu pasaje și piețe, cu tramvaie și autobuze noi, mi-era teamă că-și lua zilele”.

Miercuri

Prințul de Velența a fost săltat și dus la Poliție. La ieșirea din sediu a declarat: „E un abuz fără margini. Au zis că-mi iau probe biologice pentru un dosar de agresiune mai vechi, dar mă tem că mi-au băgat un cip care nu mă va lăsa să mă ocup de cămătărie”.

Joi

Nae polițistul, supărat: „E un fraier pe la Aleșd care, după ce că are amenzi neplătite de zeci de mii de lei, s-a apucat să distrugă și mașinile Poliției. Nu mai există respect”. „Dacă eram în SUA, acum te întrebam unde i-ați ascuns cadavrul”.

Vineri

O șefuță din Primărie mi-a explicat cum e cu dealul Ciuperca: „Nu știu cum se face, dar actele pentru recuperarea pagubelor au fost trimise prea târziu în instanță și totul s-a prescris”. „Am o idee! Eu nu mai plătesc impozitele timp de 25 de ani și poate aveți grijă și de mine ca datoria să se prescrie, ce zici?”.

Sâmbătă

Omul care a devalizat firma „Librarul” a primit 11 ani de pușcărie. „La cât ai luat, o să ai timp să citești toate cărțile care existau în librării în momentul vânzării spațiilor”. „Acum scopul meu principal nu este să citesc, ci să scriu cât mai multe cărți. Am calculat că trebuie să scriu mai mult ca Sadoveanu ca să scap în 5 ani”.

Duminică

Vești bune pentru vandali! S-au montat 60 de noi coșuri de gunoi în oraș.


*
*